Plângere contravenţională. Sentința nr. 2901/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2901/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 2901/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2901
Ședința publică de la 08.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. M.-P.
Grefier: P. M. C.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petenta E. M. L. în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV având ca obiect plângere contravențională – . nr._/22.07.2014.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data astăzi 08.05.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.08.2014 sub nr._, petenta E. M. L. în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției - CP nr._/22.07.2014.
În motivare a arătat că în cuprinsul procesului verbal de contravenție nu este menționat mijlocul tehnic omologat și verificat metrologic ce a înregistrat fapta contravențională pentru ca instanța să verifice dacă aparatul întrunește condițiile legale pentru constatarea faptei. Petenta a mai învederat faptul că locul săvârșirii contravenției nu este precizat în sensul indicării bornei kilometrice și dacă aparatul radar se afla în localitate sau nu.
În drept cererea a fost întemeiată potrivit OUG 2/2001.
În dovedirea pretențiilor sale, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând cererii un set de înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul (f. 5-7)
Intimata a depus întâmpinare și înscrisuri la dosarul cauzei (filele 14-18) prin care a arătat că petenta a fost sancționat întrucât a circulat cu viteză de 97 km/h, în zonă în care limita de viteza este de 70 km/h. A solicitat respingerea acțiunii petentei și menținerea procesului verbal așa cum a fost întocmit, ca fiind legal și temeinic.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru părți la termenul de judecată din data de 27.04.2015 când intimata a depus la dosar copia registrului radar de la data săvârșirii contravenției.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/22.07.2014 întocmit de intimată, petenta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 360 lei întrucât în data de 22.07.2014, ora 13:42 a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_, în localitatea Săftica, pe DN1 km 23, fiind înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 97 km/h cu ajutorul aparatului radar montat pe auto MAI_.
Plângerea a fost depusă cu respectarea termenului de 15 zile stabilit de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din același act normativ, a fost semnat de către agentul constatator și de către petentă.
Instanța reține că în cuprinsul procesului verbal de contravenție se regăsește locul săvârșirii faptei: DN1 km 23, loc. Săftica, contrar susținerilor petentei.
De asemenea, din copia de pe registrul radar de la fila 31 reiese faptul că agentul F. D. era îndreptățit să constate fapta petentei pe sectorul de drum DN1 km 23, având și calitatea de operator radar, potrivit procesului verbal de atestare operatori radar autovision de la fila 18.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia dispoziției art. 34 rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară.
Instanța reține că jurisprudența Curții (cauza A. c. României, no_/03, 60, 4 oct. 2007) nu interzice, în principiu prezumțiile de fapt sau de drept din sistemele juridice ale statelor semnatare ale Convenției, cu singura condiție ca aceste prezumții să respecte anumite limite rezonabile în raport cu gravitatea faptei și a sancțiunii. În procedura contravenționala prevăzută de O.G. nr.2/2001 procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, sub aspectul situației de fapt și încadrării juridice reținute de agentul constatator, contestatorul având posibilitatea de a înlătura aceasta prezumție prin administrarea unor probe certe si concludente, în conformitate cu dispozițiile art. 255 C.pr.civ., probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului învestit cu soluționarea cauzei
Potrivit art. 108 alin.(1) lit. b pct. 2 din O.U.G. 195/2002, constituie contravenție săvârșirea faptei de depășire cu peste 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Din cuprinsul planșei foto (f. 16) reiese faptul că înregistrarea efectuată de aparatul radar AUTOVISION, care deține buletinul de verificare metrologică nr._ din 20.02.2014 (f. 17) valabil la data săvârșirii faptei contravenționale, cuprinde aspectele prevăzute de art. 3.5.1. din Norma de metrologie legală nr. 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)”, și anume:
- data și ora la care a fost efectuată măsurarea: 22.07.2014 ora 13:42:02;
- valoarea vitezei măsurate: 97 km/h;
- imaginea autovehiculului din care să poată fi pus în evidență nr. de înmatriculare al acestuia:_ .
După cum se poate observa din imaginea foto depusă la dosar de către intimată, cinemometrul menționat mai sus a asigurat efectuarea unor imagini clare care să permită observarea aspectelor prevăzute de art. 3.5.1. din Norma de metrologie legală nr. 021-05. Prin urmare, față de prevederile menționate, instanța reține că din cuprinsul planșei foto nu trebuie să rezulte și locul unde petenta a săvârșit contravenția. Procesul verbal de contravenție face dovada până la proba contrară în privința locului săvârșirii contravenției. Astfel, se reține că petenta a circulat cu autovehiculul cu viteza de 97 km/h în loc. Săftica, pe DN1 km 23.
De asemenea, se reține că agentul constatator nu are obligația de a menționa în cuprinsul procesului verbal de contravenție marca, tipul, . numărul aparatului radar utilizat, în condițiile în care s-a menționat numărul de înmatriculare al autospecialei în care era montat cinemometrul folosit pentru constatarea contravenției: MAI_, care corespunde cu nr. de înmatriculare a autovehiculului menționat în cuprinsul buletinului de verificare metrologică depus la dosarul cauzei.
Astfel, instanța va respinge plângerea contravențională, ca neîntemeiată și va menține procesul verbal de contravenție emis de intimată, ca fiind legal și temeinic întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta E. M. L. - Câmpina, ., Cod postal_ în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV - sector 2, București, ., nr. 7, ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal de contravenție emis de intimată, ca fiind legal și temeinic întocmit.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.05.2015.
P. Grefier
B. M.-PetronelaPopescu M.-C.
Red Jud. BMP
Tehnodact BMP 4ex/ 16.06.2015.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2726/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2894/2015.... → |
---|