Fond funciar. Sentința nr. 546/2014. Judecătoria BUHUŞI

Sentința nr. 546/2014 pronunțată de Judecătoria BUHUŞI la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 421/199/2014

Dosar nr._ - modificare TP-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 546

Ședința publică de la 20 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. P.

Grefier F. H.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civil privind pe reclamantul V. M. și pe pârâtele C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR LG.18/1991 - BEREȘTI –BISTRIȚA și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR - BACĂU, având ca obiect fond funciar modificare TP.

Desfășurarea ședinței de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio, conform art.231 al.2 Noul Cod de procedură Civilă

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare:

INSTANȚA

-deliberând-

Asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ /19.05.2014 pe rolul Judecătoriei Blăgești, reclamantul V. M. a chemat în judecată pârâtele, C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Berești Bistrița și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bacău, pentru rectificarea T.P. nr._/04.03.2002, eliberat pe numele său V. M., în sensul înscrierii corecte a tarlalei din titlul de proprietate.

Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru.

În motivarea de fapt a cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că, a adus la cunoștința primăriei comunei Berești-Bistrița, jud.Bacău, că în TP nr._/04.03.2002, s-a strecurat o eroare, fiind greșit scris T 56 P 679/113.

Primăria comunei Berești Bistrița, a confirmat eroarea materială strecurată în TP nr._/04.03.2002 prin adeverința nr.1678/09.05.2014. Astfel, în mod eronat a fost trecută tarlaua 56, . în realitate și corect este categoria de folosință „Livezi” în suprafață de 5000 mp teren, situat în tarlaua 57, . vecinii: la N- drum, E-U. V.P., S-drum, V-B. I.E.. Această eroare s-a constatat în momentul în care s-a întocmit documentația cadastrală și s-a formulat cerere pentru intabularea suprafeței de teren și înscriere în cartea funciară.

Cererii de chemare în judecată i-au fost anexate în fotocopie, adeverință nr.1678/09.05.2014/, eliberată de Primăria Berești Bistrița, T.P. nr._/04.03.2002, schiță, încheierea de respingere 1065/12.02.2014 a OCPI Bacău –BCPI B. și cartea de identitate a reclamantului.

În dovedirea cererii reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri.

Pârâta, C. locală de aplicare a legilor fondului funciar din Blăgești, legal citată, nu a fost reprezentată în instanță, și nu a depus întâmpinare.

Pârâta, C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bacău, legal citată, nu a fost reprezentată în instanță, dar a depus întâmpinare, prin care arată că, în conformitate cu prevederile art.36 din Regulamentul aprobat prin H.G 890/2005, cu modificările și completările ulterioare, Comisa Județeană Bacău, validează dreptul de proprietate și eliberează titlurile de proprietate doar pe baza documentațiilor întocmite de către comisiile locale, care cuprind anexele validate, fișele tehnice, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, documentații care se depozitează în arhiva Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău, OCPI Bacău fiind instituția care scrie titlurile de proprietate și gestionează evidența acestora, atât din punct de vedere numeric, cât și tehnic, așa cum rezultă din ordinul ANCPI nr.621/06.04.2011.

Solicită a se avea în vedere dispozițiile art.52 al.1 din Legea nr.18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare, care reglementează: „C. Județeană Bacău este autoritate administrativ-jurisdicțională, având competența să soluționeze contestațiile, să valideze ori să invalideze măsurile stabilite de comisiile locale și să elibereze titlurile de proprietate, în baza documentațiilor înaintate de către comisiile locale”.

Mai mult, potrivit art.5 pct.c, din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.890/2005 cu modificările și completările ulterioare, comisiile comunale, orășenești sau municipale „stabilesc mărimea și amplasamentul suprafeței de teren, pe care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie legii, propune alte amplasamente și consemnează în scris acceptul fostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribut în mod egal altor persoane”.

Prin excepția de la lipsa personalității juridice și pe cale de consecință a patrimoniului aferent, legea acordă acestei comisii doar calitate procesuală pasivă sau activă (după caz), conform art.52 al.2 din Lg.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

A solicitat admiterea acțiunii doar dacă din înscrisurile depuse de reclamant rezultă realitatea solicitării, în caz contrar a solicitat respingerea acțiunii.

În drept și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art.52 din Legea nr.18/1991cu modificările și completările ulterioare, art.4, art. 5 și art.36 din Regulamentul aprobat prin HG nr.890/2005, cu modificările și completările ulterioare și art.205 C.pr.civ.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 04.03.2002 s-a eliberat T.P. nr._ pe numele reclamantului V. M..

Din adeverința nr.1678/09.05.2014 a Primăriei comunei Berești Bistrița rezultă că în mod eronat s-a înscris în TP nr._/04.03.2002 eliberat pe numele reclamantului, T.56 P. 679/113 în loc de T.57 p.679/113, conform planului cadastral și a situației din teren.

Din adresa OCPI Bacău nr._/07.10.2014 și extrasul cadastral înaintat instanței, rezultă că . parte din T.57 și nu T.56.

De altfel, prin încheierea nr.1065/12.02.2014 a OCPI Bacău - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B., s-a respins cererea cu privire la recepția documentației cadastrale și înscrierea dreptului de proprietate, al reclamantului întrucât . în T.57 și nu T.56.

Față de cele ce preced va admite acțiunea și va dispune rectificarea T.P. nr. 207717din 04.03.2002în sensul celor de mai sus.

În temeiul art.453 C.pr.civ. va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul V. M., domiciliat în Bacău, ., ., județul Bacău și cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat M. J., cu sediul în Bacău, ., județul Bacău, în contradictoriu cu pârâtele C. L. de aplicare a Lg.nr.18/1991 Berești Bistrița, ..Bacău, și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bacău, cu sediul în Bacău, .-4, jud.Bacău.

Dispune rectificarea titlului de proprietate nr._/04.03.2002 emis pe numele reclamantului, în sensul înscrierii corecte, la categoria de folosință livezi, ./113, în loc de ./113.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la Tribunalul Bacău în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.10.2014.

Președinte, Grefier,

Red.PA 13.11.2014

Tehnored.PA/HF ex.6

13/14.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 546/2014. Judecătoria BUHUŞI