Plângere contravenţională. Hotărâre din 10-12-2015, Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 9026/2015
Operator de date cu caracter personal nr. 5128 | ||
ROMÂNIA | ||
Judecătoria B. B., .. 24, nr.1, jud. Ilfov Secția Civilă | Dosar nr. _ | |
Î N C H E I E R E | ||
Ședința publică din data de 10.12.2015 | ||
Sentința civilă nr.9026 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: B. M.-P. GREFIER: F. I. | ||
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul O. C. D. și pe intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns petentul O. C. D. personal, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: cauza se află la al doilea termen de judecată; prin decizia civilă nr. 1224 pronunțată de Tribunalul Ilfov la data de 07.09.2015 s-a admis recursul formulat de intimata-recurentă IPJ Ilfov și s-a casat sentința civilă nr. 692 din data de 26.02.2014 cu trimitere spre rejudecare astfel că la data de 23.10.2015 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei B. dosarul nr._ ; s-au depus la dosar relațiile solicitate de la Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov, respectiv transcrierea mecanică a procesului verbal de contravenție, după care,
Instanța legitimează petentul cu CI . nr._ CNP_.
Petentul, având cuvântul, arată că a solicitat dovada video și nu transcrierea mecanică a procesului verbal de contravenție.
Instanța acordă cuvântul petentului pe probe.
Petentul având cuvântul solicită proba cu dovada video, nu solicită proba cu martori întrucât nu a existat niciun martor la acel moment.
Instanța, după deliberare, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, ia act de renunțarea petentului la proba cu martori, acesta nemenționând numele, prenumele și adresa martorilor de care face vorbire în plângerea contravențională.
Instanța, aduce la cunoștință petentului că în primul ciclu procesual s-a emis o adresă către intimată pentru a comunica planșele foto sau înregistrarea video care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție, iar intimata a depus relații la dosarul cauzei în sensul că nu deține astfel de probe, motiv pentru care apreciază că nu mai este necesară emiterea unei noi adrese cu aceste mențiuni.
La interpelarea instanței, petentul arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Instanța față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Petentul, având cuvântul, solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea de la plata amenzii aplicate și anularea menținerii complementare de reținere a permisului de conducere. Petentul mai arată că venea dinspre București spre Ploiești, iar pietonii se aflau în traversare pe celălalt sens de mers și nu era obligat să oprească. Agentul de poliție era în mers și spatele său și l-a oprit mult după trecerea de pietoni iar dacă fapta reținută ar fi fost adevărată înseamnă că nici agentul de poliție nu a acordat prioritate de trecere pietonilor.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 09.03.2011, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr._/299/2011, petentul O. C. D., a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr. _ din data de 05.03.2011 emis de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV – BRIGADA RUTIERĂ, solicitând:admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție; exonerarea de la plata amenzii la care a fost obligat; anularea măsurii complementare de reținere a permisului de conducere și de suspendare a dreptului de a conduce.
În motivarea plângerii petentul a arătat că, în data de 05.03.2011, a condus auto cu numărul de înmatriculare_, pe raza Municipiului București, . în zona pasarelei de la ieșirea din București a fost oprit de un echipaj al Poliției rutiere pe motiv că nu a acordat prioritate de trecere pietonilor aflați în traversarea drumului public, lucru total neadevărat.
Precizează că, pietonii s-au angajat în traversarea drumului în momentul în care el era deja pe trecerea de pietoni și pornind traversarea din stânga sa adică de pe celălalt sens de mers, în niciun caz pe sensul său de mers așa cum se arată în mod eronat de către polițist. A acordat prioritate de trecere tuturor pietonilor angajați în acel moment în traversarea drumului public. Mai arată că, nu a staționat în niciun fel vreun pieton aflat în traversarea drumului public și nici nu a stânjenit în vreun fel pietonii aflați în traversarea drumului public .
În drept petentul și-a întemeiat plângerea pe disp.art.15 din OG 2/2001, și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea plângerii, petentul a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu martorii pe care îi avea în autovehicul în acel moment și care sunt menționați în cuprinsul procesului verbal de contravenție, și a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul verbal de constatare a contravenției și copie actului de identitate.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 15, lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, și al art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Intimata, legal citată a formulat întâmpinare ( fila 12 dosar), solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată, ridicând excepția lipsei calității procesuale pasive a Brigăzii Rutiere.
Petentul și-a precizat cadrul procesual pasiv, înțelegând să se judece in contradictoriu cu I. DE POLITIE AL JUDEȚULUI ILFOV- SERVICIUL RUTIER.
Prin sentința civilă nr._ din data de 12.12.2011, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetentei teritoriale și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei B..
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei B., sub nr._, la data de 23.09.2013.
Prin sentința civilă nr. 692/26.02.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, s-a admis plângerea contravențională formulată de petent și s-a anulat procesul verbal de contravenție . nr._/05.03.2011.
Împotriva acestei sentinței civile s-a declarat recurs de către intimata Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov.
Prin decizia civilă nr. 1224/07.09.2015 a Tribunalului București, a fost admis recursul formulat de Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, sentința fiind casată și trimisă spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Instanța, în temeiul disp.art. 167 alin.1 c.pr.civ. a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri și a luat act de renunțarea petentului la proba cu martori.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 05.03.2011 (fila 21 dosarul nr._/299/2011) coroborat cu transcrierea mecanică a procesului verbal de contravenție depusă la dosar la fila 10, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 268 lei și i s-a suspendat dreptul de conducere pe o durată de 30 de zile, reținându-se că la data de 05.03.2011, ora 16:05, pe DN 1, în localitatea Otopeni, jud. Ilfov, a condus autovehiculul cu nr._ în care se afla cu 2 (două) persoane pe DN1, banda a treia, sensul de mers către Ploiești, iar când a ajuns la km 13+180m, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare regulamentară a DN1 pe sensul său de mers pe trecerea de pietoni prevăzută cu marcaj pietonal indicator cu pericol de accident.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.
Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia dispoziției art. 34 rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară.
Instanța reține că jurisprudența Curții (cauza A. c. României, no_/03, 60, 4 oct. 2007) nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei și a sancțiunii. În procedura contravenționala prevăzută de O.G. nr.2/2001 procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, sub aspectul situației de fapt și încadrării juridice reținute de agentul constatator, contestatorul având posibilitatea de a înlătura aceasta prezumție prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispozițiile C.pr.civ., probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului învestit cu soluționarea cauzei.
Potrivit art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (…) lit. b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului”.
Procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care trebuie făcută de către petent.
Instanța constată că petentul nu a dovedit contrariul celor reținute în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat. Apărările sale în sensul că pietonii se aflau în traversarea trecerii de pietoni pe celălalt sens de deplasare, nu au fost dovedite în fața instanței. Mai mult, petentul a susținut la ultimul termen de judecată faptul că nu existau martori care să confirme apărările sale, în condițiile în care în cuprinsul plângerii contravenționale face vorbire de prezența unor martori în autovehiculul personal.
Prin urmare, instanța a oferit posibilitatea petentului de a dovedi contrariul celor reținute în cuprinsul procesului verbal de contravenție iar în baza principiului disponibilității petentul a arătat că nu solicită probe în vederea răsturnării prezumției de temeinicie a procesului verbal de contravenție. Intimata nu are obligația legală de a veni cu probe suplimentare pentru a întări această prezumție legală. În caz contrar, prezumția instituită de art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 ar fi lipsită de sens.
Pentru aceste considerente, instanța respinge plângerea contravențională și va menține procesul verbal de contravenție . nr._/05.03.2011 emis de intimată, ca fiind legal și temeinic întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE:
Respinge plângerea contravențională, formulată de petentul O. C. D., domiciliat în comuna Balotești, . C, Județul Ilfov în contradictoriu cu intimata I. DE POLITIE AL JUDETULUI ILFOV, cu sediul în București, . nr.7 Sectorul 2, ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal de contravenție emis de intimată, ca fiind legal și temeinic întocmit.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. M. P. F. I.
Red.B.M.P/Tehn.dact.F.I/4 ex/
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9008/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9037/2015. Judecătoria... → |
---|