Plângere contravenţională. Sentința nr. 531/2014. Judecătoria BUHUŞI

Sentința nr. 531/2014 pronunțată de Judecătoria BUHUŞI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 524/199/2014

Dosar nr._ plângere contravenționala

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SENTINTA CIVILA Nr. 531/2014

Ședința publică de la 09 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. A. I.

Grefier A. L. S.

Pe rol fiind pronuntarea cauzei civile privind pe petent M. N. și pe intimat I.P.J. B., având ca obiect plângere contravenționala.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 02 .10.2014, fiind consemnate in incheierea de sedinta din aceea zi.

INSTANȚA

-deliberand-

Prin cererea înregistrată la data de 18.06.2014 sub nr._

pe rolul Judecătoriei B., petentul M. N. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat de agentul constatator I. B. la data de 05.06.2014.

Plângerea a fost legal formulata în termenul prevăzut de art.31 din O.G. nr.2/2001 completată și modificată .

În motivare, petentul a arătat, în esență, că agentul constatator a consemnat, în mod nereal, viteza pe care ar fi avut-o și care nu poate fi cea reținută în procesul-verbal, întrucât mașina era încărcată (mai erau încă două persoane și bagaje). În plus, susține că agentul constatator l-ar fi șicanat, în momentul în care a arătat că nu este de acord cu cele menționate în actul constatator, care i-ar fi declarat că, dacă nu semnează procesul-verbal, îl va anula și va întocmi altul, în care se va reține viteza de 107 km/h.

Solicită ca intimatul să facă dovada calibrării aparatului radar, a calificării agentului constatator, precum și a ordinului de serviciu în baza căruia a acționat acesta.

În drept au fost invocate disp. OUG nr.195/2002 și ale OG nr.2/2001 .

Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru în valoare de 20 de lei.

Au fost anexate cererii copia procesului-verbal atacat și copia cărții de identitate.

La data de 31.07.2014, I. B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

In ceea ce privește situația de fapt, intimatul precizează că procesul-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii contravenționale din 05.06.2014 a fost întocmit pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 49 al.1din O.U.G. 195/2002 R.M.C.U., sancționată de art.102 al.3 lit.e din OUG nr.195/2002, fapta constând în aceea că, la data menționată petentul a condus autoturismul marca Ford cu numărul de înmatriculare_ pe DN2-E 85, interiorul loc.Filipești, jud.B., cu viteza de 107 km/h, depășind viteza regulamentară admisă în localitate cu 57 de km. Totodată, petentul a fost sancționat și pentru faptul că nu purta centură de siguranță, fapta fiind prevăzută de art.36 al.1 din OUG nr.195/2002 și sancționată de art.99 al.2 din același act normativ.

Pentru faptele comise conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu 20 puncte amendă în valoare de 1700 lei.

Acesta a citit conținutul procesului verbal, a declarat că are obiecțiuni, fapt consemnate întocmai în cuprinsul procesului-verbal, și a semnat actul constatator, așa cum reiese din cuprinsul acestuia.

În legătură cu motivațiile din procesul-verbal, intimatul precizează că viteza consemnată este cea reală, așa cum rezultă din aspectele fixate pe planșele foto fracționate secvențial cu datele de identificare ale autovehiculului, înregistrarea abaterii s-a efectuat cu respectarea prevederilor NML 21-05/2005.

Din analiza procesului-verbal atacat, rezultă că acesta îndeplinește condițiile legale, motiv pentru care solicită menținerea acestuia și a sancțiunilor aplicate.

În susținerea întâmpinării au fost depuse: planșe foto cu abaterea descrisă, suportul digital CD cu înregistrarea abaterii, atestatul de operator radar al agentului constatator, buletinul de verificare metrologică al aparatului care a efectuat înregistrarea.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

In fapt, procesul verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii contravenționale CP nr._ încheiat de organul constatator I. B.- Serviciul Rutier, la data de 05.06.2014 conducătorul auto M. N. a fost sancționat cu 20 puncte amendă în valoare de 1700 lei, iar ca măsură tehnico-administrativă s-a dispus reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării, pe o durată de 90 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 49 al.1din O.U.G. 195/2002 R.M.C.U., sancționată de art.102 al.3 lit.e din OUG nr.195/2002, fapta constând în aceea că, la data menționată petentul a condus autoturismul marca Ford cu numărul de înmatriculare_ pe DN2-E 85, interiorul loc.Filipești, jud.B., cu viteza de 107 km/h, depășind viteza regulamentară admisă în localitate cu 57 de km . Totodată, s-a reținut în acul constatator faptul că șoferul nu purta centură de siguranță, fapta fiind prevăzută de art.36 al.1 din OUG nr.195/2002 și sancționată de art.99 al.2 din același act normativ.

Petentul a solicitat consemnarea în cadrul rubricii speciale din procesul-verbal faptului că are obiecțiuni față de cele consemnate și a semnat, așa cum reiese din cuprinsul procesului- verbal atacat.

Verificând, în conformitate cu prevederile art.34 al.1 din OG nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G nr.2/2001, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a procesului verbal de contravenție, din economia textului art.34 rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada situației de fapt si a încadrării în drept până la proba contrară.

Procesul - verbal atacat este susținut de probe, respectiv raportul agentului constatator, planșele foto cu secvențele care au surprins viteza înregistrată de conducătorul auto (filele 23-24 dosar), înregistrarea video a abaterii săvârșite, cu înscrisurile administrate intimatul făcând dovada îndeplinirii condițiilor necesare, atât din punct de vedere tehnic (în ce privește cinemometrul) cât și al pregătirii calificate a operatorului radar.

Urmărind înregistrarea video a abaterii, pusă la dispoziție de către intimat, o dată cu întâmpinarea, instanța apreciază că agentul constatator a făcut corecta aplicare a textului de lege, raportat la situația de fapt, fapta contravențională fiind dovedită pe deplin.

Astfel, din materialul video rezultă clar faptul că mașina condusă de către petent rula –la momentul surprinderii de către camera video montată pe autospeciala poliției- cu viteza de 107 km/h, viteză ce a înregistrat o pantă descendentă, pe măsură ce se apropia de mașina de poliție.

Din punctul de vedere al instanței, această probă este suficientă pentru a susține veridicitatea celor înscrise în procesul-verbal de contravenție.

Întrucât în cauză legalitatea si temeinicia procesului verbal atacat nu au fost înlăturate, în condițiile în care petentul nu a administrat nicio probă care să răstoarne situația de fapt reținută, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată, menținând ca legale și temeinice dispozițiile procesului-verbal atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul M. N. dom. . G. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat de agentul constatator I. B. cu sediul in mun. B., Al. Tolstoi, nr. 2, J. B. la data de 05.06.2014 .

Cu drept de apel la Tribunalul B. în termen 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.10.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. IMA-12.12.2014

Tehnored. IMA/SAL- 4 ex.

12/15.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 531/2014. Judecătoria BUHUŞI