Pretenţii. Sentința nr. 6568/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6568/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 6568/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ NR.6568

Ședința publică din data de 12.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – P. R.

GREFIER – G. G.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . SRL, prin lichidator judiciar și pe pârâta ., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 28.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.10.2015, apoi la data de 12.10.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.09.2014, sub nr._, reclamanta .- în faliment, reprezentată de lichidator judiciar Ț. V., a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 3.050 lei reprezentând plată nedatorată efectuată de pârâtă la data de 12.11.2008, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, Societatea . SRL a intrat în insolvență la data de 05.10.2009 iar prin sentința comercială nr.4332/05.10.2009 Ț. V. a fost numit administrator judiciar iar ulterior lichidator judiciar. A arătat totodată că odată cu desfășurarea procedurii de insolvență a căutat să identifice creditorii societății cu toate creanțele, apoi posibilitățile legale de acoperire a masei credale, efectuând demersurile ce se impuneau sub controlul Comitetului creditorilor. De aemenea a arătat, în urma verificărilor efectuate în „ Balanța parteneri/Contul 461-Debitori diverși. Valuta de bază RON luna: Decembrie 2009”, că exista un debit de 3050 lei împotriva . existând înregistrată operațiunea contabilă pentru această sumă în Registrul jurnal al societății din luna noiembrie 2008, ținut în format electronic, pentru ziua de 12.11.2008, operațiune efectuată la Bancpost Floreasca. A arătat totodată că în extrasul de cont de la bancă exista înregistrată operațiunea de plată pe data de 12.11.2008 ca o plată la ordin către același debitor însă temeiul juridic al acesteia nu a fost justificat, motiv pentru care solicită restituirea acestor bani încasați fără temei de către pârâta ..

In drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 993 din Vechiul Cod Civil.

În dovedirea susținerilor sale reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar ( filele 6-20) și orice alte probe ce se vor impune a fi administrate.

Cererea a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru potrivit prevederilor art. 115 din Legea nr.85/2014.

Pârâta nu a depus întâmpinare la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :

Prealabil, conform art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii, ori după caz, a săvârșirii lor. Pentru aceste motive, fața de data efectuării plății (12.11.2008), instanța va analiza prezenta cerere prin prisma dispozițiilor legale ale Codului civil din 1864.

Analizând, cu prioritate, potrivit disp. art. 248 alin.1 C.proc.civ., excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de instanță din oficiu, reține următoarele:

Constatarea împlinirii unui termen de prescripție presupune din partea oricărei instanțe sesizate cu judecarea excepției prescripției dreptului la acțiune următoarele demersuri: analiza naturii juridice a dreptului (drept real sau drept de creanță) a cărui ocrotire se solicită prin forța de constrângere a statului și în al doilea rând, verificarea faptului dacă, în speță, a intervenit sau nu una din acele cauze care suspendă sau care întrerup curgerea termenului de prescripție.

În ceea ce privește natura dreptului, instanța reține că, în prezenta cauză, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata unei sume de bani respectiv suma de 3050 lei, reprezentând debit principal. Prin urmare, raportat la acest aspect, instanța constată că este vorba despre un drept de creanță care, în conformitate cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958, este prescriptibil în termenul general de prescripție de 3 ani.

Fiind astfel un drept prescriptibil, instanța trebuie să cerceteze care este momentul începerii curgerii termenului de prescripție și cel al împlinirii acestuia.

Legat de acest aspect, instanța constată că, în situația unei acțiuni care are ca și obiect recunoașterea și ocrotirea unui drept de creanță, termenul de prescripție se naște din momentul în care titularul dreptului subiectiv civil poate exercita acea prerogativă a dreptului care-i conferă posibilitatea de a uza de forța de constrângere a statului.

În cazul unei plăți nedatorate, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut ori trebuia/putea să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea. Reținând că societatea reclamantă se află în procedura insolvenței, lichidatorul judiciar, care a fost desemnat de instanță și care a promovat prezenta acțiune, a avut posibilitatea de a cunoaște toate aspectele legate de plata reclamată ca fiind nedatorată, la data predării de către DIICOT a registrului jurnal pentru anul 2008, pe suport CD, astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 03.06.2013.

D. urmare, la data promovării prezentei acțiuni, termenul de prescripție nu s-a împlinit, motiv pentru care instanța va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată.

În fapt, în urma analizării situației contabile a societății de către lichidatorul judiciar, acesta a identificat debitul în cuantum de 3050 lei, astfel cum rezultă din balanța de la fila 8. De asemenea, din extrasul de cont de la fila 10, rezultă că suma de 3050 lei a fost achitată de către reclamantă către pârâtă, prin ordinul de plată din data de 12.11.2008, aspect confirmat și de către banca care a efectuat tranzacția (f. 70).

Astfel, din înscrisurile depuse la dosar reiese că plata sumei de 3050 de lei a fost efectuată la data de 12.11.2008, de către societatea reclamantă către societatea pârâtă.

Plata nedatorată poate fi definită ca fiind un fapt juridic civil licit care constă în executarea de către o persoană, din eroare, a unei prestații la care nu era obligată și fără intenția de a plăti pentru altul. Faptul plății nedatorate dă naștere unui raport de obligații în temeiul căruia cel care a plătit este creditor al obligației de restituire a prestației executate, iar cel care a primit plata este debitorul aceleiași obligații.

Pentru nașterea obligației de restituire, plata nedatorată trebuie să îndeplinească anumite condiții: să existe o plată efectuată din eroare și plata să fie nedatorată.

În vederea dovedirii acestor condiții, este necesar să rezulte că între cele două societăți nu au existat relații comerciale care să dea naștere unei obligații de plată care îi revenea reclamantei. Astfel, deși reclamanta, prin lichidator judiciar, a dovedit faptul că a achitat suma de 3050 lei către pârâtă, nu a reușit să probeze aspectul erorii. Deși a afirmat că între cele două societăți nu se derulau niciun fel de relații comerciale sau de altă natură la data efectuării plății, reclamanta nu a adus dovezi în sprijinul acestei afirmații, astfel încât instanța nu se socotește lămurită asupra caracterului nedatorat al plății sumei de 3050 lei, acest aspect nerezultând din fișa contabilă de la fila 8.

În vederea obligării unui debitor la plata unei sume de bani care figurează în situația contabilă a unei societăți creditoare, aceasteia din urma îi revine sarcina de a proba de unde rezultă acest debit. La fel și în cazul efectuării unei plăți nedatorate, acest aspect trebuie probat, cu orice mijloc de probă.

Potrivit disp. art. 249 C.proc.civ., cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, reținând că reclamanta nu a probat eroarea în care s-a aflat la data efectuării plății și nici împrejurarea că plata a fost nedatorată, instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, ca neîntemeiată.

Respinge cererea formulată de reclamanta . SRL, prin lichidator judiciar Ț. V.

București, cu sediul în București, ..25, ., ., în contradictoriu cu pârâta . O., . C., nr. 5, . 6, județul Ilfov , ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea sentinței, care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi,12.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. P. G. G.

Red.jud.PR

Thn.red.gr.GG/

4 ex/16.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6568/2015. Judecătoria BUFTEA