Pretenţii. Sentința nr. 6389/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 6389/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 6389/2015

ROMÂNIA -JUDEȚUL ILFOV

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.6389

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 08.10.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE C. A.

GREFIER F. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamantul EL K. H. în contradictoriu cu pârâta K. C. - M..

La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru reclamant se prezintă avocat D. M. cu împuternicire avocațială ., nr._/2014 aflată la dosar la fila11, prezent pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care arată următoarele:

- cauza se află la primul termen de judecată; stadiul procesual fond; acțiunea legal timbrată (f.10);

Nefiind cereri prealabile, instanța acordă cuvântul pe probe.

Apărătorul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.

Instanța, încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri prealabile de soluționat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii, cu obligarea pârâtei la plata impozitului aferent, reclamantul și-a îndeplinit obligațiile, cu cheltuieli de judecată.

Instanța, față de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 24.03.2015 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ reclamantul El K. H. a chemat în judecată pârâta K. C. - M. solicitând ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 58.339 lei reprezentând impozit pe venitul de transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal datorat de către Statul Român pentru veniturile obținute de aceasta din vânzarea silită a imobilelor situate în C., ., Scara A (apartamentele de la 2 la 15 inclusiv) și Scara B (apartamentele de la 6 la 8 inclusiv și de la 11 la 14 inclusiv), cu cheltuieli de judecată.

În fapt, a arătat că prin Actele de adjudecare emise la 25.11.2013 de către B. „S. C. A. și S. C. G. S.” în cadrul dosarului de executare nr.550/2012 a dobândit proprietatea a 20 de imobile Acestea au fost scoase la licitație publică în cadrul executării silite pornite de către Blom Bank France (Sucursala Londra) împotriva pârâților - debitorilor K. C. M. și K. Found pentru restituirea unui împrumut garantat cu ipotecă asupra celor 20 de imobile. A precizat că imobilele adjudecate erau intabulate pe numele pârâtei - debitoare K. C. M..

La data de 19.03.2014 a depus cerere pentru intabularea dreptului său de proprietate, însă pentru apartamentul 2 din Scara A, OCPI i-a pus în vedere să facă dovada achitării de către pârâta - debitoare K. C. M. a impozitului prevăzut de dispozițiile art.771 din Codul fiscal, precum și Decizia de impunere emisă pe acest impozit.

Pârâta - debitoare în calitate de proprietar tabular a celor 20 de imobile vândute silit avea obligația ca în termen de 10 zile de la data transferului proprietății (până la 25.11.2013) să declare venitul obținut dintr-acest transfer și să plătească impozitul corespunzător. Neprezentând la OCPI dovada plății acestui impozit, OCPI a emis Încheierea de respingere nr._/07.04.2014.

În vederea reluării procedurii de intabulare a notificat cu notificarea nr.87/27.03.2014 pârâta prin B. B. I. la data de 28.03.2014, însă pârâta - debitoare nu a dat curs solicitării reclamantei.

La aceeași dată s-a adresat Administrației Sectorului 1- Finanțele Publice – D.G.R.F.P. București pentru a comunica decizia de impunere, pârâta având la acel moment domiciliul în Sectorul 1, însă cererea sa a rămas fără niciun răspuns, singurele informații primite verbal, în sensul că pârâta nu plătise niciun impozit.

Față de acest aspect, potrivit prevederilor art.1517, a fost obligat să solicite stabilirea impozitul datorat precum și emiterea deciziei de impunere. Ulterior s-a comunicat că pentru acest apartament impozitul datorat este în sumă de 2.370 lei, iar prin Ordinul de plată nr.1/29.05.2014 a achitat la bugetul de stat suma de 2370 lei

A reluat procedura de intabulare a apartamentului 2 din Scara A și i-a fost admisă cererea prin Încheierea nr._/16.06.2014.

Prin Notificarea nr.370/08.09.2014 comunicată pârâtei de B. B. I. la 10.09.2014 i-a pus în vedere pârâtei să restituie suma de 58.339 lei, însă pârâta nu a răspuns în niciun fel. A mai fost notificată pârâta cu notificarea nr.88/2015 comunicată pârâtei de către B. B. I. la 06.03.2015 însă nici de această dată nu a dat vreun răspuns.

În drept, a invocat dispozițiile art.771 - alin 6 din Codul fiscal, dispozițiile pct.1517 paragraful 9 și 11 din Normele Metodologice de aplicarea Codului Fiscal precum și ale art.1345 Codul Civil.

În susținerea cererii reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul pârâtei și înscrisuri sens în care a depus la dosar în copie înscrisuri doveditoare.(f.10-191).

Pârâta deși legal citată nu a formulat întâmpinare.

Analizând cererile și materialul probator administrat în cauză, instanța apreciază că, cererea este lipsită de temei.

Astfel, pârâta nu a realizat un venit impozabil, în cadrul executării silite, fiind practic deposedată de bunurile sale, ca urmare a nerespectării unor obligații asumate prin contract.

În aceste condiții, nu se pune problema achitării unui impozit de către adjudecatar, debitor, ori creditor, aceștia nefiind părți a unui contract oneros pentru a se plăti impozitele către stat.

Reclamantul, avea posibilitatea de a se adresa cu o cerere la OCPI, în vederea intabulării dreptului său de proprietate în Cartea Funciară, iar în caz de refuz (pentru neplata taxei) aceasta avea calea unui act civil în justiție, însă nu împotriva pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul EL K. H. cu sediul ales la Av. D. M. în C., ., nr.21, Etaj 1, Județul C. în contradictoriu cu pârâta K. C. M. cu domiciliul în Voluntari, ., nr.105, Județul Ilfov, ca neîntemeiată

Cu recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

C. A. F. G.

Red.jud.C.A..

Thn.red.gr.FG/4ex /

03.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6389/2015. Judecătoria BUFTEA