Plângere contravenţională. Sentința nr. 9003/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 9003/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 9003/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Sentința civilă nr. 9003

Ședința publică din data de 08.12.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. I.

Grefier: M. A.

Pe rol soluționarea cererii de cererii formulată de petentul T. M. în contradictoriu cu intimata I. DE POLITIE AL JUDETULUI ILFOV - având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art 396 C.pr.civ, a amânat pronunțarea la data de astăzi 08.12.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată:

Prin cererea de înregistrată pe rolul acestei instante la data de 03.07.2015 sub nr_, ca urmare a declinarii de competenta dispusa prin sentinta civila nr 5581/14.05.2015, de Judecatoria Constanta, petentul T. M. în contradictoriu cu intimata I. DE POLITIE AL JUDETULUI ILFOV a solicitat, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 25.01.2015 si exonerarea de sanctiunile contraventionale aplicate.

In motivare, petentul a aratat ca faptele consemnate in cuprinsul procesului verbal de contraventie nu corespund realitatii. In acest sens, petentul a sustinut ca desi a circulat pe DN1 cu autoturismul indicat in cuprinsul procesului verbal de contraventie,viteza precizata nu este cea reala, in conditiile in care agentul constatator a mentionat o viteza mult mai mare decat cea cu care a circulat.

Petentul a sustinut ca nu a formulat obiectiuni, intrucat se grabea avand o problema in familie.

Cererea n ua fost motivata in drept.

Cererea a fost legal timbrată, potrivit art. 19 din O.U.G. 80/2013, dovada achitării taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 lei fiind depusă la dosarul cauzei, f.1.

In probatiune, petentul a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, anexand cererii in copie certificata pentru conformitate cu originalul, proces verbal de contraventie, carte de identitate, permis de conducere (f. 4-5), precum si incuviintarea probei testimoniale.

La data de 27.04.2015, prin serviciul registratură, intimata a depus intampinare (filele 13-14).

Prin intampinarea formulata intimata a invocat excptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Constanta.

Pe fondul cauzei, intimata a solicitat in esenta respingerea plangerii contraventionale, sustinand ca procesul verbal de contraventie este legal si temeinic intocmit, respectand totae cerintele prevazute de art 16 si 17 OG 2/2001, petentul fiind sanctionat intrucat la data de 25.01.2015, pe DN1 localitatea Saftica, deoarece a condus cu o viteza de 123 km/h pe un sector de drum unde limita de viteza este de 70 km/h si nu a avut asupra sa documentele prevazute de lege.

Cu privire la eroarea aparatului radar intimata a precizat ca aceasta a fost avuta in vedere la momentul efectuarii masuratorii.

Petentul nu a formulat raspuns la intampinare.

La data de 19.10.2015, intimata a depus la dosarul cauzei inscrisuri respectiv proces verbal, buletin de verificare metrologica, plansa foto (f.11-13).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 25.01.2015, întocmit de intimată, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1462.5 lei si sanctiunea complementara a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 zile, întrucât în data de 25.01.2015, ora 11:11 a condus autoturismul, cu număr de_, pe DN1 km 23+800, in localitatea Saftica, fiind înregistrat de aparatul radar, montat pe auto_, cu o viteză de 123km/h, in localitate, depasind limita de viteza admisa cu 53 km/h si totodata nu a avut asupra sa permisul de conducere si certificatul de inmatriculare (f.4).

Instanța reține că în cuprinsul procesului verbal de contravenție se regăsește locul săvârșirii faptei: DN1 km 23+800, in localitatea Saftica

Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.

Se reține că agentul constatator nu are obligația de a menționa în cuprinsul procesului verbal de contravenție marca, tipul, . numărul aparatului radar utilizat, în condițiile în care s-a menționat numărul de înmatriculare al autospecialei în care era montat cinemometrul folosit pentru constatarea contravenției:_, care corespunde cu nr. de înmatriculare a autovehiculului menționat în cuprinsul buletinului de verificare metrologică depus la dosarul cauzei (F.13).

Instanța mai reține faptul că, la efectuarea verificărilor metrologice și calibrarea cinemometrelor se au în vedere limitele erorilor tolerate prevăzute de art. 3.1.1. (respectiv marja de ± 3%) din norma metrologică NML 021-05. Deși, rezultatul unei măsurări de viteză efectuat cu un cinemometru poate prezenta o eroare de măsurare, aceasta este inclusă în limita erorilor tolerate.

Astfel, instanța apreciază faptul că, aplicarea marjei de ± 3% din valoarea vitezei măsurată de aparatul radar, potrivit art. 3.1.1 lit. c coroborat cu lit. b, este avută în vedere la calibrarea aparatului radar, nefiind necesară aplicarea acestui procent ulterior măsurării vitezei în trafic.

In conformitate cu prevederile art 16 din OG 2/2001, instanta constata ca procesul verbal de contraventie trebuie sa contina indicarea actului normativ prin care se sanctioneaza contraventia. Asadar, pe langa descrierea faptei este necesar ca agentul constatator sa realizeze incadararea juridica a starii de fapte expuse. In prezenta cauza agentul constatator a indicat ca temei juridic al faptei contraventionale art 102 alin 3 lit e din OUG 195/2002 si art 101 alin 1 pct 18 OUG 195/2002. Instanta apreciaza ca in cauza incadrarea juridica a fost corect efectuata in conditiile in care textele de lege indicate sanctioneaza depasirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h si nedetinerea documentelor prevazute de lege.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției se bucură de o prezumție relativă de validitate doar cu privire la constatările făcute cu propriile simțuri de agentul care a încheiat procesul-verbal.

Având în vedere aceste aspecte, instanța retine că in prezenta cauza, constatarea contraventiei privind depasirea vitezei legale, nu intră în categoria constatărilor pe care le face un agent cu propriile simțuri și nu se bucură de prezumția de adevăr, menționată mai sus. În prezenta cauză operează prezumția de nevinovăție a contravenientului garantată de prevederile art.6 din Convenția europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, sarcina probei revenind agentului constatator, cu respectarea în acest mod a principiului egalității armelor. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului impune respectarea principiului egalității armelor nu numai în procedura penală ci și în cea civilă, cu particularitatea că exigențele inerente conceptului de „proces echitabil” nu sunt în mod necesar similare în cauzele care vizează stabilirea drepturilor și obligațiilor cu caracter civil cu cele care vizează stabilirea unei acuzații penale (cauza Dombo Behreer B.V. c. Olandei).

Cu respectarea principiilor prezumției de nevinovăție și al egalității armelor impuse de exigențele art.6 din Convenția europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, precum și a principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare prevăzute de Codul de procedură civilă, s-a dat posibilitatea ambelor părți de a propune probe.

Este adevărat că petentul beneficiază de garanțiile în materie penală consacrate de art 6 CEDO întrucât fapta reținută în sarcina sa poate fi calificată ca aparținând materiei penale, prin aplicarea criteriilor E. pe care Curtea de la Strasburg le-a instituit, în special cele referitoare la faptul că prin sancționarea ei se urmărește protecția unui interes general și sancțiunea aplicată are un caracter preventiv și represiv.

Respectarea prezumției de nevinovăție a petentului inclusiv sub aspectul inversării sarcinii probei, în sensul că aceasta revine intimatei, nu este de natură ca prin simpla invocare să ducă la anularea procesului verbal și nu se opune instituirii prezumției privind legalitatea și temeinicia procesului verbal atât timp cât se ține cont de gravitatea consecințelor ce pot decurge pentru acuzat și nu se aduce atingere dreptului său la apărare ( Hot. A. contra Romaniei).

Mai mult, potrivit legiutorului intern OG 2/2001 se completează cu regulile codului de procedură civilă care, la art 249 prevede că cel care face o afirmație trebuie să o dovedească.

Chiar și în cazul concret în care făcând aplicarea art 11 și 20 din Constituție în vederea aplicării principiilor prevăzute de art 6 din CEDO în materie penală, aceasta nu conduce la aplicarea automată a dreptului procesual penal prevăzut de legea internă în cauza concretă dedusă judecății, ci aplicarea codului de procedură civilă și a garanțiilor instituite de jurisprudența CEDO care nu se opun aplicării prezumției privind legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție cu respectarea condițiilor anterior menționate.

Având în vedere că în speță petentul a avut ocazia să dovedească netemeinicia celor constatate în procesul verbal de contravenție, dreptul său la apărare a fost respectat, astfel că prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată, mai mult decât atât aceasta fiind confirmată prin plansa foto (f. 11) din dosar.

Din cuprinsul plansei foto (f. 11) reiese faptul că înregistrarea efectuată de aparatul radar Phyton, care deține buletinul de verificare metrologică nr._/10.06.2014 (f. 13) valabil la data săvârșirii faptei contravenționale, cuprinde aspectele prevăzute de art. 3.5.1. din Norma de metrologie legală nr. 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, și anume:data și ora la care a fost efectuată măsurarea;valoarea vitezei măsurate: 123 km/h; imaginea autovehiculului din care să poată fi pus în evidență nr. de înmatriculare al acestuia:_ .

După cum se poate observa din plansa foto, depusa la dosar de către intimată, cinemometrul menționat mai sus, care masoara viteza atat in regism stationar cat si in regim de deplasare, a asigurat efectuarea unor imagini care să permită observarea aspectelor prevăzute de art. 3.5.1. din Norma de metrologie legală nr. 021-05. Prin urmare, instanța reține că petentul a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 123 km/h pe pe DN1 km 23+800, in localitatea Saftica.

In ceea ce priveste fapta contraventionala referitoare la nedetinerea documentelor prevazute de lege, instanta are in vedere ca procesul verbal de constatare a contravenției, creează o prezumție relativă de autenticitate și veridicitate, care în speță se bazează pe aspectele constatate prin propriile simturi de agentul constatator. Această prezumție fiind relativă, petentul, cu respectarea condițiilor procedurale o poate răsturna prin proba contrară, ceea ce în cauză nu s-a realizat.Mai mult decat atat instanta constata ca in prezenta cauza petentul nu contesta aceasta fapta contraventionala.

Este adevărat că petentul beneficiază de garanțiile în materie penală consacrate de art 6 CEDO întrucât fapta reținută în sarcina sa poate fi calificată ca aparținând materiei penale, prin aplicarea criteriilor E. pe care Curtea de la Strasburg le-a instituit, în special cele referitoare la faptul că prin sancționarea ei se urmărește protecția unui interes general și sancțiunea aplicată are un caracter preventiv și represiv.

Respectarea prezumției de nevinovăție a petentului inclusiv sub aspectul inversării sarcinii probei, în sensul că aceasta revine intimatei, nu este de natură ca prin simpla invocare să ducă la anularea procesului verbal și nu se opune instituirii prezumției privind legalitatea și temeinicia procesului verbal atât timp cât se ține cont de gravitatea consecințelor ce pot decurge pentru acuzat și nu se aduce atingere dreptului său la apărare ( Hot. A. contra Romaniei).

Mai mult, potrivit legiutorului intern OG 2/2001 se completează cu regulile codului de procedură civilă care, la art 249 prevede că cel care face o afirmație trebuie să o dovedească.

Chiar și în cazul concret în care făcând aplicarea art 11 și 20 din Constituție în vederea aplicării principiilor prevăzute de art 6 din CEDO în materie penală, aceasta nu conduce la aplicarea automată a dreptului procesual penal prevăzut de legea internă în cauza concretă dedusă judecății, ci aplicarea codului de procedură civilă și a garanțiilor instituite de jurisprudența CEDO care nu se opun aplicării prezumției privind legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție cu respectarea condițiilor anterior menționate.

Având în vedere că în speță petentul a avut ocazia să dovedească netemeinicia celor constatate în procesul verbal de contravenție, dreptul său la apărare a fost respectat, astfel că prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată cu privire la fapta contraventionala prevazuta de art 101 alin 1 pct 18 OUG 195/2002.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor contravenționale aplicate, potrivit art 21 alin.3 din același act normativ, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite ținându-se seama de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal. Sub acest aspect, instanța constată că sancțiunea contravențională a fost aplicată în cuantumul minim prevazut de lege pentru fapta savarsita.

În analiza principiului proportionalitatii, tinând seama de elementele prevazute de art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001, trebuie observat ca dispozitiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfasurarii fluente si în siguranta a circulatiei pe drumurile publice, precum si ocrotirea vietii, integritatii corporale si a sanatatii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protectia drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietatii publice si private.

Instanta constata ca gravitatea faptei petentului nu justifica aplicarea sanctiunii avertismentului, aducând atingere sigurantei traficului rutier, punând în pericol chiar viata si sanatatea atât a sa, cât si a celorlalti participanti la traficul rutier. Pericolul faptelor rezulta chiar din materialitatea lor, fiind fapte de pericol, iar nu de rezultat pentru a produce un prejudiciu material, viteza fiind o cauza frecventa generatoare de evenimente rutiere soldate cu victime omenesti si pagube materiale, cu atat mau mult cu cat fapta a fost constatata in localitate, pe timp de iarna. Instanta are în vedere si atitudinea petentului care nu constientizeaza gravitatea faptelor savarsite si nu îsi asuma responsabilitatea pentru comiterea lor. Mai mult decât atât, instanta retine ca petentul a beneficiat deja de clementa din partea organelor constatatoare deoarece amenda a fost aplicata în cuantumul minim, iar petentul a avut posibilitatea de a achita, în termen de cel mult doua zile lucratoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contraventiei, jumatate din minimul prevazut de lege al amenzii.

Prin raportare la aspectele anterior redate, instanta apreciaza ca sanctiunile aplicate contravenientului nu sunt prea aspre fata de gravitatea si pericolul social pe care faptele sale le prezinta, fiind atinse scopurile represiv, preventiv si educativ al sanctiunilor contraventionale.

Astfel, instanța va respinge plângerea contravențională, ca neîntemeiată și va menține procesul verbal de contravenție emis de intimată, ca fiind legal și temeinic întocmit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul T. M. domiciliat în C., ., ., ., J. C. în contradictoriu cu intimata I. DE POLITIE AL JUDETULUI ILFOV cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7, ca neîntemeiată.

Menține procesul-verbal contestat . nr._ din 25.01.2015, emis de intimată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. I.M. A.

Red. G.I.

Tehn. M.A.

4 ex./29.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9003/2015. Judecătoria BUFTEA