Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5184/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5184/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 5184/2015

Dosar nr._ Secția civilă

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5184

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 03.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: B. A.-L.

GREFIER: D. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea G. S. ENERGY ROMÂNIA SA și pe debitorul P. S. D., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007/art.1013 C. ș.u.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:

- obiectul cauzei - ordonanță de plată - OUG 119/2007/art.1013 C. ș.u.

- stadiul procesual – fond,

- cauza fiind la primul termen de judecată, după care:

Nefiind cereri prealabile sau excepții de soluționat, instanța, în temeiul art. 255 și art. 258 C.proc.civ., încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că sunt utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.11.2014 sub nr._, creditoarea, G. S. ENERGY ROMÂNIA SA, a chemat în judecată pe debitorul, P. S. D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună emiterea unei ordonanțe de plată prin care să fie obligat debitorul la plata sumei de 12.971,04 ron, reprezentând consum gaze naturale, și la plata sumei de 553,79 ron, reprezentând majorări de întârziere.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că a furnizat debitorului gaze naturale în baza codului de client_. Corelativ s-a născut și obligația de plată a debitorului, conform facturilor emise de către creditoare, însă debitorul, P. S. D., nu a înțeles să achite contravaloarea facturilor fiscale emise în urma relațiilor desfășurate între părți.

Creditoarea a mai precizat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1013 C.proc.civ., creanța fiind certă, lichidă și exigibilă.

În drept au fost invocate dispozițiile art.150 alin.1 și 2, art.223 alin.3, art.277, art.453, art.628 alin.2 ,art.662, art.1013 – 1024 C.proc.civ., art.1270,art.1516, art.1535 N.C.C., art.120 alin.7 Cod proc. fiscală, Ordinul ANRE nr.77/2009,Ordinul ANRE nr.42/2012, Legea gazelor nr.351/2004, Legea 123/2012.

În susținerea cererii creditoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (filele 10-17).

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei (fila 3).

Deși legal citat, debitorul, P. S. D., nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula eventuale apărări.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Reclamanta invocă o creanță în valoare de 12.971,04 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate către pârât, precum și plata penalităților de întârziere în cuantum de 553,79 lei aferente debitului.

În fapt, între societatea reclamantă S.C. G. S. Energy România S.A. și pârâtul P. S. D. s-au desfășurat raporturi juridice, în temeiul cărora reclamanta a prestat servicii de furnizare a gazelor naturale, în acest sens reclamanta a emis către pârât facturi fiscale în cuantum de 12.971,04 lei.

În drept, instanța reține că potrivit art. 1025 din Noul Cod de procedură civilă, procedura cu privire la cererile cu valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, valoarea cererii încadrându-se în limita impusă de legiuitor.

Referitor la caracterul cert al creanței, instanța reține că existența acesteia este neîndoielnică, deoarece facturile au fost emise în baza contractului încheiat în formă simplificată între părți.

Mai mult, reclamanta a făcut dovada îndeplinirii propriilor obligații contractuale, prin furnizarea gazelor naturale.

Pe de altă parte, pârâtul nu a administrat nicio dovadă în sensul achitării datoriei sau în sensul stingerii acesteia într-un alt mod admis de lege.

Chiar dacă facturile emise de reclamantă nu sunt semnate de către pârât, acesta nu a contestat existența creanței.

De asemenea, în temeiul art. 662 alin. 3 N.C.pr.civ., cuantumul creanței rezultă din aceleași facturi fiscale, astfel încât nu există niciun dubiu în privința lichidității creanței.

Din punct de vedere al exigibilității, instanța constată că este necesar ca termenul prevăzut în favoarea ori și în favoarea pârâtului să fie împlinit. Instanța reține că această condiție este îndeplinită, termenul de plată a facturilor fiind menționat în cuprinsul facturilor, iar scadența a fost împlinită pentru fiecare factură, la data introducerii cererii.

Având în vedere data emiterii facturilor, instanța constată că la data introducerii actiunii, creanta era exigibila, fiind intrunita si aceasta cerinta prevazuta de lege.

F. de aceste considerente, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 12.971,04 lei reprezentând contravaloare servicii prestate.

Având în vedere că pârâtul nu a făcut dovada achitării debitului principal, instanța va obliga pârâtul și la plata sumei de 553,79 lei, cu titlu de penalități, calculate conform Ordinului ANRE nr. 77/2009.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța, în baza art. 453 N.C.pr.civ., față de culpa procesuală a pârâtului, va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea, având ca obiect ordonanță de plată, formulată de către creditoarea S.C. G. S. Energy România S.A., cu sediul în sector 2, București, .. 10A, ., în contradictoriu cu debitorul P. S. D., cu domiciliul în Voluntari, ., nr. 87-89, . Ilfov.

Obligă debitorul la plata către reclamantă a sumei de 12.971,04 lei reprezentând contravaloare servicii prestate, precum și la plata sumei de 553,79 lei, cu titlu de penalități.

Obligă debitorul la plata către reclamantă a sumei în cuantum de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. A.-L. D. S.

Red./Tehnored. B.A.L./D.S. și B.A.L./4 ex./18.12.2015

Comunicat părților, azi, 2 ex...........................Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5184/2015. Judecătoria BUFTEA