Pretenţii. Sentința nr. 170/2014. Judecătoria BUHUŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 170/2014 pronunțată de Judecătoria BUHUŞI la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 705/199/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 170/2014
Ședința publică de la 11 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. I.
Grefier D. V.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanta-pârâtă S.C. T. T. SATELIT DOI S.R.L. și pe pârâtul-reclamant B. M., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 20. 02. 2014, ora 9, C2C și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
- deliberând –
Asupra cauzei civile de față;
Sub nr._ din data de 27.06.2013 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe cererea formulată de către reclamanta . DOI SRL, în contradictoriu cu pârâtul B. M., prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei totale de 1450 lei, reprezentând cuantumul facturilor fiscale emise lunar în perioada august 2010-decembrie 2012, precum și penalități de întârziere în cuantum de 3402,40 lei, și 50 de lei costuri cu procedura medierii, plus cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivarea cererii formulate, creditoarea a arătat că prin contractul de prestări servicii de telecomunicații electronice nr.1433/06.02.2009 pârâtul B. M., in calitate de beneficiar al T. T. Satelit Doi S.R.L. s-a obligat sa achite contravaloarea serviciilor prestate de către creditoare, lunar, conform prevederilor contractului. Urmare a furnizării fără întrerupere a serviciului de internet, creditoarea a efectuat prestațiile in discuție, in conformitate cu prevederile art. 5.3. emițând către debitor facturile atașate cererii și necontestate de către acesta. Deși lunar, încă de la data încheierii contractului, creditoarea si-a onorat obligațiile asumate, având dreptul la plata prestațiilor efectuate, debitorul nu si-a onorat obligația de plata, rămânând neachitata suma de 1450 lei reprezentând contravaloarea integrala a serviciului internet pe lunile august 2010-decembrie 2012, obiect al facturilor fiscale amintite mai sus, emise in baza art. 5.3 din contract. Creditoarea a încercat sa clarifice amiabil acest fapt, inclusiv prin "notificări ultimative de plata" și prin procedura medierii, însă nu s-a realizat aceasta datorita culpei exclusive a debitorului. Termenul scadent s-a împlinit pentru fiecare dintre facturile arătate la data de 15 ale lunii, conform art. 5.4 din contract. La debitul principal, in temeiul art 5.5 din contract, debitorul datorează penalități de 0,4%/zi din valoarea facturata si neachitata. Totodată, precizează reclamanta, alături de debitul principal și penalitățile de întârziere aferente acestuia, debitoarea ar datora și penalități de întârziere în cuantum de 0,4%/zi din valoarea facturată și achitată cu întârziere, în temeiul clauzei penale din cuprinsul convenției, aferent perioadei aprilie august 2010-decembrie 2012. Valoarea totală a penalităților astfel calculate se ridică la suma de 3402,40 lei.
Reclamanta solicită și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor (50 de lei) efectuate de către parte, cu procedura medierii.
În drept s-au invocat disp. art.1166 C.civ., art.194, art.148-150 C.pr.civ.
În dovedirea cererii formulate reclamanta a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri depunând la dosar contractul de prestări servicii de telecomunicații electronice nr. 1433/06.02.2009, facturile fiscale emise către debitor, chitanțe plată facturi, notificarea de plată, dovezi de comunicare, invitație la mediere și proces-verbal al ședinței de informare.
Cererea reclamantei a fost legal timbrată cu 404 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar.
Pârâtul, legal citat, a depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, prin raportare la dispozițiile art. 1201 din C.civ. și ale art. 430 și urm. din CPP, cu privire la plata debitului principal și a penalităților de întârziere aferente facturilor emise în perioada august 2010 - octombrie 2010, întrucât prin s.c. nr. 940/30.11.2010, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., s-a admis cererea reclamantei din prezenta cauză și s-a emis o somație de plată prin care s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 250 de lei, reprezentând „...contravaloare facturi emise în perioada iunie 2010 - octombrie 2010.."* precum și la plata sumei de 77 lei cu titlul de penalități de întârziere, iar așa cum rezultă din înscrisurile anexate prezentei, această hotărâre judecătorească a și fost pusă în aplicare de către reclamantă prin executare silită.
De asemenea, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la plata penalităților de întârziere care depășesc cuantumul debitului principal aferent facturilor fiscale emise de către reclamantă în perioada august 2010 - decembrie 2012, întrucât potrivit dispozițiilor art. 4, alin. 3 din Legea nr. 469/2002, în vigoare la data semnării contractului între părți, „Totalul penalităților pentru întârziere...nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate* cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul, iar în cuprinsul Contractului de prestări servicii de telecomunicații electronice nr. 1433/06.02.2009 nu se regăsește o clauză expresă în acest sens.
Cu privire la fondul cauzei, pârâtul precizează că cererea de chemare în judecată este întemeiată eronat în drept, în prezenta cauză fiind aplicabile
prevederile Codului civil de la 1864 și ale legislației în vigoare la data încheierii
contractului între părți, conform dispozițiilor art. 102, alin. 1 din Legea nr. 71/2011, respectiv că la data de 06.02.2009 a încheiat cu reclamanta Contractul de prestări servicii de telecomunicații electronice nr. 1433/06.02.2009, pentru o perioadă inițială de 1 an, conform prevederilor art. 4, pct. 4.1, iar ulterior, conform propriilor afirmații din cererea de chemare în judecată, reclamanta a apreciat în mod abuziv că în baza prevederilor art. 4, pct. 4.2, Contractul de prestări servicii de telecomunicații electronice nr. 1433/06.02.2009 s-a „...prelungit pentru perioade egale cu perioada inițială, calculată de la data împlinirii perioadei inițiale...", respectiv a apreciat că în fiecare an, la data de 6 februarie, contractul încheiat între părți s-a prelungit pentru încă 1 an, deși pârâtul i-a solicitat în mod expres reclamantei, prin Adresa înregistrată de către aceasta sub nr._/18.07.2010, rezilierea Contractului de prestări servicii de telecomunicații electronice nr. 1433/06.02.2009, întrucât de la data de 18.06.2010 a contractat servicii similare de la un alt furnizor, după cum de la data de 29.08.2011 a contractat servicii similare de la furnizorul S.C. RCS - RDS S.A.
Menționează că cererea nu ar fi fost „aprobată", însă acest aspect nu i-a fost niciodată comunicat de către reclamantă în condițiile art. 16 din Contractul de prestări servicii de telecomunicații electronice nr. 1433/06.02.2009, după cum aceasta nu l-a notificat niciodată, în conformitate cu dispozițiile art. 10, alin. 1, lit. 1 din O.G. nr. 21/1992, cu privire la pretinsa prelungire automată a contractului de prestări servicii.
În aceste, condiții, apreciază că prevederile art. 4, pct. 4.2 din Contractul de prestări servicii de telecomunicații electronice nr. 1433/06.02.2009 constituie o veritabilă clauză abuzivă în măsura în care nu se prevede și obligația corelativă, de notificare a consumatorului cu privire dreptul acestuia de a opta între prelungirea sau rezilierea contractului, respectiv că reclamanta a procedat în mod abuziv la prelungirea succesivă a Contractului de prestări servicii de telecomunicații electronice nr. 1433/06.02.2009 și la emiterea de facturi fiscale în perioada 2010-2012.
Reclamanta a întrerupt furnizarea serviciilor de date, în condițiile art. 9 din Contractul de prestări servicii de telecomunicații electronice nr. 1433/06.02.2009, încă din cursul lunii iunie 2010, procedând la deconectarea pârâtului prin secționarea efectivă a cablului de la . încât de la acest moment și pana în prezent nu a beneficiat de serviciile de telecomunicații electronice pe care aceasta pretinde în mod netemeinic și nereal ca i le-ar fi asigurat
Mai mult, așa cum rezultă din înscrisurile depuse de către pârât la dosarul cauzei (verificarea adresei IP cu privire la care se susține că mi-ar fi fost desemnată), adresa IP reală fixă 89.42.116.50 este înregistrată ca aparținând . S.R.L., persoană juridică de naționalitate română, cu sediul în B., .. 5, care potrivit datelor furnizate prin intermediul portalului Ministerului Economiei și Finanțelor figurează ca având suspendată activitatea încă din luna octombrie a anului 2012, respectiv care nu a înregistrat activitate nici în cursul anului 2011, figurând cu indicatori economici similari anului 2012.
Sub aspect reconvențional, pârâtul a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de art. 4, pct. 4.2. și art. 9, pct. 9.6 din Contractul de prestări servicii de telecomunicații electronice nr. 1433/06.02.2009, încheiat cu reclamanta - pârâtă, respectiv, constatarea faptului că la data de 18.08.2010 a încetat Contractul de prestări servicii de telecomunicații electronice nr. 1433/06.02.2009, în condițiile art. 9, pct. 9.3 și 9.4, cu exonerarea pârâtului de la plata debitului principal și a penalităților de întârziere aferente facturilor emise de către reclamanta - pârâtă în perioada noiembrie 2010 - octombrie 2012.
Invocând dispozițiile art. 10, alin. 1, lit. i din O.G. nr. 21/1992, conform cărora consumatorii au dreptul „..de a fi notificați cu 30 de zile înainte de data la care contractul se prelungește în mod automat pentru o perioadă de timp determinată sau nedeterminată, în vederea formulării în scris de către consumator a unei opțiuni de prelungire a valabilității acestuia", dar și prevederile art. 1, lit. d din Anexa la Legea Nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, conform căruia sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care „ dau dreptul profesionistului să prelungească automat un contract încheiat pentru o perioadă determinată, prin acordul tacit al consumatorului, dacă perioada-limită la care acesta putea să își exprime opțiunea a fost insuficientă", pârâtul apreciază că prevederile art. 4. pct, 4.2. si art. 9, pct. 9.6 din Contractul de prestări servicii de telecomunicații electronice nr. 1433/06.02.2009 constituie veritabile clauze abuzive deoarece, de pe o parte, în lipsa unei obligații corelative a reclamantei, de notificare a consumatorului cu privire dreptul acestuia de a opta între prelungirea sau rezilierea contractului, îi permit reclamantei să impună contractarea unui serviciu nesolicitat, iar pe de altă parte întrucât acestea creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în sensul dispozițiilor art. 4, alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți si consumatori, respectiv îi conferă reclamantei posibilitatea de a refuza o cerere de reziliere, fară notificarea solicitantului în acest sens și de a proceda în mod abuziv la prelungirea succesivă a Contractului de prestări servicii de telecomunicații electronice nr. 1433/06.02.2009, respectiv de a stabili obligații de plată pentru servicii nesolicitate, ceea ce echivalează cu transformarea beneficiarului într-un consumator captiv.
Solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, respectiv nefondată, precum și admiterea cererii reconvenționale, astfel cum a fost formulată, cu obligarea reclamantei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanțelor depuse la dosar.
In drept,s-au invocat art.35 și art.201, C., art.966 și art.968 C.civ., art.102 al.1 Lg.71/2011, Lg.193/2000, OG nr.21/1992 .
În dovedire, pârâtul a depus o . înscrisuri (filele 69-84, 113-119), respectiv: contract de prestări servicii de telecomunicații electronice nr. 1433/06 febr.2009 ( filele 69 – 70); cerere de reziliere al contractului de furnizare ( fila 71); s.c. nr, 940/30.11.2010 pronunțată de Judec. B. în ds nr._ ( filele 72 – 73); somația nr. 38/11.,04.2011 ( fila 74); adresa nr. 38/2013 emisă de B. „ G. K.” ( fila 75); dovadă de venituri pentru pârât ( fila 76); un număr de 4 dovezi a achitării sumelor reprezentând c/v plății cheltuielilor judiciare ( filele 77 – 80); s.c. nr. 675/2012 pronunțată de judec. B. în ds. nr._ ( filele 81 – 82), Anexa nr. 1 care face parte integrantă din contractul intervenit între părți ( fila 83); contract de furnizare servicii nr._/2011( fila 84); extras de pe internet cu privire la activitatea reclamantei ( filele 113 – 117); verificare în baza de date a MFP ( filele 117 – 119).
În răspunsul la întâmpinare (filele 87-88) reclamanta a învederat faptul că s.c nr.940/2010, pronunțată în dosarul nr._ având ca obiect somație de plată nu are autoritate de lucru judecat, în ce privește fondul raporturilor juridice dintre părți, conform art.111 din OG nr.5/2001, prin urmare nu se poate invoca situația de fapt reținută de către instanță, în hotărârea pronunțată în această procedură. În plus, obiectul cererii de față îl reprezintă facturile neachitate începând cu luna august 2010, iar nu cele începând cu luna iunie 2010. Deși s-a pus în executare titlul executoriu aferent debitului de 250 lei (aferent lunilor iunie-iulie 2010) și a penalităților de 77 lei, plățile au fost efectuate in alt cont decât cel indicat, astfel încât nu a beneficiat de nicio suma, efectiv.
În ce privește excepția inadmisibilității, învederează faptul că Legea nr.469/2002, invocată de către pârât, a fost abrogată prin Legea nr.246/2009, nefiind aplicabilă speței. Temeiul penalităților solicitate îl constituie clauza penală contractuală cuprinsă la art.5.5 din contract, însușită de către parte.
Cu privire la fondul cauzei, se arată că pârâtul a formulat cerere de reziliere care nu a respectat prevederile art.9.4 din contract, conform căruia această cerere ar fi trebuit înaintată cu cel puțin 30 de zile înainte de data de reziliere, ori cererea de reziliere comunicata societății la data de 18.07.2010 nu respecta termenul de preaviz, in condițiile în care se solicita rezilierea contractului începând cu data de 01.08.2010. Totodată, reclamanta învederează faptul că efectului contractului nu ar fi putut înceta prin reziliere, întrucât u au fost achitate facturile aferente lunilor iunie-iulie 2010, la data formulării cererii respective.
Prelungirea duratei contractului s-a realizat în temeiul art. 4.2, în mod automat, pentru perioade egale cu cea inițială, dacă beneficiarul nu solicită expres rezilierea. Astfel, pârâta a furnizat în mod continuu serviciul contractat, până în decembrie 2012, moment în care s-a dispus suspendarea serviciului. În susținerea acestei afirmații, reclamanta a depus înscrisuri (verificarea adresei IP acre a fost atribuită pârâtului) cu care susține că face dovada furnizării serviciului.
Solicită admiterea acțiunii, apreciind că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Din actele și lucrările dosarului, instanțe reține următoarele:
Prin contractul de prestări servicii de telecomunicații electronice nr. 1433/06.02.2009 reclamanta s-a obligat în conformitate cu dispozițiile art. 3.1, să furnizeze servicii de telecomunicații, iar pârâtul s-a obligat să achite integral și la termen contravaloarea serviciilor prestate (termenul de plată, conform art. 5.4, fiind până în a 10-a zi a lunii), iar în caz contrar să achite și penalitățile în procent de 0,4% pe zi de întârziere, așa cum este prevăzut în art. 5.5.
Potrivit art. 4.1 din contract, acesta a fost încheiat pe o perioadă inițială de 1 an, urmând a fi prelungit pe perioade succesive egale, dacă pârâta nu solicită încetarea acestuia în condițiile art. 4 din contract.
În baza contractului au fost emise facturi în perioada august 2010-decembrie 2012, aflate în copie la filele 6-37 dosar, pentru suma totală de 1450 lei.
Majorările de întârziere solicitate de către reclamantă, calculate conform art. 5.5 din contract, sunt în cuantum de 3402,40 lei.
Prin soluția pronunțată în dosarul nr._ al acestei instanțe, a fost admisă cererea formulată de către aceeași creditoare, de emitere a unei somații de plată pentru suma de 250 lei (debit principal, datorat pentru perioada iunie 2010-octombrie 2010), precum și penalitățile aferente (suma de 77 lei), instanța constatând caracterul cert, lichid și exigibil al creanței creditoarei, soluția nefiind atacată cu acțiune în anulare.
Prin apărările formulate, pârâtul a învederat instanței faptul că unele dintre prevederile contractuale care reglementează raportul juridic cu reclamanta (respectiv, art.4, pct.4.2, art.9, pct.9.6 din contractul nr.1433/2009) ar cădea sub incidența prevederilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive, astfel încât ar fi nule.
Prin urmare, având în vedere necesitatea analizării raportului dintre părți, din perspectiva aplicabilității sancțiunilor specifice acelor clauze contractuale care, prin conținutul lor, ar duce la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța va proceda la stabilirea limitelor contractuale care fundamentează pretențiile reciproce ale părților.
Astfel, pârâtul apreciază că prevederile art. 4.2 din contract, care permit prelungirea acestuia cu perioade egale cu perioada inițială, calculată de la data împlinirii perioadei inițiale, sunt abuzive, furnizoarea-reclamată neluând în considerație cererea de reziliere expresă a contractului (formulată de către pârât la data de 18.07.2010, fila 71), cu privire la care nu a fost comunicată clientului nicio rezoluție, furnizoarea continuând să emită, în continuare facturi.
Instanța constată că, într-adevăr, societatea reclamantă nu a aprobat cererea de reziliere a contractului, așa cum rezultă din însemnările olografe de pe adresa nr._/18.07.2010, acest aspect nefiind însă comunicat și pârâtului.
Conform dispozițiilor art.10 al.1, lit.i din OG nr.21/1992 privind protecția consumatorilor, în vigoare la data încheierii contractului, consumatorii au dreptul de a fi notificați cu 30 de zile înainte de data la care contractul se prelungește în mod automat pentru o perioadă de timp determinată sau nedeterminată, în vederea formulării în scris de către consumator a unei opțiuni de prelungire a valabilității acestuia, or temeiul invocat de către reclamantă în solicitarea pretențiilor sale este tocmai faptul prelungirii succesive a contractului, care ar interveni automat, în lipsa solicitării exprese a beneficiarului de încetarea efectelor contractului, prevedere evident abuzivă, raportat la textul de lege menționat, dar și față de manifestarea expresă de voință a pârâtului, în sensul arătat.
Mai mult, reclamanta a justificat neaprobarea cererii de reziliere prin faptul că pârâtul ar fi înregistrat restanțe de plată (respectiv, contravaloarea abonamentului pe lunile iunie și iulie 2010), situație încadrată la art.9.6 din contractul încheiat între părți, conform căruia efectele acestuia nu pot înceta prin reziliere dacă beneficiarul nu a achitat la termen către furnizor facturile restante.
Pe de altă parte, neformularea răspunsului și refuzul rezilierii contractului reprezintă, în opinia instanței, o abordare de natura a încălca, în mod abuziv, drepturile consumatorului, ignorând principiul consensualismului, ca expresie a voinței liber exprimate a părților în încheierea convenției.
Această prevedere restrânge în mod evident dreptul consumatorului de a lua decizii cu privire la achiziționarea de produse și servicii, contrar prevederilor art.1 lit d din Anexa 1 la Legea nr.193/2010, conform căruia astfel de clauze sunt considerate abuzive și, prin urmare, sancționate cu nulitatea.
Mai mult, instanța constată că legea acordă consumatorului dreptul de a rezilia sau denunța unilateral contractul, fără ca această modificare să fie supusă vreunei condiții (cum este cea impusă de art.9.6), existând posibilitatea recuperării eventualelor debite restante prin alte modalități prevăzute de lege. Astfel, art.9 3 lit m) din OG nr.21/1992, rep., stipulează faptul că la încetarea contractului, inclusiv prin ajungere la termen, reziliere sau denunțare unilaterală din partea consumatorului, furnizorul de servicii financiare va oferi gratuit consumatorului un document care să ateste faptul că au fost stinse toate obligațiile dintre părți. Totodată, se vor închide și conturile aferente serviciului financiar de bază furnizat, fără a fi necesară depunerea unei alte cereri de către consumator și fără plata unor costuri suplimentare. Contul nu va fi închis în situația în care acesta este poprit sau indisponibilizat, conform legii, pentru îndeplinirea de către consumator a unor obligații asumate față de furnizorul de servicii financiare însuși sau față de terți.
Refuzul rezilierii unilaterale a contractului din partea furnizorului, departe de a constitui o favoare făcută consumatorului, poate fi interpretat drept un abuz din partea furnizorului, în ceea ce privește exercitarea drepturilor contractuale, atât timp cât, pentru echitate de tratament, beneficiarului nu i se acordă posibilitatea denunțării unilaterale a contractului, iar prin acțiunea promovată pare a se urmări nu atât recuperarea pretinsului prejudiciu, dar mai ales a penalităților al căror cuantum depășesc cu mult dublul debitului principal.
În drept, instanța reține că, potrivit art.969, alin.1 C.civ. "conventiile legal făcute au putere de lege între partile contractante", fiind instituit principiul forței obligatorii a contractului, conform căruia înțelegerile valabil încheiate se impun părților întocmai ca si legea. În virtutea acestui principiu, partea contractanta titulara de drepturi dobândite prin contract, este îndreptățita a pretinde celeilalte părți - partea obligata, satisfacerea acestor drepturi.
Pe de alta parte, contractele sinalagmatice se caracterizează prin reciprocitatea si interdependenta obligațiilor, respectiv împrejurarea că fiecare dintre obligațiile reciproce este cauza juridică a celeilalte, astfel încât principiul forței obligatorii impune necesitatea îndeplinirii tuturor obligațiilor corelative născute din contractul sinalagmatic.
De aceea, reclamanta nu poate pretinde plata prețului daca nu si-a îndeplinit ea însăși obligația asumata prin contract, instanța apreciind că nici sub acest aspect reclamanta nu făcut dovada susținerilor sale, respectiv, faptul că a furnizat, în toată perioada desfășurării litigiului dintre părți.
Astfel, faptul că, deși s-a solicitat în mod expres de către instanță, ca reclamanta să facă dovada traficului furnizat la adresa IP alocată pârâtului, respectiv un jurnal al conectărilor la servicii prin intermediul calculatorului personal al pârâtului, societatea reclamantă nu a răspuns fără echivoc acestei solicitări, datele furnizate nefiind concludente, astfel încât, se află, încă o dată, în situația de a nu putea fundamenta pretențiile pe care le solicită de la pârât.
În concluzie, reținând că prin dovezile administrate reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii propriilor obligații, instanța apreciază că cererea este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
În ceea ce privește cererea reconvențională, aceasta va fi admisă, urmând a se constata nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art.4, punctul 4.2 și art.9 punctul 9.6 din Contractul de prestări servicii de telecomunicații electronice nr.1433/06.02.2009, ca urmare a incidenței prevederilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
De asemenea, va constată încetarea contractului încheiat între părți (nr.1433/06.02.2009) începând cu a 30-a zi după depunerea cererii de reziliere de către beneficiarul-pârât (18.07.2010).
În ceea ce privește excepțiile autorității de lucru judecat și ale inadmisibilității acțiunii, instanța va constata că, întrucât pretențiile reclamantei au rămas fără suport, acestea fiind întemeiate pe clauze contractuale nule, excepțiile au rămas fără obiect .
În temeiul art.453 NCPC va obligă reclamanta la plata sumei de 800 de lei către pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUM ELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Unește cu fondul excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității acțiunii.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta . DOI SRL Iași, cu sediul în B. ..5, jud. Bacău în contradictoriu cu pârâtul B. M. domiciliat în Bacău ., . .
Admite cererea reconvențională.
Constată nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art.4, punctul 4.2 și art.9 punctul 9.6 din Contractul de prestări servicii de telecomunicații electronice nr.1433/06.02.2009, ca urmare a incidenței prevederilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Constată încetarea contractului încheiat între părți (nr.1433/06.02.2009) începând cu a 30-a zi după depunerea cererii de reziliere de către beneficiarul-pârât (18.07.2010).
Obligă reclamanta la plata sumei de 800 lei către pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.03.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Redactat IMA- 08.09.2014
Tehnoredactat IMA/VD - ex. 4
08/11.09.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 652/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 456/2014. Judecătoria... → |
|---|
