Plângere contravenţională. Sentința nr. 554/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 554/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 14798/94/2013
ROMÂNIA -JUDEȚUL ILFOV
JUDECĂTORIA BUFTEA
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.554
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.02.2015
INSTANȚA CONSITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. V. A.
GREFIER: D. F.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de petentul S. M., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, având ca obiect, plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care: obiectul cererii, plângere la procesul verbal de contravenție, stadiul procesual, fond:
Instanța, încuviințează pentru petent, proba cu înscrisurile existente la dosar, respinge proba cu martor ca nefiind concludentă cauzei, constată cauza în stare de judecată și reține dosarul în pronunțare.
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ , din 06.12.2013, petentul S. M., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . NR._ din data de 23.11.2013, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: admiterea plângerii în sensul anulării procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției ; exonerarea de plata amenzii contravenționale în cuantum de 640 lei precum și înlăturarea măsurii complementare a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce dispusă pentru o perioadă de 30 zile.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în data de 23.11.2013, pe raza localității B., a fost oprit de un echipaj de Poliție, întrucât ar fi depășit limita legal admisă pe sectorul respectiv de drum. Cu același prilej i s-a reproșat și faptul că, nu ar fi oprit la semnalul regulamentar al agentului de Poliție.
Cu privire la prima faptă contravențională, menționează că în localitate nu a circulat cu viteza indicată, ci doar în afara localității a atins limita indicată de către agentul constatator, sens in care solicită a i se pune la dispoziție întreaga documentație ce a stat la baza întocmirii procesului verbal .
Cu privire la cea de-a doua faptă contravențională precizează că nu se face vinovat de săvârșirea acesteia atâta timp cât la un moment dat a observat pe marginea drumului, un agent de Poliție, dar fiind atent in trafic nu a observat dacă acesta a efectuat vreun semnal regulamentar de oprire.
În drept: art. 31 din OG nr. 2/2001.
În probațiune, petentul a solicitat proba cu înscrisuri, înregistrarea video și proba testimonială cu un martor.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare împotriva acțiunii petentului, pe care o consideră neîntemeiată, solicitând respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic, ( fil. 2122 dosar).
Intimata a depus la dosar înscrisurii și planșe foto ( fil. 23-26 dosar).
Petenta a depus răspuns la întâmpinare ( filele 25-26 dosar).
Instanța, în temeiul disp.art. 255- 258 c.pr.civ. a încuviințat pentru petent și pentru intimată, proba cu actele existente la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._ din data de 23.11.2013 petentul a fost amendat contravențional cu suma de 640 de lei si suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, pentru săvârșirea a doua contraventii prevazute de OUG 195/2002.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta nu cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind întocmit cu nerespectarea dispozițiilor art.17 din același act normativ.
Astfel, potrivit art.16 alin.1 din OG 2/2001, „Procesul verbal de constatare a contraventiei va cuprinde in mod obligatoriu(...): descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita (...)”.
De asemenea, potrivit art.17 din OG 2/2001: ”Lipsa mentiunilor privind(...) fapta savarsita (...) atrage nulitatea procesului verbal.Nulitatea se constata si din oficiu.”
Analizand procesul verbal contestat prin raportare la dispozitiile legale mentionate, instanta retine ca in privinta acestuia este incidenta cauza de nulitate absoluta privind nedescrierea faptei, intrucat mentiunile agentului constatator de la rubrica privind descrierea faptei, nu sunt lizibile, astfel ca instanta nu este in masura sa constate care este fapta contraventionala pretins savarsita de catre petenta.
Mentiunile agentului constatator sunt esentiale, astfel ca in lipsa descrierii acestora instanta, in cadrul controlului sau, nu poate sa verifice in ce masura este sau nu indeplinit elementul material al laturii obiective a contraventiei retinuta in sarcina petentului.
In aceste conditii, instanta nu va mai analiza si temeinicia procesului verbal, urmand ca in temeiul art.34 din OG 2/2001 sa admita plangerea si sa anuleze procesul verbal de contraventie, ., nr._ din data de 23.11.2013, emis de IPJ Ilfov, va exonera petentul de plata amenzii in cuantum de 640 de lei si va inlatura sanctiunea complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE:
Admite plângerea contravențională, formulată de petentul S. M., domiciliat în Huși, ..9A, ., ., Județul V., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, cu sediul în București, ., nr.5-7, Sectorul 2.
Anulează procesul verbal . nr._/23.11.2013, emis de IPJ Ilfov, exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 640 de lei și înlătură sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.
Cu apel in 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.02.2015.
Președinte, Grefier,
Red.RVA/DF/ 4 ex/10.07.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 552/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 815/2015.... → |
---|