Plângere contravenţională. Sentința nr. 1490/2015. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1490/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 9382/94/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINTA CIVILA NR.1490
Ședința publică de la 12.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE COJOCARU ADRIAN
GREFIER F. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de petenta S.C. MP C. P. S.R.L. împotriva procesului – verbal de constatare și sancționarea contravenției . nr._ din data de 04.08.2014, emis de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată următoarele:
- cauza se află la primul termen de judecată; stadiul procesual fond; cererea legal timbrată. (f.6); la data de 16.12.2014 intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă; (f.13); la data de 12.02.2015 petenta a depus la dosar Răspuns la întâmpinare (f.22);
Instanța, încuviințează pentru petentă proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind concludente, pertinente și utile soluționării cauzei și față de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 04.09.2014 a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei B. plângerea formulată de petenta S.C. MP C. P. S.R.L. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 04.08.2014 întocmit de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin care a solicitat anularea procesului verbal de contravenție.
În fapt, a arătat că societatea petentă a fost amendată prin procesul-verbal . nr._/04.08.2014 pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 cu completările și modificările ulterioare, respectiv pentru circularea la data de 22.03.2014 cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_ fără a deține rovinieta valabilă.
Față de legalitatea aplicării acestei sancțiuni și față de situația de fapt stabilită de agentul constatator, a învederat faptul că autoturismul înmatriculat cu nr._ a fost înstrăinat de către petentă către Automotive Assistance S.R.L., conform facturii fiscale nr. 4821/11.06.2013 atașată prezentei, această modificare a proprietarului fiind înregistrată și pe fișa fiscală întocmită de Direcția Impozite și Taxe Locale.
În consecință, a solicitat să se constate că la data săvârșirii acestei contravenții, autoturismul înmatriculat cu nr._ a fost înstrăinat de către petentă către Automotive Assistance S.R.L., având sediul în Chiajna, ., Corp C1, cam. 1, județul Ilfov, C.U.I. RO_, înregistrată la registrul comerțului sub nr. J_ .
A menționat, faptul că petenta a procedat la predarea autoturismului, iar mențiunea înstrăinării a fost efectuată și pe certificatul de înmatriculare al autoturismului. Prin urmare, la data de 22.03.2014 petenta nu mai era proprietara autoturismului, având număr de înmatriculare_, astfel încât contravenția nu a fost săvârșită de către S.C. MP C. P. S.R.L.
Pentru aceste considerente a solicitat să se dispună admiterea prezentei contestații astfel cum a fost formulată și să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/04.08.2014 emis de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. ca fiind netemeinic și nelegal și exonerarea subscrisei de la plata amenzii contravenționale.
În drept: O.G. 2/2001 și ale Legii nr.455/2001.
În dovedirea plângerii contravenționale a depus la dosar procesul verbal de contravenție . nr._/04.08.2014 și factura fiscală nr. 4821/11.06.2013 și totodată a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 Cod Proc. Civ.
Intimata a depus la dosar Întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca fiind nefondată și neîntemeiată
A arătat că în data de 22.03.2014, pe DN 3Km110+152 m pe raza localității C. V., Județul Călărași, vehiculul cu număr de înmatriculare_, aparținând petentei a circulat pe drumurile naționale, fără a deține rovinieta valabilă. (f.13);
Petenta a depus Răspuns la Întâmpinare prin care a arătat a precizat și în cuprinsul contestației, faptul că autoturismul înmatriculat cu nr._ a fost înstrăinat de către petentă către Automotive Assistance S.R.L.
În ceea ce privește efectuarea demersurilor de radiere a autovehiculului, a precizat faptul că procedura în cazul vânzării automobilului este următoarea:
Vânzătorul are obligația de a elibera de la Direcția de Taxe și Impozite certificatul fiscal pentru vânzare și fișa fiscală.
Cumpărătorul are obligația ca ulterior achiziționării autoturismului să se prezinte atât la Direcția de taxe și Impozite în a cărei circumscripție își are domiciliu cât și în fața Serviciului Public Comunitar Regim Permise de conducere și Înmatriculări cu toate documentele primite de la vânzător în vederea înregistrării pe rol a autoturismului precum și în vederea înmatriculării autovehiculului pe numele sau fiind eliberat un nou certificat de identificare cu noul proprietar. (f.22);
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției ., nr._ din data de 04.08.2014 întocmit de intimat, petenta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 de lei întrucât în data de 22.03.2014 vehiculul categoria A cu număr de înmatriculare_ aparținând S.C. MP C. P. S.R.L. a circulat la, ora 05:35 pe DN 3 Km 10 + 152 m pe raza localității C. V., Județul Călărași, fără a deține rovinieta valabilă.
În drept, instanța reține că, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.
Este adevărat că OG 2/2001 nu conține dispoziții exprese privind valoarea probantă a procesului-verbal de contravenție însă, având în vedere că acesta este un act administrativ, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica judiciară se aplică principiile generale din dreptul administrativ privind prezumția relativă de legalitate, astfel încât, din această perspectivă și în baza art. 1169 C.civ, îi revine petentului obligația de a propune și aduce probe care să dovedească contrariul celor reținute de agentul constatator în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Instanța, față de înscrisurile depuse de petentă rezultă faptul că autoturismul cu număr de înmatriculare_ aparținând S.C. MP C. P. S.R.L. a fost vândut în data de 11.06.2013 către S.C. Automotive Assistance S.R.L., conform facturii fiscale nr.4821.
Pentru aceste motive, in baza art. 34 din OG 2/2001, instanța va admite plângerea contravenționala formulata de petenta S.C. MP C. P. S.R.L. cu consecința anularii procesului-verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE:
Admite contestația formulată de petenta S.C. MP C. P. S.R.L. cu sediul în cu sediul în comuna Chiajna, ., Județul Ilfov în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A cu sediul în București, ..401A, Sector 6.
Dispune anularea procesului verbal de contravenție ., nr._/04.08.2014.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. F. G.
Red.jud.C.A.
Thn.red.gr.FG/4ex /
04.05.2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 1461/2015. Judecătoria BUFTEA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1748/2015. Judecătoria... → |
|---|








