Plângere contravenţională. Sentința nr. 1788/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1788/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 910/94/2015

DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINTA CIVILĂ NR. 1788

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 25 MARTIE 2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU

GREFIER E. A.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petenta, G.(O.) I. și pe intimata, C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională ( pr. v . 11 nr._/10.06.2011.

Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publica de la 17.03.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, parte integranta din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 25.03.2015, când in aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 21.03.2014, sub nr._, petenta G. (O.) I. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centru de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C.E.S.T.R.I.N., plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.06.2011.

În motivarea în fapt a cererii, petenta a arătat că a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 250 lei și plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, pe motiv că auto cu nr._, proprietatea sa, ar fi circulat la data de 12.12.2010, fără a deține o rovinietă valabilă.

A mai arătat petenta că nu mai este proprietara autoturismului în discuție de la data de 29.05.2010, acesta fiind înstrăinat unei terțe persoane.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În susținerea cererii, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit dispozițiilor art.19 coroborat cu art.53 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În data de 20.06.2014, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centru de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C.E.S.T.R.I.N. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.06.2011 ca fiind temeinic și legal.

În motivarea în fapt a întâmpinării, intimata a arătat că trebuie înlăturată apărarea petentului cu privire la înstrăinarea autoturismului, întrucât contractul de vânzare-cumpărare nu este opozabil, iar certificatul de atestare fiscală nu constituie titlu de proprietate și nu conferă această calitate, astfel cum este descris și în conținutul acestui înscris, făcând dovada doar că petentul nu figurează în evidențe cu creanțe bugetare.

De asemenea, intimata a învederat că din prevederile art. 7 și art. 1 alin. 1 lit. b din O.G. nr. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare, utilizator fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat.

La termenul din data de 09.10.2014, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, excepție pe care a rămas în pronunțare.

Prin sentința civilî’ nr 6854 din 9.10.2014, în condițiile art.132 alin.3 C.pr.civ., instanța a admis excepția invocată din oficiu a necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București și declina competența de soluționare a cauzei civile având ca obiect plângere contravențională favoarea Judecătoriei B..

Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 29.01.2015 sub nr._ .

In cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri pentru părți.

Analizând înscrisurile existente la dosar, instanța reține următoarele:

In fapt, instanța reține că petenta a fost sancționata prin procesul verbal de contravenție . nr._/10.06.2011, pentru că ar fi a circulat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare nr._, la data de 12.12.2010, fără a deține rovinietă valabilă.

Analizând legalitatea procesului verbal de contravenție încheiat, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Din examinarea procesului verbal de contravenție + fila 14 – rezultă că acesta nu poartă semnătura olografă a agentului constatator.

Înscrisul comunicat de agentul constatator, intitulat „proces-verbal de contravenție”, nu constituie un proces-verbal de contravenție, ci reprezintă dovada faptului că agentul constatator a încheiat un proces-verbal de contravenție în format electronic, în condițiile art 4 pct 1 și 2 și art. 5 din Legea nr. 455/2001.

Însă, în această modalitate de a încheia procesul-verbal nu sunt respectate condițiile de valabilitate ale proceselor-verbale de contravenție, prevăzute sub sancțiunea nulității.

Din întreaga economie a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 rezultă că procesul-verbal de constatare a contravenției trebuie să îmbrace forma scrisă și să cuprindă mențiunile prevăzute în mod expres de lege, iar procesul-verbal în formă scrisă trebuie să fie întocmit pe suport material, iar nu virtual.

Legislația în vigoare nu oferă posibilitatea încheierii procesului-verbal de contravenție în format electronic (sau comunicarea acestuia pe cale electronică), prevederile Legii nr. 455/2001 fiind aplicabile raporturilor juridice de drept privat, iar nu raporturilor juridice de autoritate.

Faptul că Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 a prevăzut posibilitatea constatării contravențiilor cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România nu înseamnă că și procesele-verbale de contravenție prin care se vor constata aceste fapte pot fi emise prin aceste mijloace tehnice, în format electronic.

Or, nici dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 și nici cele ale Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 nu prevăd expressis verbis posibilitatea întocmirii de către agentul constatator, în formă electronică, a proceselor-verbale de constatare a contravenției, astfel încât devine aplicabil principiul potrivit căruia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Prin urmare, considerațiile asupra naturii juridice a procesului-verbal de contravenție susțin teza inaplicabilității prevederilor Legii nr. 455/2001, respectiv a incompatibilității acestora cu normele care reglementează raporturile de drept administrativ, astfel încât emiterea înscrisului electronic nu poate fi asimilată cu încheierea unui proces-verbal de contravenție valid sub aspectul formei pe care acesta trebuie să o îmbrace prin prisma prevederilor legale relevate, câtă vreme legiuitorul nu a înțeles să instituie în mod expres posibilitatea întocmirii acestuia sub forma înscrisului electronic.

Având în vedere cele constatate, instanța nu mai este necesară analizarea motivelor privind temeinicia procesului-verbal.

Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 17 și art 34 din O.G. 2/2001 instanța va dispune admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului-verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petenta, G. (O.) I., CNP_, cu domiciliul în localitatea Voluntari, ., nr.1, județul Ilfov, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.06.2011, în contradictoriu cu intimata, C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, CUI_, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, București

Anulează procesul verbal de contravenție emis de intimat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.03.2015.

P.,Grefier,

I. E. MihaelaAlexe E.

Red. I.E.M./thn.E.A./4 ex/20.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1788/2015. Judecătoria BUFTEA