Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1495/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1495/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 11207/94/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINTA CIVILA NR.1495
Ședința publică de la 12.03.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE COJOCARU ADRIAN
GREFIER F. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta UNITATEA MILITARĂ 0596 BUCUREȘTI și pe intimata V. M., având ca obiect înlocuire amendă contravențională – constatare prescripție executare sancțiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită ci intimata.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată următoarele, cauza se află la primul termen de judecată, dovada de citare cu intimata s-a restituit cu mențiunea „destinatar mutat”;
Instanța, față de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ la data de 03.10.2014 Biroul Executări Civile din C. Judecătoriei B. a sesizat instanța solicitând să se constate prescrisă sancțiunea contravențională aplicată contravenientei V. M., prin sentința civilă nr.6411/05.12.2011 a Judecătoriei B..
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6411/05.12.2011 pronunțată de Judecătoriei B. în dosarul nr._ s-a admis sesizarea formulată de către petenta Unitatea Militară 0596 București în contradictoriu cu intimata V. M. și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul verbal . nr._/22.08.2010 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, pe o durată de 10 de ore. S-a emis mandatul de executare a sancțiunii contravenționale cu muncă în folosul comunității nr.83/03.04.2012.
Primăria Municipiului B. a răspuns instanței cu adresa nr.1823/27.08.2012, că nu s-a putut pune în executare mandatul, întrucât contravenienta nu a fost găsită și nu are o altă adresă de domiciliu..
S-a atașat dosarul nr._, privind pe contravenienta V. M..
Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului reține următoarele:
În baza sentinței civile nr. 6411/05.12.2011 pronunțată de Judecătoriei B. în dosarul nr._ s-a admis sesizarea formulată de către petenta Unitatea Militară 0596 București în contradictoriu cu intimata V. M. și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul verbal seria_/22.08.2010 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, pe o durată de 10 de ore.
În ciuda revenirilor legale la Primăria Municipiului B., mandatul de executare nr. 83/03.04.2012, a rămas neexecutat.
Cum acest termen s-a împlinit, va admite sesizarea și va constatat prescrisă executarea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității aplicate contravenientei V. M. prin civile nr. 6411/05.12.2011 pronunțată de Judecătoriei B. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite sesizarea formulată de către petentul U.M 0596 București cu sediul în București, ..2-4, sector 6 în contradictoriu cu intimata V. M. cu domiciliul în Municipiul B., ., Județul B..
Constată intervenită prescripția sancțiunii (prestare muncă în folosul comunității).
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. F. G.
Red.jud.C.A..
Thn.red.gr.FG/ 4ex /
16.04.2015
← Actiune in regres. Sentința nr. 1525/2015. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1488/2015.... → |
---|