Succesiune. Sentința nr. 5332/2015. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5332/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 5332/2015
JUDECĂTORIA B.
JUDEȚUL ILFOV
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.5332
Ședința publică din data de 10.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. A.
GREFIER: F. G.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect succesiune, formulată de reclamanta V. I., în contradictoriu cu pârâtul S. Z..
La apelul nominal făcut în ședință publică, pentru reclamant se prezintă avocat A. Lucreția cu împuternicire avocațială ., nr._/2014 aflată la dosar la fila 5, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care arată următoarele: cauza se află la primul termen de judecată; stadiul procesual fond; cererea legal timbrată (f.22); la data de 23.04.2015 pârâtul a depus la dosar întâmpinare (f.26); la data de 18.05.2015 reclamanta a depus la dosar Răspuns la întâmpinare (f.31); la data de 02.09.2015 pârâtul a depus o cerere (f.37);
Nefiind cereri prealabile, instanța acordă cuvântul pe probe.
Apărătorul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri prealabile de soluționat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul reclamantei solicităadmiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.11.2014 reclamanta V. I. în contradictoriu cu pârâtul S. Z. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună deschiderea succesiunii rămase de pe urma defunctului S. V., decedată la data de 16.10.2013 cu ultimul domiciliu în Voluntari, ., Județul Ilfov și să se constate calitatea de moștenitori legali ai defunctei: reclamanta V. I. în calitate de fiică a acesteia și pârâtul S. Z. în calitate de soț supraviețuitor.
A precizat că este fiica defunctei dintr-o altă căsătorie, pârâtul nefiind tatăl său biologic.
Cu privire la stabilirea masei succesorale și a cotelor cuvenite moștenitorilor se va face într-un alt proces separat, după ce se va obține calitatea de moștenitor și în urma identificării bunurilor mobile sau imobile care au aparținut defunctei.
În motivarea cererii, a arătat că s-a adresat unui birou notarial, însă nu s-a înțeles cu pârâtul în ceea ce privește compunerea masei succesorale. Defuncta nu a lăsar testament, iar la data decesului era căsătorită cu S. Z., însă din această căsătorie nu au rezultat copii.
În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 194 Ncpc coroborat cu dispozițiile art.954 NCC, art.963 NCC precum și dispozițiile art.965 NCC și urm.
În dovedire, reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și martori și a depus la dosar înscrisuri (f.6-15);
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a arătat că dezbaterea succesorală a survenit la data de 16.10.2013. Cu privire la primul capăt de cerere, privind deschiderea succesiunii este de acord cu constatarea calității de moștenitori legali.
În privința masei succesorale aceasta nu face obiectul prezentei cereri. (f.26).
Analizând cererile și materialul probator administrat în cauză, instanța apreciază că, acțiunea este întemeiată, urmând a fi admisă, în conformitate cu prevederile art.954,963,965 și urm. C.Civil.
Astfel, reclamanta a făcut dovada calității sale de moștenitoare a defunctei S. V., depunând acte de stare civilă care atestă atât calitatea sa cât și a pârâtului, neimpunându-se niciu un comentariu sub acest aspect.
Privitor la admisibilitatea acțiunii în constatare, este de menționat faptul că, aceasta este admisibilă chiar și atunci când partea interesată are calea acțiunii în realizare, aceasta fiind singura situație în care se poate solicita și obține acest lucru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta V. I. cu domiciliul în București, ., nr.3, ., Apartament 70, Sector 2 în contradictoriu cu pârâtul S. Z. cu domiciliul în Voluntari, ., Județul Ilfov.
Constată că reclamanta este moștenitoarea defunctei S. V. în calitate de descendentă alături de pârât în calitate de soț supraviețuitor.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. F. G.
Red.C.A./Tehnored.F.G./
4ex/ 26.10.2015
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 5330/2015. Judecătoria BUFTEA | Actiune in regres. Sentința nr. 5334/2015. Judecătoria BUFTEA → |
---|