Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5920/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5920/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 5920/2015

ROMÂNIA -JUDEȚUL ILFOV

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.5920

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 24.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE C. A.

GREFIER F. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C. E. F. BIO S.R.L. și pe debitoarea S.C. A. H. ILIAS S.R.L., având ca obiect ordonanță de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru creditoare se prezintă avocat R. M. cu împuternicire avocațială ., nr._/2015 aflată la dosar la fila 43, lipsă fiind debitoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care arată următoarele:

- cauza se află la primul termen de judecată; stadiul procesual fond; prin acțiunea formulată creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă; cererea legal timbrată (f.42);

Instanța încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile de la dosar ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri prealabile de soluționat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul creditoarei arată că pe lângă facturile parțiale a încheiat un contract de tranzacție și s-a executat o plată, cu cheltuieli de judecată (taxa de timbru).

Instanța, față de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 23.06.2015, sub nr._ creditoarea S.C. E. Frulger Bio S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. H. Ilias S.R.L., a formulat cerere privind emiterea ordonanței de plată, prin care să fie obligată debitoarea la plata sumei de 67.993,85 lei, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, a arătat că relațiile comerciale au avut ca obiect vânzarea către debitoare a unor cantități de legume și fructe, iar în baza acestei relații s-au emis facturi. Debitoarea deși a acceptat aceste produse și prețul acestora, a încetat plățile.

Între părți s-a încheiat Contractul de tranzacție prin care debitoarea a recunoscut debitul de_,88 lei și și-a asumat angajamentul la plată în mod integral. Din acest debit și în urma contractului de tranzacție încheiat debitoarea a efectuat doar o plată de 3000 lei potrivit Ordinului de plată nr.17/26.01.2014 semnat și ștampilat de către debitoare.

A apreciat creanța certă, lichidă și exigibilă, fapt pentru care a comunicat debitoarei prin scrisoare recomandată o somație prin care i-a pus în vedere acesteia să plătească suma datorată în 15 zile.

In drept, creditoarea a invocat dispozițiile art.1014; art.1015; art.1016; art.1022; art.1025; art.107; art.94 pct.1 litera K C.. Totodată a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

In susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar în copie înscrisuri.( f.5-42); Totodată a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Cererea a fost legal timbrată. (f.42);

Debitoarea nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Creditoarea a invocă o creanță în valoare de 67.993,85 lei reprezentând debit neachitat.

În dovedirea pretențiilor sale creditoarea a atașat facturi fiscale, însușite de către debitoare, prin semnătură si ștampila.

Instanța va avea în vedere ca existenta creanței rezultata din facturile fiscale se coroborează cu faptul ca parata nu a administrat nicio dovada in sensul achitării datoriei sau in sensul stingerii acestei . admis de lege.

Față de aceste considerente, instanța urmează a admite acțiune și va soma debitoarea ca în termen de 10 zile de la primirea prezentei să achite creditoarei suma de 67.993,85 lei reprezentând debit neachitat și 200 de lei, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de creditoarea S.C. E. F. BIO S.R.L. cu sediul în București, ., nr.1, ., Etaj 2, Apartament 5, Sector 6 în contradictoriu pe debitoarea S.C. A. H. ILIAS S.R.L cu sediul în Afumați, . Dreapta, Stand D25, nr.92, Județul Ilfov; altă adresă în Comuna Brezoaiele, . și altă adresă în București, ..7D-7E, Etaj 9, Apartament 140, Sector 4.

Somează pe debitoare ca în termen de 10 zile de la primirea prezentei să achite creditoarei suma de 67.993,85 lei debit neachitat și 200 de lei, cheltuieli de judecată.

Cu drept de acțiune în anulare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. F. G.

Red.jud.C.A

Thn.red.gr.FG/ 4ex/

1312.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5920/2015. Judecătoria BUFTEA