Plângere contravenţională. Sentința nr. 6461/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6461/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 6461/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Sentința civilă nr. 6461

Ședința publică din data de 12.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. I.

Grefier: M. A.

Pe rol soluționarea cererii de cererii formulată de petentul G. C. G. - în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV - având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 02.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera,în temeiul art 396 C.pr.civ, a amânat pronunțarea la data astăzi 12.10.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată:

Prin cererea de înregistrată pe rolul instanței la data de 06.02.2015 sub nr._, petentul G. C. G. - în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV a solicitat, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 23.01.2015

În motivare petentul arătat că a fost sancționat contravențional,cu amendă în cuantum de 390 lei și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, pe motiv că a circulat cu autoturismul marca OPEL cu nr de înmatriculare_, in Balotesti, si la efectuarea virajului stanga catre Ploiesti nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul marca DACIA cu nr de inmatriculare_, care circula in mod regulamentar, pe drumul prioritar.

Petentul a învederat instanței că situatia de fapt retinuta in procesul verbal de contraventie contestat nu corespunde realitatii, intrucat, autovehiculul marca Dacia a trecut fara a fi stanjenit cu atat mai mult cu cat petentul sustine ca circula cu o viteza foarte redusa.

Cererea nu a fost motivata in drept .

Acțiunea a fost legal timbrată, dovada achitării taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 lei fiind depusă la dosarul cauzei f.5

În dovedirea pretențiilor sale, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, proces verbal de contravenție (4), solicitand totodata si incuviintarea probei testimoniale

La data de 07.08.2015, prin serviciul registratură, intimata a depus înregistrarea video, (filele 22) .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/05.03.2015, întocmit de intimată, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 390 lei și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile, întrucât în data de 05.03.2015, ora 15:26 a condus autoturismul marca Opel Insignia, cu nr de înmatriculare_, pe DN7 km 11+400 m, Chitila, și la intersecția cu sens giratoriu nu a acordat prioritate de trecere autoturismului marca DACIA cu nr de inmatriculare_, care circula regulamentar pe drumul prioritar fiind obligat sa franeze (f.4)

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.

Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.

În ceea ce privește temeinicia actului contestat, instanța reține că procesul verbal de constatare a contravenției nu este o probă absolută, ci aceasta poate face dovada până la proba contrarie, petentul fiind acela care, având sarcina probei poate să dovedească cu orice mijloc de probă, caracterul nereal al mențiunilor cuprinse în actul contestat. În acest sens instanța constată că pe parcursul judecății petentul nu a făcut în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt, decât cea menționată în cuprinsul procesului verbal contestat, sau dovada realității celor susținute în plângerea contravențională, deși în lumina dispozițiilor art 249 C.pr.civ. sarcina probei îi incumbă acestuia.

Constatarea faptei prin mijloace tehnice atestă veridicitatea acesteia, susținând temeinicia procesului verbal, cu atât mai mult cu cât cele consemnate în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat, rezultă fără putere de tăgadă din înregistrarea video, aflată la fila 22 din dosar.

Procesul verbal de constatare a contravenției, creează o prezumție relativă de autenticitate și veridicitate, care în speță se bazează pe aspectele constatate prin mijloace tehnice. Această prezumție fiind relativă, petentul, cu respectarea condițiilor procedurale o poate răsturna prin proba contrară, ceea ce în cauză nu s-a realizat.

Este adevărat că petentul beneficiază de garanțiile în materie penală consacrate de art 6 CEDO întrucât fapta reținută în sarcina sa poate fi calificată ca aparținând materiei penale, prin aplicarea criteriilor E. pe care Curtea de la Strasburg le-a instituit, în special cele referitoare la faptul că prin sancționarea ei se urmărește protecția unui interes general și sancțiunea aplicată are un caracter preventiv și represiv.

Respectarea prezumției de nevinovăție a petentului inclusiv sub aspectul inversării sarcinii probei, în sensul că aceasta revine intimatei, nu este de natură ca prin simpla invocare să ducă la anularea procesului verbal și nu se opune instituirii prezumției privind legalitatea și temeinicia procesului verbal atât timp cât se ține cont de gravitatea consecințelor ce pot decurge pentru acuzat și nu se aduce atingere dreptului său la apărare ( Hot. A. contra Romaniei).

Mai mult, potrivit legiuitorului intern OG 2/2001 se completează cu regulile codului de procedură civilă care, la art 249 prevede că cel care face o afirmație trebuie să o dovedească.

Chiar și în cazul concret în care făcând aplicarea art 11 și 20 din Constituție în vederea aplicării principiilor prevăzute de art 6 din CEDO în materie penală, aceasta nu conduce la aplicarea automată a dreptului procesual penal prevăzut de legea internă în cauza concretă dedusă judecății, ci aplicarea codului de procedură civilă și a garanțiilor instituite de jurisprudența CEDO care nu se opun aplicării prezumției privind legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție cu respectarea condițiilor anterior menționate.

Având în vedere că în speță petentul a avut ocazia să dovedească netemeinicia celor constatate în procesul verbal de contravenție, dreptul său la apărare a fost respectat, astfel că prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată, mai mult decât atât aceasta fiind confirmată prin înregistrarea video aflată la dosar.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, potrivit art 21 alin.3 din același act normativ, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite ținându-se seama de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal. Sub acest aspect, instanța constată că sancțiunea contravențională a fost corect individualizată, fiind orientată către minimul prevăzut de art 100 alin.3 din OUG 195/2002

Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea contravențională și va menține procesul verbal de contravenție . nr._/23.01.2015 emis de intimată, ca fiind legal și temeinic întocmit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de G. C. G. domiciliat în Ploiești, .. 2, ., J. PRAHOVA în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7, ca neîntemeiată.

Menține procesul verbal de contravenție . . nr._/23.01.2015, emis de intimată, ca fiind legal și temeinic întocmit.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. I. M. A.

Red. G.I.

Tehn. M.A

4 ex/14.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6461/2015. Judecătoria BUFTEA