Plângere contravenţională. Sentința nr. 2155/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2155/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 8219/94/2013
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
-
SENTINTA CIVILĂ NR. 2155
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 07 APRILIE 2015
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU
GREFIER E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta, ., și pe intimatul, I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - ISCTR, având ca obiect plângere contravențională ( (pr.v. . nr._/13.06.2013)
Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publica de la 31.03.2015 fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, parte integranta din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 07.04.2015 când in aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.07.2013 sub nr._, petenta, ., în contradictoriu cu intimatul, I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/13.06.2013, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului sau anularea procesului-verbal și pe cale de consecință exonerarea petentei de la plata amenzii în cuantum de 14.000 lei.
În motivarea cererii, petenta a arătat că prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/5.03.2013 a fost sancționată contravențional pentru nerespectarea prevederilor art.3 pct.1 din HG 69/2012 și potrivit art. 6 alin. 1 din HG 69/2012 cu amendă în valoare de 14.000 lei, fiindu-i reținut certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare .
Petenta a mai arătat că, conducătorul auto depistat în trafic nu este angajatul societății, iar fapta contravențională nu poate fi imputată societății petente nefiind îndeplinite condițiile art. 1373 Cod civil.
Totodată arată că procesul verbal este netemeinic și nelegal.
Față de aspectele învederate, a solicitat instanței admiterea plângerii astfel cum a fost formulată.
Plângerea a fost întemeiată în drept pe prevederile O.G. 2/2001, art. 1373 Cod civil.
Petenta a depus la dosar, în copie, procesul-verbal contestat.
Intimata I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - ISCTR, a depus întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de contravenție ca legal și temeinic întocmit.
Intimata a arătat că procesul-verbal de contravenție . nr._/5.03.2013 a fost încheiat cu respectarea prevederilor art.16, art.17, art.19 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Intimatul a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: procesul-verbal de contravenție . nr._/5.03.2013, certificat de înmatriculare pentru remorcă_ și autoutilitara_, permis de conducere aparținând lui Mavridis Ilias; factura, polița de asigurare ; dovada comunicării procesului verbal cu confirmarea de primire din 19.06.2013.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 13.06.2013 s-a reținut că petentul a condus ansamblu auto efectuând transport marfă, fără a deține licență de transport sau certificat de transport, faptă prevăzută de art. 3 pct 1 din HG 69/2012. Petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 14.000 lei.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art.17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Referitor la susținerea petentei potrivit căreia procesul verbal a fost încheiat fără a fi menționat un martor, instanța reține că potrivit art.19 din OG nr.2/2001 menționarea unui martor asistent este necesara doar atunci când contravenientul refuză să semneze/ nu poate să semneze/ nu este de față la întocmirea procesului verbal, situație în care acest aspect trebuie confirmat de un martor. Însă potrivit art. 19 alin.3 din același act normativ, în situația in care nu exista un martor care sa semneze procesul verbal, agentul constatator trebuie să menționeze motivul care a determinat încheierea procesului verbal in acest mod. Or, in procesul verbal agentul constatator a menționat faptul ca martorul lipsește întrucât la fața locului mai era doar un alt agent constatator care nu poate avea această calitate cf. art. 19 alin. 2 din OG 2/2001.
Pe de altă parte, nerespectarea dispozițiilor art.19 din OG nr.2/2001 atrage nulitatea relativa a procesului verbal in condițiile in care se dovedește existenta unei vătămări care nu poate fi înlăturata in alt mod. Însă petenta nu a probat existenta unei astfel de vătămări, astfel ca instanța respinge susținerea petentei potrivit căreia încălcarea art.19 din OG nr.2/2001 determina nulitatea absoluta a procesului verbal ca neîntemeiată.
In ceea ce priveste susținerile petentei că soferul ce a condus ansamblul de autovehicule nu este angajatul societății petente, instanța le va respinge ca neîntemeiate.
Astfel subiect activ al contravenției, nu este șoferul autoturismului, ci persoana (juridică) care a efectuat transportul rutier cu un vehicul pentru care operatorul de transport rutier/întreprinderea de transport rutier în cont propriu nu deține copia conformă a licenței de transport, copia conformă a licenței comunitare sau copia conformă a certificatului de transport în cont propriu, după caz.
De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța constată că, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului trebuie analizat, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o „acuzație în materie penală”, în sensul art.6 din CEDO. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative: 1)dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal, 2) natura faptei, 3)natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Consecințele calificării faptei drept „acuzație în materie penală” sunt: petentul se bucură de prezumția de nevinovăție iar sarcina probei incumbă autorităților statului. Însă, nici una dintre aceste garanții procesuale nu are caracter absolut, deoarece limitele până la care funcționează prezumția de nevinovăție și conținutul obligației autorităților de a suporta sarcina probei se raportează la specificul fiecărui caz în parte.
În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, Curtea europeană a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată.
În această ordine de idei, instanța constată că este dovedită săvârșirea de către petent a contravenției.
În acest sens art. 3 pct 1 din HG 69/2012 efectuarea transportului rutier sau a activităților conexe transportului rutier fără a deține licență de transport, licență comunitară, certificat de transport în cont propriu, licență pentru activități conexe transportului rutier, licență de traseu, autorizație de transport internațional și/sau documentul de transport specific tipului de transport efectuat ori transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate efectuat în alte zile și la alte ore decât cele înscrise în graficul de circulație, după caz;
Petentul nu contestă împrejurarea că, la momentul controlului nu deținea licență de transport sau certificat de transport în cont propriu, ci contestă faptul că avea obligația legală de a obține vreunul din aceste documente din moment ce nu este nici întreprindere și nici operator de transport în sensul HG nr. 69/2012.
Efectuarea transportului de mărfuri de către petent este dovedită prin mențiunile procesului verbal, aceasta fiind o constatare personală a agentului.
Față de aceste aspecte, rezultă că procesul-verbal este temeinic întocmit.
În ce privește individualizarea sancțiunii, instanța reține că agentul constatator a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 14.000 lei pentru contravenția prevăzută de art. 3 pct. 1 din HG nr. 69/2012.
Ținând seama de dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care constituie dreptul comun în materie contravențională, instanța poate să aprecieze inclusiv asupra naturii și cuantumului sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată.
Conform art. 21 alin. (3) din OG 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Potrivit art. 12 din OG nr. 2/2001 dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. Dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.
Prin HG nr. 76 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 113 din 14 februarie 2014 s-a modificat HG nr. 69/2012.
Astfel, la art. 6 alin. 1 din HG nr. 69/2012, astfel cum a fost modificată, se prevede: contravențiile prevăzute la art. 3 pct. 1 - 9, 11, 14 și 18 - 32 se sancționea"ză cu amendă de la 9.000 lei la 12.000 lei, care se aplică operatorului de transport rutier sau întreprinderii de transport rutier în cont propriu român/române ori străin/străine sau persoanei fizice/juridice, după caz."
Având în vedere modificarea HG nr. 69/2012 și dispozițiile art. 12 din OG nr. 2/2012, instanța în temeiul art. 12 alin. 2 din OG nr. 2/2001, va modifica procesul-verbal de contravenție contestat, întocmit de către intimata I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier-ISCTR, în sensul că reduce sancțiunea contravențională a amenzii aplicată petentului de la 14.000 lei la 9.000 lei.
Instanța apreciază că sancțiunea aplicată acesteia a fost corect individualizată.
Față de considerentele expuse, instanța va admite în parte plângerea contravențională, iar în temeiul art. 12 alin. 2 din OG nr. 2/2001, modifică procesul-verbal de contravenție contestat întocmit de către intimata I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier-ISCTR, în sensul că va reduce sancțiunea contravențională a amenzii aplicată petentului de la 14.000 lei la 9.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta, . CUI RO_ cu sediul în București, cu sediul ales la SCA D. și Asociații din sectorul 2,Calea Moșilor, nr.225, ., ._ în contradictoriu cu intimatul, I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - ISCTR - București, ..38, sector 1.
În temeiul art. 12 alin. 2 din OG nr. 2/2001, modifică procesul-verbal de contravenție . nr._ din 13.06.2013 întocmit de către intimata, în sensul că reduce sancțiunea contravențională a amenzii aplicată petentei de la_ lei la 9.000 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.04.2015.
P., GREFIER,
I. E. Mihaelapentru grefier aflat in CO, semneaza grefier sef G. L. A.
Red E./teh E.A/ 4 ex/ 22.07.2015
← Actiune in regres. Sentința nr. 2603/2015. Judecătoria BUFTEA | Actiune in regres. Sentința nr. 2009/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|