Plângere contravenţională. Sentința nr. 3808/2015. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3808/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 3808/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Sentința civilă nr. 3808/2015
Ședința publică de la 08 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Grefier: D. F.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe petentul P. I.-R. în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect plângere contravențională CP NR._/09.09.2014.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 15.05.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța a amânat pronunțarea la data de 29.05.2015 la 04.06.2015, apoi la data de 08.06.2015, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 06.02.2015 sub nr. de Dosar_, ca urmare a declinării dispuse prin sentința civilă nr. 25/06.01.2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, petentul P. I.-R. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/09.09.2014 și pe cale de consecință, anularea măsurii de sancționare respectiv amenda contravențională în cuantum de 360 lei și suspendarea dreptului de a conduce. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale și a suspendării dreptului de a mai conduce cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea cererii petentul a arătat în esență că fapta contravențională nu există. A susținut că agentul constatator nu a realizat o descriere suficientă a faptelor și nici nu a realizat o mențiune referitoare la împrejurările în care fapta a fost săvârșită, fiind încălcate dispozițiile art. 16 alin. (1) teza a IV-a din O.G. nr. 2/2001. A mai susținut că agentul constatator a refuzat să facă mențiunea în procesul-verbal că era însoțit de dl. P. Ș. V., conducător autor care a susținut de asemenea că cel de-al doilea participant la trafic nu a fost împiedicat deoarece ambii abia intraseră în sensul giratoriu iar ambele autovehicule se deplasau cu viteza de 5 km/h. A apreciat că că în speță nu au fost încălcate dispozițiile art. 6 pct.1 din O.U.G. nr. 195/2002, nefiind cazul unei neacordări de prioritate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 16, 17, 19, 21 alin. (3), 26 alin. (1), 38 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, art. 36, 80, 99 și 108 din O.U.G. nr. 192/2002.
A solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri și martorul P. Ș. V..
La dosarul cauzei s-au depus de către petent copii conforme cu originalul de pe următoarele înscrisuri: procesul-verbal de contravenție (f. 8), CI petent și martor (f. 9, 10), permis de conducere (f. 11).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei achitată conform chitanței nr._/17.09.2014 (f. 3).
La data de 15.10.2014 intimatul a depus întâmpinare (f. 18, 19) prin care a solicitat respingerea plângerii deoarece procesul-verbal a fost legal și temeinic încheiat iar încadrarea juridică a faptei a fost corect realizată.
În drept a invocat disozițiile OG2/2001.
În dovedire a depus un set de înscrisuri.
La data de 04.11.2014 petentul a depus răspuns la întâmpinare (f. 24, 25).
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul petentului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție contestat, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 360 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o durată de 30 de zile, reținându-se în sarcina sa faptul că, a condus autoturismul marca Renault M. cu numărul de înmatriculare_, pe DN7 în Localitatea Chitila nu a acordat prioritate de trecere autovehiculului cu numărul de înmatriculare_ aflat în sensul giratoriu.
1. Termenul de formulare a plângerii
Instanța constată, în conformitate cu art. 31 alin. 1 și art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, că procesul-verbal în cauză a fost atacat în interiorul termenului legal de 15 zile de la data comunicării acestuia.
2. Legalitatea actului contestat
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută expresă ce ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În ceea ce privește motivele de nulitate invocate de către petent, instanța reține că acestea sunt neîntemeiate, neputând conduce la anularea procesului-verbal de contravenție.
Astfel, se constată că, în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, fapta contravențională reținută a fost descrisă în mod complet, fiind indicate totae circumstanțele faptice necesare. Iar în ceea ce privește menționarea persoanelor ce îl însoțeau pe petent la momentul săvârșirii faptei contravenționale, instanța reține că acestă mențiune nu se înadrează între cele obligatoriu de consemnat în cuprinsul procesului-verbal de contravenție.
Pentru motivele ce preced, instanța constată că procesul verbal contestat a fost întocmit cu respectarea exigențelor legale, nefiind incident niciunul dintre temeiurile de nulitate absolută sau relativă – dintre cele invocate de către petent.
3. Temeinicia actului contestat:
Cu privire la situația de fapt constatată, instanța de judecată observă că fapta imputată a fost constatată de către agentul constatator personal, aspect ce conferă o prezumție relativă de adevăr procesului-verbal de contravenție cu privire la situația de fapt constatată, prezumție derivată din autoritatea cu care agentul constatator este învestit, de a constata și sancționa faptele contravenționale, unită cu faptul constatării faptelor imputate, în acest sens fiind și decizia Curții Constituționale nr. 251/2003, prin care se arată: Săvârșirea contravenției se constată nemijlocit de către agentul constatator, abilitat în acest sens prin actul normativ de stabilire a contravenției, iar procesul-verbal de constatare are forță probantă până la dovada contrară, moment până la care persoana căreia i se impută săvârșirea contravenției are calitatea de contravenient.
Instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din CEDO.
La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general și sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Cu toate acestea, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de CEDO, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Curtea s-a pronunțat, relativ recent, în cauza N. G. c. României, în sensul că, odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii.
Mai mult, Curtea a reamintit că prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi anumite abateri contravenționale, relativ la natura acestora, circumstanțele de timp sau de loc în care s-au petrecut.
Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (H. și alții c. României)..
În lumina jurisprudenței Curții, ale cărei decizii sunt obligatorii pentru instanțele naționale, instanța constată că, în speță, au fost oferite toate garanțiile procesuale petentului, acesta având posibilitatea de a propune probe în dovedirea susținerilor sale.
Lipsa unor minime probe în susținerea afirmațiilor petentului conduc instanța la concluzia că prezumția relativă de temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat nu a fost răsturnată prin probele administrate de către instanță, motive pentru care instanța apreciază că atât fapta, cât și vinovăția petentei au fost dovedite și că nu este incidentă niciuna dintre cauzele exoneratoare de răspundere contravențională, dintre cele prevăzute de art. 11 alin. 1 din O.G. 2/2001.
4. Individualizarea sancțiunilor
Sub aspectul sancțiunii principale aplicate petentului instanța, făcând aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. 1, în referire la art. 5 alin. 5, coroborat cu art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, apreciază că sancțiunea principală ce i-a fost aplicată, respectiv amenda contravențională în cuantum de 360 lei, nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale petentului, instanța considerând că scopul preventiv și educativ al sancțiunii contravenționale poate fi atins, în speță, și prin înlocuirea acestei sancțiuni cu avertismentul, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Cum din procesul-verbal de contravenție și din probele administrate în cauză nu rezultă un grad de pericol social ridicat care să justifice aplicarea sancțiunii amenzii, chiar și în cuantum minim, scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins prin aplicarea sancțiunii avertismentului.
Raportat la criteriile de determinare a pericolului social concret al faptei săvârșite și la circumstanțele concrete de săvârșire a faptei contravenționale, instanța apreciază că petentul nu a urmărit eludarea normelor instituite de lege și că scopul sancțiunii contravenționale în cauza de față se poate realiza și fără aplicarea amenzii contravenționale, prin înlocuirea acesteia cu sancțiunea avertismentului.
Pentru aceste considerente, văzând și disp. art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța urmează a admite în parte plângerea contravențională formulată de petent și a modifica procesul-verbal contestat, în sensul de a înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 360 de lei aplicată pentru săvârșirea contravenției cu sancțiunea avertismentului, cu recomandarea către petent de a respecta pe viitor dispozițiile legale, neglijența în îndeplinirea la timp a obligațiilor ce îi incumbă fiind de natură a atrage sancțiuni mai grave.
Totodată, în ceea ce privește sanccțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o durată de 30 de zile aplicată pe lângă sancțiunea principală a amenzii contravenționale, instanța, ca urmare a înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea cu avertismentul, reține că sancțiunea complementară este înlăturată, aceasta neputând subzista decât pe lângă sancțiunea princiapală amenzii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite în parte plângerea formulată de petentul P. I. R., domiciliat în Municipiul Târgoviște, ., Județul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, cusediul în București, ., nr.7, Sectorul 2, cu privire la procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor .>CP nr._ din 09.09.2014.
Înlocuiește sancțiunea amenzii aplicată prin procesul-verbal de mai sus cu avertismentul.
Cu drept de a formula apel în 30 de zile de la comunicarea prezentei, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.06.2015.
Președinte, Grefier,
Red.VM/DF/4 ex./27.07.2015.
| ← Actiune in regres. Sentința nr. 6406/2015. Judecătoria BUFTEA | Acţiune în constatare. Sentința nr. 3411/2015. Judecătoria BUFTEA → |
|---|
