Plângere contravenţională. Sentința nr. 1488/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1488/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 6946/94/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINTA CIVILA NR.1488
Ședința publică de la 12.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE COJOCARU ADRIAN
GREFIER F. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de petenta S.C. P. INTERNATIONAL S.R.L. împotriva procesului – verbal de constatare și sancționarea contravenției . nr._ din data de 04.07.2014, emis de intimatul INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I.S.C.T.R.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată următoarele: cauza se află la primul termen de judecată; stadiul procesual fond; plângerea contravențională legal timbrată (f.12 bis); la data de 18.12.2014 intimatul a depus la dosar întâmpinare (f.23); la data de 26.01.2015 petenta a depus Răspuns la întâmpinare (f.37);
Instanța, încuviințează pentru petentă proba cu înscrisurile de la dosar ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei și față de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 25.07.2014 a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei B. plângerea formulată de petenta S.C. P. International S.R.L. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 04.07.2014 întocmit de intimatul Inspectoratul de Stat Pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R., prin care a solicitat anularea procesului verbal de contravenție.
În fapt, a arătat că în data de 04.07.2014 i-a fost întocmit procesul verbal . nr._, fiind sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 4.000 Ron, pe motivul că șoferul angajat al societății petente nu a respectat perioada minimă de odihnă (20.06.2014 ora 16:20 – 20.06.2014 ora 22:57, în această perioadă conducătorul auto ar fi efectuat odihna zilnică de 6 ore și 37 minute în loc de 9 ore.
A precizat că șoferul S. S. D. este angajatul petentei din data de 25.06.2014, dată la acre și-a început activitatea, iar fapta contravențională s-a produs înainte ca acest conducător auto să fie angajatul societății petente.
Fașă de cele relatate a solicitat anularea procesului verbal de contravenție, ca urmare a constatării inexistentei fapte.
În drept, a invocat dispozițiile art.16,17,19,21,31 din O.G. nr.2/2001.
În dovedirea plângerii contravenționale a depus în copie înscrisuri. (f.4-12).
Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, menținerea procesului verbal de contravenție încheiat ca legal și temeinic. A arătat că în data de 04.07.2014, orele 08:33 la controlul efectuat în trafic pe DN Centura București, Km 69 în localitatea Otopeni, Județul Ilfov a fost oprit ansamblul de autovehicule format din autovehiculul cu număr de înmatriculare_ și semiremorca cu număr de înmatriculare_ utilizat de petentă și condus de B. R. și S. S. D., care efectua transport rutier contra cost de mărfuri în trafic național. La momentul controlului în urma verificărilor efectuate s-a constatat nerespectarea perioadei de odihnă zilnică fracționată cu două ore sau mai mult (în perioada 20.06.2014 ora 16:20 – 20.06.2014 ora 22:57, în această perioadă conducătorul auto Socolm S. D. a efectuat odihna zilnică de 6 ore și 37 minute în loc de 9 ore, faptă contravențională prevăzută de art.8 alin.1 pct.6 din O.G. nr.37/2007 și sancționată de art.9 alin.1 litera d din O.G. nr.37/2007 (f.23;
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._ din data de 04.07.2014 întocmit de intimat, petentul a fost sancționată cu amendă în cuantum de 4.000 lei, întrucât în data de 04.07.2014, ora 08:33 pe DN Centura București, Km 69 în localitatea Otopeni a fost oprit ansamblul de autovehicule format din autovehiculul cu număr de înmatriculare_ și semiremorca cu număr de înmatriculare_ utilizat de petentă și condus de S. S. D., care efectua transport rutier contra cost de mărfuri în trafic național, iar la momentul controlului în urma verificărilor efectuate s-a constatat nerespectarea perioadei de odihnă zilnică fracționată cu două ore sau mai mult (în perioada 20.06.2014 ora 16:20 – 20.06.2014 ora 22:57, în această perioadă conducătorul auto Socolm S. D. a efectuat odihna zilnică de 6 ore și 37 minute în loc de 9 ore, faptă contravențională prevăzută de art.8 alin.1 pct.6 din O.G. nr.37/2007 și sancționată de art.9 alin.1 litera d din O.G. nr.37/2007.
Analizând cererea și materialul probator administrat în cauză, instanța apreciază că, contestația este lipsită de temei, motiv pentru care va fi respinsă.
Procedând în acest mod, instanța apreciază în primul rând faptul că procesul – verbal a fost legal întocmit întrunind condițiile fond și de formă impuse de O.G. nr.2/2001, nefiind afectat de vreo cauză de nulitate ori anulabilitate.
Astfel, fapta contestatorului constituie contravenție, sancțiunea fiind tot cea prevăzută de lege fără nicio legătură cu susținerile contestatorului.
Pe fondul cauzei, contestatorul nu a administrat nicio probă cu ajutorul căruia să răstoarne prezumția de legalitate a procesului verbal, susținerile sale fiind lipsite de fundament juridic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE:
Respinge contestația formulată de petenta S.C. P. INTERNATIONAL S.R.L. cu sediul în Târgu M., ., Județul M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I.S.C.T.R. cu sediul în București, ..38, Sector 1, împotriva procesului – verbal de constatare și sancționarea contravenției I. nr._ din data de 04.07.2014, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. F. G.
Red.jud.C.A.
Thn.red.gr.FG/4ex /
04.05.2015
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Validare poprire. Sentința nr. 1461/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|