Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 6058/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6058/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 6058/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 6058

Ședință publică din data de 28.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. A.

GREFIER: F. IVENIȚA

Pe rol pronuntarea cauzei civile privind pe creditoarea . și pe debitoarea ., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 21.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28.09.2015, pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.09.2014, sub numarul de_, creditoarea . a solicitat în contradictoriu cu debitoarea ., emiterea ordonanței de plată pentru suma de 3.812,21 lei reprezentând preț al marfurilor vândute, obligarea debitoarei la plata sumei de 3.362,37 lei, reprezentând penalități de întârziere, in cuantum de 0,2% pe fiecare zi de intarziere calculate de la data scadenței până la data de redactării cererii de chemare în judecată, obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere, datorate pana la plata efectiva a debitului, stabilirea unui termen de plată a sumelor arătate, care să nu depășească 10 zile de la data emiterii ordonanței, obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 270,91 lei reprezentând onorariu de avocat și taxa judiciară de timbru.

În motivare, creditoarea a arătat că a încheiat convenția nr._/11.08.2011 având ca obiect vânzarea cumpărarea, pe bază de comenzi, a produselor comercializate de creditoare, respectiv subansamble, elemente de asamblare, scule, cosmetice auto, etc., astfel emițânu-se factura fiscală . nr._ în cuantum de 3.812,21 lei, care a fost însușită de către debitoare prin semnătură.

De asemenea, creditoarea a mai precizat faptul că deși a încercat rezolvarea pe cale amiabilă, până la data depunerii prezentei ordonanțe, debitul nu a fost achitat.

A mai precizat ca deține o creanța certă, lichidă si exigibilă.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 de lei.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 662, art. 1013 și urm. Codul de procedură civilă, art. 156 și art. 156 ind. 2 Cod Fiscal, pct. 79 alin. 1, lit. c și alin. 2 lit. b din Normele Metodologice de aplicare ale Codului Fiscal, art. 4 alin. 1 din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 2226/2006 coroborate cu prev. anexe 2 și 3 ale acestui ordin.

În susținerea cererii creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar în copie un set de înscrisuri doveditoare (f.6-15).

Legal citată, debitoarea nu a formulat întâmpinare,

Instanța a încuviințat si administrat în cauza proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Între părți s-a încheiat convenția nr._/11.08.2011 având ca obiect vânzarea cumpărarea, pe bază de comenzi, a produselor comercializate de creditoare. (f. 10)

Potrivit prevederilor art. II din contract, prețul produselor este cel înscris în facturile emise de vânzător, iar potrivit art. III, plata se face în termen de 30 zile de la emiterea facturii. Pentru întârzierea plăților părțile au convenit penalități de 0,2% pe zi (art. IV).

In baza contractului mai sus menționat, creditoarea a emis factura fiscală . nr._ în cuantum de 3.812,21 lei. Factura fost însușită de către debitoare prin semnătură.

Având în vedere că dovada plății trebuie făcută de către debitoare, ceea ce nu s-a făcut în cauză, instanța reține că debitoarea nu și-a respectat obligația de plată a sumelor datorate și penalităților de întârziere.

Potrivit art. 1013 alin. 1 C. proc. civ., procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile, constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Analizând cauza prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 1013 alin. 1 C.pr.civ., instanța constată că acestea sunt îndeplinite pentru următoarele considerente:

Conform art. 1270 alin 1 NCC ”contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”.

Prin contract, debitoarea și-a asumat obligația plății prețului pentru produsele cumpărate, obligație ce nu a fost îndeplinită.

Potrivit art. 662 alin 2 C. pr. civ., creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.

Instanța reține că pretinsa creanță este întemeiată pe înscrisuri opozabile debitoarei prin semnare (contract), apte să justifice caracterul cert al creanței.

O creanță este lichidă, potrivit art. 662 alin 3 din C. pr. civ., atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. În prezenta cauză, cuantumul debitului principal este determinabil potrivit contractului, însușit de părți prin semnătură și ștampilă, respectiv determinat prin factura emisă, fiind prin urmare îndeplinite condițiile unei creanțe lichide.

Creanța a devenit exigibilă odată cu împlinirea termenului de plată, data scadenței fiind stabilită prin contract.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei de creditoare, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile necesare emiterii unei ordonanțe de plată.

Suma de 3.812,21 lei, contravaloare marfa livrata, reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, in sensul textului de lege special si art. 662 alin 3 din C. pr. civ, având în vedere că atât existența, cât și întinderea ei rezultă din factura fiscală depusă la dosar, coroborată cu dispozițiile contractuale asumate în mod expres de debitoare, iar termenul stabilit pentru plată, 30 zile calendaristice de la emiterea facturii, menționat în cuprinsul contractului, a expirat anterior sesizării instanței.

Pentru aceste considerente, instanța va admite capătul principal de cerere și va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 3.812,21 lei, reprezentând debit neachitat.

În ceea ce privește penalitățile contractuale, constând în daune-interese moratorii, instanta reține că părțile au prevăzut la art. III pct. 2 din contract o clauză penală, potrivit căreia, pentru orice întârzieri la plată, cumpărătorul plătește penalități de întârziere de 0,2% pe zi, calculate la valoarea facturilor neachitate, totalul penalităților putând depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.

Pentru aceste motive, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va soma debitoarea sa achite creditoarei în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei ordonanțe suma de 3.812,21 lei reprezentând debit principal neachitat, suma de 3.362,37 lei reprezentând penalitati de intarziere in cuantum de 0,2% pe fiecare zi de intarziere calculate de la data scadenței până la data de 14.09.2014, precum si in continuare pana la plata efectiva.

În temeiul art. 453 din C. pr. civ., va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea ., cu sediul ales la Societatea Civilă Profesională de Avocați " N. & Asociații", în Bucuresti, ., etaj 3, sector 3, în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în sectorul 5, București, .. 17, .>

Obligă debitoarea ca în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri să achite către creditoare suma de 3.812,21 lei reprezentând debit principal neachitat, suma de 3.362,37 lei reprezentând penalitati de intarziere in cuantum de 0,2% pe fiecare zi de intarziere calculate de la data scadenței până la data de 14.09.2014, precum si in continuare pana la plata efectiva.

Obligă debitoarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Executorie.

Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. F. Ivenița

Red. jud. GA/teh.gr.FI/4 ex/2com/14.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 6058/2015. Judecătoria BUFTEA