Plângere contravenţională. Sentința nr. 3831/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3831/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 3848/94/2014
JUDECATORIA B.
Dosar nr._ /2015
Sentința civilă nr. 3831
Ședința Publică din data de 10.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU
Grefier C. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent B. M. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publică din data de 08.06.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta încheiere, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la 10.06.2015 si a dispus următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 30.04.2014 sub nr._ petent B. M. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/2011 intocmit de intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.
In motivarea plângerii petentul a arătat ca a plătit voluntar si integral suma de 250.00 lei conform chitanței nr._ din 22.09.2011 insă funcționarul de la biroul taxe locale nu i-a pus la dispoziție procesul verbal reprezentând titlul executoriu in baza căruia s-a emis somația de plata.
In susținerea plângerii petentul a depus la dosar înscrisuri, filele 9-27.
Cerere legal timbrata potrivit OUG 80/2013.
Legal citat, intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii si menținerea procesului verbal de contravenție.
La termenul de judecata din data de 08.06.2015, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetenta teritorială si a reținut cauza in pronunțare pe aceasta excepție.
Analizând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocată din oficiu, instanța o consideră întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 10 indice 1 din O.G. nr. 15/2002 plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se introduce la judecătoria pe raza teritorială a căreia contravenientul domiciliază sau își are sediul.
Întrucât petentul din prezenta cauză, B. M. domiciliază în oraș P., județ Ilfov, localitate care se află în circumscripția Judecătoriei Cornetu, instanța va admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B..
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petent B. M. domiciliat in P., ., judet Ilfov și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN, cu sediul in sector 6, București, .. 401A,, în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.06.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red; jud FAL/ tehnored CL/3 ex/15.07.2015
← Modificări acte constitutive persoane juridice. Sentința nr.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 4501/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|