Plângere contravenţională. Sentința nr. 5943/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5943/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 5943/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.- SECTIA CIVILĂ
JUDEȚUL ILFOV
Sentința civilă nr. 5943
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 25.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. L. C.
GREFIER: G. G. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta K. I. SRL și pe intimatul CNADNR SA, având ca obiect plângere contravenționala.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 18.09.2015, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru astazi, hotarand urmatoarele.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 19.02.2015, sub nr. _ , petenta K. I. SRLa solicitat in contradictoriu cu intimatul CNADNR SA anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/12.12.2011.
În motivarea plângerii petenta a arătat, în esență, că, la data de 12._ petenta, in calitate de utilizator al auto cu nr. de înmatriculare_, a circulat pe DN1, ., fără a deține rovinietă valabilă. Sancțiunea a constat în aplicarea unei amenzi contravenționale în valoare de 250.00 lei și a unui tarif de despăgubire în valoare de 28 euro.
Precizează petenta că, în data la care s-a aplicat sancțiunea, avea denumirea de SPANOS INDUSTRIA SRL,, iar schimbarea cu privire la denumire în K. I. SRL, producându-se ulterior întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției.
Petenta a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ca fiind nelegal precum și constatarea împlinirii termenului de prescripție a executării amenzii contravenționale în valoare de 250 lei și anularea sancțiunii tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro.
In drept, a invocat dispozițiile OG nr. 15/2002 și OG 2/2001.
În probațiune petenta a depus la dosar procesul verbal de contravenție contestat și alte înscrisuri.
Cererea este legal timbrata cu taxa de timbru in suma de 20 de lei, potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013.
Intimata a formulat si depus intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii formulata de petenta ca nefondata si neintemeiata.
Pe cale de exceptie a invocat tardivitatea formularii plangerii contraventionale, invocand disp. art. 31 din OG nr.2/2001, exceptie respinsa de catre instanta, in sedinta publica din 18.09.2015, pentru considerentele ce se regasesc in practicaua prezentei hotarari.
În motivarea întâmpinării a arătat că fapta reținută în sarcina petentului constituie contravenție potrivit art. 8 din OG nr. 15/2002, agentul constatator a individualizat corect sancțiunea aplicată raportat la dispozițiile art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001, aplicând sancțiunea în cuantumul minim potrivit art. 14 anexa 2. dovada săvârșirii contravenției reprezintă proba foto emisă de sistemul SIEGMCR, care atestă prezenta autovehiculului în data, la ora și în locul stipulat în procesul-verbal.
Intimata a mai arătat că procesul-verbal îndeplinește condițiile prevăzute de OG nr. 15/2002 coroborat cu OG nr. 2/2001, fiind întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9 alin.2 și 3 din OG nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei-S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor-Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Procesul-verbal constestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator cu certificatul calificat emis de CertSIGN SA.
În drept, a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, Ordinul M.T.I. nr.769/2010 și Codul de procedură civilă.
În probațiune a depus la dosar: proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator; certificat calificat pentru semnătură electronică .
Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri, pentru ambele părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție R11 nr._/12.12.2011 (fila 12) încheiat de agentul constatator V. C. Raduca din cadrul instituției intimate C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, petenta K. I. SRLa fost sancționată cu amendă în cuantum de 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.1 și sancționate de art. 8 alin.2 din OG nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 16.06.2011, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei, a circulat pe drumul național, fără a deține rovinietă valabilă.
Procesele-verbale de contravenție au fost încheiate în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
În urma verificării efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001 și văzând și Decizia nr.10/2013 pronunțată de ICCJ, instanța constată că plângerea a fost formulată în termen legal.
Analizând procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Instanta constată că proceseul-verbal de contravenție R11 nr._/12.12.2011 a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr.455/2001 și H.G. nr.1259/2001, de agentul constatator V. C. Raduca, angajat al CNADNR SA – CESTRIN, posesor al certificatului depus la fila 23 din dosarul cauzei, emis de Certsign SA.
Totodata, instanța mai reține că prin Decizia nr. 6/2015 pronunțată la data de 16 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție ÎCCJ a admis recursul în interesul legii, statuând că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.
Văzând dispozițiile art. 517 alin.4 Cod procedură civilă referitoare la recursul în interesul legii, care statuează că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al Romaniei, instanța în aplicarea Deciziei nr. 6/ 2015 amintite mai sus, va constată că procesul verbal contestat . nr. nr._/12.12.2011, este lovit de nulitate absolută, în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, motiv pentru care va admite plângerea și va anula procesul verbal contestat, sancțiunea aplicată și tariful de despăgubire.
Față de soluția dată, instanța nu va mai analiza temeinicia proceselor verbale.
În ceea ce privește cererea de obligare a intimatei la cheltuieli de judecată, instanța urmează a o respinge, ca neîntemeiată, observând că soluția de admitere a plângerii contravenționale este întemeiată pe nelegalitatea procesului verbal reținută ca urmare a interpretării dispozițiilor art.17 din OG nr.2/2001 prin Decizia nr.6/2015 a ICCJ, iar intimatei nu i se poate reține o culpă procesuală câtă vreme la momentul emiterii procesului verbal nu exista această interpretare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta K. I. SRL, cu sediul ales la SPARL P. R., I. și M., din București, ., Sectorul 3, în contradictoriu cu CNADNR SA, cu sediul în sector 6 București, .. 401 A.
Anulează procesul verbal contestat . nr._/12.12.2011, încheiat de intimată.
Exonerează petenta de plata amenzii contravenționale în sumă de 250 lei.
Anulează tariful de despăgubire de 28 euro din procesul verbal.
Respinge cererea privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.09.2015.
P., GREFIER,
R. L. CalinaGugu G. M.
Red/dact L.C.R./GGM
4 EX/01.10.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2166/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8816/2015.... → |
---|