Plângere contravenţională. Sentința nr. 335/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 335/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 335/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.335

Ședința publică din data de 28.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – B. M. P.

GREFIER – P. M. C.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petent B. M. în contradictoriu cu intimat Inspectoratul de Poliție Județean I., având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 19.01.2015, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 28.01.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA ,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrata la data de 03.04.2013 pe rolul Judecătoriei Ploiești, petentul în contradictoriu cu intimata a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._.

În motivarea cererii, petentul a arătat că la data de 27-03-2013, se deplasa conducând autoturismul marca autospeciala IVECO cu nr. de înmatriculare 2116FMV, din direcția București spre Ploiești. A ajuns in B. la nivelul Stației PECO PETROM in apropierea căreia se afla o trecere de pietoni semnalizata si marcata. A ajuns cu auto pana la trecerea de pietoni si in fata sa se afla un alt autovehicul. Autovehiculul din fata sa a oprit si a acordat prioritate de trecere pietonilor care au traversat . că a oprit după acesta, s-a asigurat și a circulat in spatele autovehiculului din fata fără ca pe trecere de pietonii sa se afla pietoni in traversare. Pe partea dreaptă pe acostament se aflau pietoni dar care nu intenționau sa traverseze . se aflau la nivelul trecerii de pietoni ci . verdeața pe acostament.

Din lecturarea procesului-verbal se poate observa in mod clar ca lipsesc mențiuni cu privire la locul de muncă ale contravenientului și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica “Alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității procesului-verbal. In procesul-verbal la rubrica Alte mențiuni este consemnat: Nu are obiecțiuni. Aceste mențiuni nu reprezintă obiecțiunile sale ci sunt consemnări ale agentului constatator. De unde rezulta in mod clar ca acest proces-verbal este lovit de nulitate absoluta

În drept, petentul a invocat disp. art. 200 alin. 6 și 7 C.pr.civ.

În dovedirea cererii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, martorul S. S. O. atașând cererii copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe înscrisuri (f. 6-7).

Intimata a depus întâmpinare solicitând instanței respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea poziției sale procesuale, intimata a arătat că în fapt, situația descrisă de petent în contestație nu corespunde realității întrucât, conform actului de constatare, a fost sancționat în data de 27.03.2013 pentru că, în timp ce conducea autospeciala marca IVECO cu nr. de înmatriculare 2116FMV, pe DN1, din direcția București către Ploiești nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare, aflați pe sensul său de mers.

Intimata a invocat excepția de necompetenta teritorială a Judecătoriei Ploiești, având în vedere că fapta contravențională a fost sesizată/constatată pe raza localității B., județul I., localitate arondată la Judecătoria B., instanța competentă teritorial, care a fost menționată ca loc al depunerii plângerii contravenționale în procesul-verbal.

Ca urmare a constatării contravenției, agentul de poliție a procedat la întocmirea procesului-verbal ., nr._, stabilind o amendă în cuantum de 300 lei, cu posibilitatea achitării în cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege. Sub aspectul legalității procesului-verbal, acesta a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sub sancțiunea nulității.

În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

În dovedirea susținerilor sale, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înregistrarea video depusă la dosar (f.14).

Prin sentința civilă nr. 8546/11.06.2014, instanța a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de intimată, și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei B., înregistrându-se pe rolul acestei instanțe sub nr._ .

La termenul din data de 19.01.2015, în temeiul art. 258 alin 1 C.pr.civ., instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri și a respins proba testimonială ca nefiind utilă soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 27.03.2013, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 300 lei și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, deoarece la data de 27.03.2013 ora 17:43 timp ce conducea autospeciala marca IVECO cu nr. de înmatriculare 2116FMV, pe DN1, din direcția București către Ploiești, când a ajuns la trecerea de pietoni situată la intersecția cu . acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare.

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.

Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta nu a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.

Lipsa mențiunilor privind ocupația și locul de muncă ale petentului precum și lipsa obiecțiunilor petentului conduc la anularea procesului verbal de contravenție în condițiile în care petentul dovedește existența unei vătămări procesuale ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Se reține că petentul nu a făcut dovada unor asemenea vătămări procesuale. Mai mult, intimata a menționat toate împrejurările de fapt ce pot servi la aprecierea gravității faptei, realizând o descriere completă a faptei petentului.

Potrivit art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. 195/2002, republicată, privind circulația pe drumurile publice „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (…) lit. b) neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului”.

Din imaginile surprinse de către intimată cu ajutorul aparatului radar (f. 14) reiese că petentul nu a oprit la trecerea de pietoni pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor care se aflau pe trecerea de pietoni pe partea dreaptă, iar nu pe trotuar sau în părculețul cu verdeață de pe acostament, după cum a susținut petentul.

Potrivit art. 6 pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 acordarea priorității reprezintă obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească. Astfel, pietonii aflați pe trecerea de pietoni pe partea dreaptă s-au oprit pentru ca autovehiculul petentului să treacă, ceea ce reprezintă o neacordare de prioritate din partea petentului.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea contravențională și va menține procesul verbal de contravenție . nr._/27.03.2013 emis de intimată, ca fiind legal și temeinic întocmit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. M.-. de P., nr. 15, ., județ Prahova-CNP_ în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean I.- sector 2 București, ., nr. 7, ca neîntemeiată.

Menține procesul verbal de contravenție . nr._/27.03.2013 emis de intimată, ca fiind legal și temeinic întocmit.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.01.2015.

.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. M. P. P. M. C.

Red. BMP/Thn. PMC/ 26.02.2015/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 335/2015. Judecătoria BUFTEA