Pretenţii. Sentința nr. 4964/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 4964/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-07-2015 în dosarul nr. 15070/94/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA nr. 4964

Ședință camera de consiliu din data de 23.07.2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

P.- A. N. M.

GREFIER- S. I. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA asigurare REASIGURARE S.A și intervenientul L. A. având ca obiect acțiune în regres.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 30.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 09.07.2015, apoi la data de 16.07.2015, apoi la data de 23.07.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.12.2013, sub nr._, reclamantul . a chemat în judecată pe paratul . REASIGURARE SA și intervenientul L. A. solicitând obligarea paratului la plata sumei de

  • 1.490,61 lei reprezintă cuantumul despăgubirilor achitate de către reclamant in temeiul asigurarii CASCO,
  • plata penalităților de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, pana la plata efectiva a sumelor datorate;

Reclamantul mai solicită și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză .

În fapt, în data de 16.08.2012, intervenientul, conducand autoturismul_ asigurat RCA la societatea paratei, a produs din culpa sa un accident de circulație in urma caruia a fost avariat autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamantei, . nr._ în baza căreia a plătit despăgubirea cuvenita în cuantum de 4.234,87 lei.

Prin plata despăgubirii reclamantul, se subrogă în drepturile asiguratului său CASCO, fiind îndreptățită sa recupereze suma achitată de la asigurătorul de răspundere civila al persoanei vinovate de producerea accidentului.

Reclamanta a formulat cerere de despagubire inregistrata la parata care nu a ințeles să achite intreaga sumă solicitată, ci numai o parte, in cuantum de 2.744,26 lei.

Deoarece parata era obligata ca in termen de 15 zile sa procedeze la achitarea sumei solicitate, dupa acest termen datoreaza penalitati de intarziere.

În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 194 N.c.p.c. rap. la art 1384 si urm. Cod civil, art. 64 din Ordinul 14/2011 al CSA.

În dovedirea pretențiilor se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri si orice alte probe utile, pertinente, concludente.

Legal citat, pârâtul a depus intampinare prin care solicită respingerea acțiunii intrucât debitul, in cuantum de 2.744,16 lei, a fost achitat la data de 16.10.2013.

Intervenientul nu a depus intampinare si nici nu a fost reprezentat in fata instantei.

Acțiunea a fost legal timbrată, fila 2.

La termenul din data de 30.06.2015, instanța în a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind-o ca fiind concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1.025 C.pr.civ. procedura cu privire la cereri de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Dispozițiile speciale se completează cu elemente procedurale și substanțiale din materia acțiunii în pretenții.

În fapt, la data de 16.08.2012 a avut loc un accident de circulație, în sensul în care intervenientul forțat, din culpa sa exclusivă, conducând autoturismul asigurat RCA la societatea pârâtă, a avariat autoturismul asigurat CASCO la societatea reclamantă.

Despăgubirea în cuantum de 4234,87 lei a fost achitată parțial de societatea pârâtă la data de 16.10.2013, râmânând un rest de plată de 1490,61 lei.

Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.

Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin. 2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

Apararea formulata de parata in sensul ca suma de 2744,16 lei pe care a achitat-o este despagubirea care se cuvine in cauza, reclamanta folosind preturi maximale, nu poate fi retinuta de instanta in conditiile in care actiunea cu care instanta a fost investita este una in regres cu o reglementare speciala si al carei obiect este obligarea asiguratorului RCA la intoarcerea despagubirii déjà stabilite si platite de un asigurator CASCO in conformitate cu prevederile din Legea nr. 136/1995 .

Față de aceste considerente, în temeiul art. 2210 din codul civil, instanța va admite acțiunea promovată de reclamantă și va obliga pârâta la plata sumei de 1490,61 lei, reprezentând diferenta despagubire.

Având în vedere că cererea de avizare a fost primita de parata in data de 14.02.2013, așa cum rezulta din stampila aplicata pe inscrisul de la f.11, și că parata nu a efectuat plata debitului la scadenta, respectiv în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.2 lit.a din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la suma de 1490,61 lei de la data de 02.03.2013, până la data achitării integrale.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța va admite in parte cererea privind cheltuielile de judecata si va obliga parata, ca parte căzută în pretenții și din culpa căreia a fost promovată această acțiune, să plătească reclamantei, cu acest titlu suma de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, doar pentru aceasta suma existand acte la dosar, onorariu de avocat si taxele postale solicitate nefiind dovedite in cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta . cu sediul in sector 1, București, .. 25, in contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, PRIN REPREZENTANT cu sediul in Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. ILFOV, intervenient L. A., domiciliat in sector 4, București, .. 21, ., .> Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1490,61 lei reprezentând diferenta despagubire.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate la suma de 1490,61 lei de la data de 02.03.2013 până la data achitării integrale.

Admite in parte cererea privind cheltuielile de judecata si obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecata in suma de 200 lei, constand in taxa judiciara de timbru.

Executorie.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.07.2015..

PREȘEDINTE,GREFIER,

A. N. M.S. I. M.

Red. Jud. ANM/thn S./05 ex/04.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4964/2015. Judecătoria BUFTEA