Plângere contravenţională. Sentința nr. 597/2014. Judecătoria BUHUŞI

Sentința nr. 597/2014 pronunțată de Judecătoria BUHUŞI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 375/199/2014

Dosar nr._ plângere contravenționala

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINTA CIVILĂ Nr. 597/2014

Ședința publică de la 13 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. P.

Grefier A. L. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petent S. N. cu domiciliu ales la cab av. N. C. și pe intimat I.P.J-B., având ca obiect plângere contravenționala.

Desfășurarea ședinței de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio, conform art.231 al.2 Noul Cod de procedură Civilă.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă martorul asistent B. C., lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța constată că la dosar s-a depus procesul-verbal nr.13 încheiat la data de 13.11.2014. Dispune audierea martorului asistent, B. C., care este prezent în instanță la acest termen de judecată.

S-a audiat, sub prestare de jurământ, martorul asistent B. C., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

Instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.

INSTANȚA

-deliberând-

Asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ /06.05.2014, petentul S. N. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 08.04.2014 de I. B..

Plangerea a fost formulată în termen și a fost legal timbrată

În motivarea plângerii petentul arată că in cadrul procesului-verbal de contravenție s-a reținut faptul că în data de 08.04.2012 ora 18.15 min. a circulat cu autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_ fără a avea rovinietă valabilă pe DN 15 km 248 în localitatea Buhusi, județ B., fapta ce constituie contravenție potrivit dispoz. prev. de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 și sancționată conform dispozițiilor art. 8 alin. 2 din OG 15/2002.

Prin procesul verbal de contravenție a fost obligat la plata sumei de 250 lei cu titlu de amendă. Consideră procesul-verbal de contravenție ca fiind netemeinic și nelegal sub aspectele ce vizează atât condițiile de fond cât si cele de formă. Pe cale de excepție înțelege să invoce lipsa calității de contravenient a subsemnatului întrucât răspunderea contravențională este personală, subsemnatul nefiind așa cum rezultă și din conținutul procesului verbal de contravenție vinovat de săvârșirea contravenției reținute in sarcina sa. Este proprietarul autoturismului, dar după cum rezultă si din conținutul procesului verbal la data menționată autoturismul era condus de numitul E. C., căruia i-a dat spre utilizare acest autoturism. Totodată, i-a adus la cunoștință că, dacă dorește să îl folosească îi este necesară achiziționarea rovinietei și în atare condiții nu poate fi tras la răspundere pentru o faptă pe care nu a săvârșit-o.

În ceea ce privește întocmirea procesului verbal de contravenție și sancționarea petentului în calitate de proprietar al autoturismului pentru punerea în circulație a unui autovehicul fără a deține rovinieta valabilă la data sus menționată apreciază că procesul-verbal de contravenție întocmit în cauza ca fiind lovit de nulitate absolută pentru următoarele considerente. Procesul-verbal a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare.

Potrivit ordonanței 15/2002 cu modificările și completările ulterioare, plata taxei de drum se face la punctele de distribuție declarate de către Administrația Națională a Drumurilor-ADN, iar acestea sunt prezentate detaliat chiar pe site-ul instituției. In data de 08.04.2014 șoferul care conducea autoturismul verificat în trafic în persoana numitului E. C., din discuțiile purtate ulterior cu acesta a aflat că a învederat agentului constatator faptul că pe traseu a încercat să achiziționeze rovinieta de la mai multe stații de alimentare cu carburant rovignete, răspunsul fiind ”nu avem roviniete de vânzare”. Serviciul de transport rutier este un serviciu mobil si flexibil și de aceea este impetuos necesar ca aceste taxe de utilizare a infrastructurii rutiere să poată fi plătite cât mai ușor, având în vedere și numeroasele restricții la care vehiculele de mare tonaj sunt supuse.

La scurt timp de la încheierea procesului verbal de contravenție acesta a reușit să achiziționeze rovinieta, care este valabilă pe o zi întreagă. Menționează de asemenea că autoturismul pus în circulație la data respectivă numitul E. C. efectuează curse de transport pe rute scurte și doar ocazional, motiv pentru care taxa de drum pentru acel autoturism era achitata doar in ziua în care mașina era efectiv pusă in circulație.

În ceea ce privește martorul asistent prevăzut în cadrul procesului verbal de contravenție, din discuțiile purtate cu E. C. a inteles că nu a fost de față nicio altă persoana la întocmirea procesului verbal de contravenție, acest proces fiind întocmit în prezenta doar a numitului E. C.. În mod tendențios s-a trecut ca fiind prezent martorul B. C. la întocmirea acestui proces verbal de contravenție, data fiind lipsa subsemnatului la acel moment. Calitatea de martor asistent presupune percepția în mod direct a contravențiilor reținute în cadrul procesului verbal, ori nu putem pune doar pentru a se complini din punct de vedere formal aceasta lipsa o persoana să semneze în contextul în care nu are cunoștință despre cele întâmplate, acest aspect fiind de natură a atrage nulitatea procesului verbal de contravenție.

Potrivit dispoz.prev. de art. 21 alin. 3 din OG /2001 (3) Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Ori, aplicarea sancțiunii contravenționale se face respectându-se criteriile ce vizează strict limitele sancțiunii aplicate și existența unei proporții intre sancțiunea aplicată și gradul de pericol social al faptei săvârșite. În ceea ce privește cuantum amenzii aplicate de către agentul constatator,a solicitat a se avea in vedere ca acesta este mult prea mare fata de pericolul social redus al faptei săvârșite și de împrejurările în care fapta a fost săvârșită. Consideră că amenda aplicata subsemnatului in calitate de proprietar al autoturismului ca si cuantum este mult prea mare raportat la circumstanțele în care s-a săvârșit fapta, la urmările și consecințele pe care aceasta le-a generat.

În același timp a solicitat ca instanța să aprecieze ca aplicarea sancțiunii avertismentului este îndestulătoare pentru ca si pe viitor să fie luate toate măsurile necesare ca fapta să nu mai fie săvârșită.

Practica și literatura de specialitate au statuat faptul că prioritar in aplicarea unei sancțiuni fiind scopul legii contravenționale. Astfel „sancțiunea contravențională are aptitudine funcțională numai în măsura în care ea este adecvată cazului individual concret. Ori, fapta care întrunește elementele constitutive prevăzute de o anumită normă contravențională constituie contravenție prevăzută în aceea normă. Fapta, însă, ca realitate concretă, realizează într-o măsură și . trăsăturile esențiale ale contravenției”.

În drept, a invocat dispozițiile art.31 al.1 din OG 2/2001, iar în dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.

Plângerii i-a fost atașat procesul verbal de contravenție.

Deși legal citat, petentul nu s-a prezentat în fața instanței .

Intimatul a depus întâmpinare la dosar.

În motivarea de fapt a întâmpinării se arată că la data de 08.04.2014, în jurul orelor 13.15, lucrătorul Poliției oraș Buhusi, în timp ce desfășura serviciul de patrulare, supraveghere și control al traficului rutier a depistat în trafic autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_, condus de către numitul E. C. C. pe DN 15 km 348 din Buhusi, fără a avea achitată taxa de drum respectiv rovinieta.

Art. 8 din O.G. 15/2002 prevede:„ fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.„

Art. 7 din același act normativ prevede că: „ responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și deținerea rovinetei valabile revin în exclusivitate, în cazul utilizatorilor români, deținătorilor menționați în certificatul de înmatriculare.”

Pentru abaterea săvârșită, agentul constatator a procedat la sancționarea deținătorului autoturismului menționat în certificatul de înmatriculare cu amendă în valoare de 250 lei. Acesta nu a fost de față la întocmirea procesului-verbal fapt confirmat de către martorul asistent B. C., domiciliat în Buhusi, ., județul B..

Procesul–verbal atacat, îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16, alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute prev. de art.17 din același act normativ, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora și semnătura agentului constatator.

Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, conform prevederilor art. 109 alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Se arată că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, motiv pentru care organul constatator solicită respingerea plângerii.

În drept, organul constatator și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art.205-208 C.P.Civilă, iar în temeiul art. 223 C.P.Civilă a solicitat judecata în lipsă.

Organul constatator a depus la dosar raportul agentului constatator, procesul verbal de contravenție și confirmarea de primire.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr. nr._ încheiat la data de 08.04.2014 de I. B. FPR- B., petentul S. N. a fost sancționat cu suma de 250 lei amendă, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 al.1 din OG 15/2002, reținându-se în sarcina sa că la data de 08.04.2014 ora 08 15 a pus în circulație autoturismul, marca Ford, cu nr. de înmatriculare_ care a fost depistat pe DN 15 km 348 din B., jud.B., fiind condus de E. C. C., fără a avea achitată taxa de drum (rovinieta).

Analizând din oficiu legalitatea procesului verbal în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că la întocmirea acestuia au fost respectate dispozițiile imperative ale art. 17 din O.G. nr. 2/2001 a căror încălcare atrage nulitatea absolută. Instanța nu poate reține că actul de sancționare ar fi lovit de nulitate pentru că este semnat de un martor care, susține petentul nu a fost de față la întocmirea procesului verbal de contravenție de față fiind doar șoferul. Instanța are în vedere dispozițiile art. 19 alin 1 din O.G.nr. 2 /2001 modificată potrivit cărora “procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia”În speță contravenientul nefiind de față în mod corect agentul constatator a menționat acest lucru în procesul verbal, fapt ce a fost confirmat de martorul B. C..

Nici susținerea petentului că nu are calitate de contravenient nu poate fi reținută.

Astfel, potrivit art. 7 din OG15/2002, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitateconducătorului auto al vehiculului.”

Potrivit art. 1 din aceiași ordonanță utilizatori sunt „ persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România,denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini”

Prin urmare, subiect activ al acestei fapte este petentul acesta având responsabilitatea achitării tarifului de drum și nu șoferul.

În ceea ce privește temeinicia actului de sancționare, instanța reține că în lumina jurisprudenței CEDO (cauza A. contra României) procedura contravențională este asimilată celei penale și că contravenientul trebuie să se bucure de prezumția de nevinovăție, care implică, printre altele că judecătorul nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că petentul a săvârșit fapta de care este acuzat. Sarcina probei revine acuzării, având în vedere că agentul nu a constatat personal fapta, astfel că trebuie administrate toate probele pertinente de natură să conducă la aflarea adevărului.

Intimatul și-a îndeplinit această obligație ,din înscrisurile aflate la dosar reeșind că petentul nu avea achitată rovinieta.

Petentul nu a administrat probe din care să rezulte că cele menționate în procesul-verbal de contravenție nu corespund realității, motivele invocate nefiind de natură a atrage nici nulitatea absolută și nici nulitatea relativă, nefăcând dovada unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal.

În consecință, având în vedere că potrivit faptelor reținute în procesul-verbal de contravenție organul constatator a aplicat în mod corect sancțiunea, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001, republicată, va respinge ca nefondată plângerea contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea ca nefondată, formulată de petentul S. N. cu domicil ales la cab av N. C. - Târgu N., Ș. cel M., ., . în contradictoriu cu intimat- I.P.J-B. - B., Al.Tolstoi, nr. 2, J. B.

Obligă petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 50 lei.

Cu drept de apel la Tribunalul B. în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

RED.PA-10.12.2014

TEHNORED. P.A./S.A.L.-4 EX.

10/11.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 597/2014. Judecătoria BUHUŞI