Validare poprire. Sentința nr. 8208/2015. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 8208/2015 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 20-11-2015 în dosarul nr. 8208/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

-

Sentința civilă Nr. 8208/2015

Ședința publică de la 20.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: TĂȘCAN A.

GREFIER: N. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditorul Țărmurean D.-G., pe debitorii P. C. A., P. S. G. Barbara și pe terțul poprit . SRL, având ca obiect validare poprie.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 11.11.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 20.11.2015, când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., sub nr._ la data de 27.07.2015, creditorul Țărmurean D.-G. a formulat în contradictoriu cu debitorii P. C. A., P. S. G. Barbara și pe terțul poprit . SRL cerere de validare a popririi pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună validarea popririi înființate de B. D. G. și M. P.,atât pentru sumele eliberate debitoarei P. S. G. Barbaracu nesocotirea adresei de înființare a popririi precum și pentru alte sume scadente la momentul înființării popririi,precum și a celor devenite scadente ulterior înființării popririi până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești și până la concurența sumelor datorate de către debitori, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că în temeiul contractului de împrumut nr.142/11.02.2014 debitorii au împrumutat de la creditor o sumă de bani pentru efectuarea unor lucrări de renovare, restructurare și extindere pentru imobilul situat în București, .-25, sector 4, aceștia având o restanță de plată în cuantum de 3.500.000 EURO. În temeiul acestui contract de împrumut – titlu executoriu, creditorul a demarat procedura de executare silită în cadrul dosarului execuțional 702/2004 de pe rolul B. D. G. și M. P.. În cadrul procedurii de executare silită,una dintre măsuri a fost aceea a instituirii popririi asupra veniturilor debitorilor provenind de la . SRL, societatea ce administra proprietatea debitorilor. Poptrivit contractului de împrumut, terțul poprit datora debitoarei P. S. G. Barbara suma de 1.135.681,19 ron cu titlu de creanță preluată de la ., potrivit art.1 din contractul de operare hotelieră; 50% din profitul anual înregistrat de operatorul . SRL, potrivit art.6 din contractul de operare hotelieră; 2.947.028 ron cu titlu de preț datorat aferent bunurilor cedate, potrivit art.3.2 din contractul de vânzare-cumpărare.

Se mai arată că deși au fost efectuate plăți parțiale din totalul datoriilor, există în continuare restanțe neplătite.

Măsura popririi inițial instituite a fost reînnoită la data de 26.06.2015, dată la care a fost retransmisă terțului poprit adresa de înființare a popririi comunicată inițial la data de 25.09.2014..

În drept s-au invocat disp. art.786 și 790 din Codul de procedură civilă.

În dovedire s-au depus înscrisuri-, proces verbal, dovadă de comunicare a popririi, contract de împrumut.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat următoarele:

În fapt, prin contractul autentificat sub nr. 142/11.02.2014, incheiat intre creditorul Tarmurean D. G. si debitorii P. C. A. si P. Sylvia G. Barbara s-a convenit acordarea unui termen in vederea rambursarii sumei de 3.500.000 euro, reprezentând împrumut nerestituit, pana la data de 16.02.2014.

La data de 24.06.2015, B. D. Gont, L. Gont si M. P., a comunicat adresa de înființare a popririi (f.7) terțului poprit . SRL, dar până la data acțiunii, acesta nu s-a conformat dispozițiilor adresei de poprire menționate.

În drept, conform art. 787 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ, ,,în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2.";

Prin raportare la aceste mențiuni, instanța a constatat că terțul poprit - . SRL - nu a comunicat dovada îndeplinirii în termenul legal a dispozițiilor prevăzute de art. 786 C.proc.civ.

În această situație, instanța va proceda potrivit dispozițiilor art. 790 C.proc.civ., în baza căruia: ,,dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care îl va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.

Astfel, instanța a constatat că debitorul obținea venituri din partea terțului poprit (dispozitie plata nr. 166/25.09.2014, f.10), în baza raporturilor contractuale ce s-au desfășurat între aceștia, conform înscrisurilor depuse (contract de operare hoteliera din data de 31.12.2009, contract de vanzare cumparare din data de 10.12.2012), astfel că refuzul terțului poprit de a se conforma dispoziției de înființare a popririi apare ca fiind nejustificat.

Prin prisma acestor dispoziții, instanța a constatat îndeplinirea cumulativă a condițiilor stabilite de lege, și anume: neîndeplinirea obligațiilor ce-i revin terțului poprit pentru efectuarea popririi, anume faptul că acesta nu a consemnat suma de bani urmăribilă, precum și preexistența unui raport juridic obligațional între terțul poprit și debitor, determinat de faptul că debitorul a beneficiat de la terțul poprit de sume de bani.

Totodată, cererea este introdusă în termenul legal de o lună (fiind expediata prin curierat la data de 23.07.2015, f.22) de la data la care terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma ce face obiectul urmăririi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de validare a popririi formulată de creditorul Țărmurean D. G. - Oradea, ./A, . în contradictoriu cu debitorii P. C. A. - ., .. 22, Cod postal_, J. ILFOV, P. S. G. Barbara - sector 4, București, .-25, Cod postal_ și terțul poprit . SRL - sector 4, București, .. 23-25, Cod postal_ .

Validează poprirea înființată prin adresa din data de 18.09.2014 emisă de B. D. G., L. G. și M. P. în dosarul de executare nr. 702/2014 și obligă terțul poprit să consemneze la dispoziția executorului judecătoresc sumele de bani datorate debitorului, în limita creanței menționate în adresa de înființare a popririi.

Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astazi, 20.11.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

TĂȘCAN ADRIANANEGOIȚĂ D.

RED. TA/Tehnored.D.N./6 ex. 16 februarie 2016

4 ex. ..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 8208/2015. Judecătoria BUFTEA