Anulare act. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 04/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 1455/200/2013
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA BUZAU – SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR._
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 04 decembrie 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
P.: A. C.
GREFIER: F. L.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de reclamantul A. I.-M., domiciliat în municipiul B., Cartier Micro V, ..1,.,în contradictoriu cu pârâtele U. MILITARĂ_, cu sediul în municipiul B.,. B. și M. APĂRĂRII NAȚIONALE,cu sediul în București,.-5,secror5, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul A. I. - M. asisitat de avocat D. A., lipsă fiind pârâții U. MILITARĂ_ și M. APĂRĂRII NAȚIONALE.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că,procedura de citare a părților în proces a fost legal îndeplinită, că dosarul se află la al doilea termen de judecată, că acțiunea nu a fost timbrată, că pârâta M. APĂRĂRII NAȚIONALE a formulat întâmpinare iar reclamantul răspuns la întâmpinare, după care:
Verificându-și din oficiu competența, conform art. 1591 alin.4 Cod proc.civ. instanța constată că nu este competentă material
Judecătoria pune în discuție excepția necompetenței materiale invocată de către pârâtul M. APĂRĂRII NAȚIONALE .
Apărătoarea reclamantului având cuvântul pe excepție, solicită admiterea excepției, să se dispună declinarea competenție, în favoarea TRIBUNALULUI B.-SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE C. ADMINISTRATIV.
JUDECATA:
Deliberând asupra excepției de necompetență materială,conform dispozițiilor art.136 cod de procedură civilă,constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei B. la data de 25.01.2013,sub dosarul nr._, reclamantul A. I.-M. a chemat în judecată pârâții U. MILITARĂ_ și M. APĂRĂRII NAȚIONALE, solicitând anularea actului prin care s-a dispus încetarea compensației lunare pentru chiria aferentă apartamentului în care locuiește și obligarea pârâtelor la plata compensației lunare pentru chirie,în cuantum de 500 lei,începând cu data de 21.11.2012 și până în prezent,cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii,reclamantul a învederat că,la data de 14.09.2011,a încheiat cu numita T. VALERIEA,contractul de închiriere nr._,privind apartamentul cu nr.19,situat în municipiul B.,Cartier Micro V,..1,pentru o perioadă de 4 ani,în schimbul unei chirii lunare în cuantum de 500 lei.
În calitatea sa de cadru militar,a beneficiat de dreptul de compensație lunară pentru chirie,suma fiind acoperită de unitatea militară,în baza fondurilor puse la dispoziție de M. APĂRĂRII NAȚIONALE.
Din data de 21.11.2012,însă,nu i s-a mai acordat compensația lunară pentru chirie iar,în urma verificărilor efectuate,a constatat că,proprietara apartamentului a declarat pe proprie răspundere la AFPM B. că,a reziliat contractul de închiriere nr._/14.09.2011,în acest context sistându-se venitul lunar în baza căruia plătea impozit și,totodată,dispunându-se încetarea acordării compensației lunare pentru chirie.
Or,rezilierea contractului se poate face numai cu acordul ambelor părți sau de către instanța de judecată,susține reclamantul,iar pârâtele puteau lua măsura încetării acordării compensației numai în momentul în care aveau dovada certă a rezilierii contractului anterior menționat.
Mai mult,locuiește în continuare în apartament,pentru care plătește chiria lunară și cheltuielile de întreținere,ceea ce justifică acordarea,în continuare,a compensației lunare,conform contractului de închiriere încheiat.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Pentru dovedirea alegațiilor făcute,reclamantul a depus în copie certificată următoarele înscrisuri: contractul de închiriere nr._/14.09.2011;fișa suprafeței locative;adresa UNBR - Barou B., av. B. C. nr.2/22.01.2013; declarație privind venitul estimat anul 2012-filele 7-10.
Reclamantul a solicitat preschimbarea primului termen de judecată,cerere respinsă prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 10 iunie 2013.
În temeiul art.115 C.proc.civ.,pârâtul M. APĂRĂRII NAȚIONALE a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei competenței materiale a judecătoriei B., având în vedere că se solicită anularea unui act administrativ,reprezentat de procesul verbal nr.R-6131/28.11.2002,emis de unitatea militară.
De asemenea,a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE,pentru lipsa identității între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic,actul a cărei anulare se solicită fiind emis de comisia stabilită prin Ordinul comandantului U.M._ B. și cea a lipsei capacității procesuale de exercițiu a U.M._ B..
A învederat că, M. APĂRĂRII NAȚIONALE,are numai calitatea de reprezentant în instanță al U.M._ B. ,unitate fără capacitate procesuală de exercițiu și nu poate anula actele emise de unitățile aflate în subordinea sa.
A concluzionat că,reprezentarea pârâtei în instanță se poate face numai prin delegarea unui consilier juridic de către șeful Direcției pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică a MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE.
Pe fond,a subliniat că,reclamantul a beneficiat de compensația lunară pentru chirie în cuantum de 500 lei/lună,începând cu data de 27.09.2012,în baza procesului verbal nr.A-3188 din 15.11.2011,în temeiul H.G.nr.1867/2005,încetarea acordării compensației producându-se la data de 21.11.2012,în baza procesului verbal nr.R-6131/28.11.2012,conform dispozițiilor art.3 alin.(1)din același act normativ.
Proprietarul imobilului,cu adresele nr.CR98,din 28.11.2012 și nr.CR-939,din 03.12.2012,a înștiințat unitatea militară despre rezilierea contractului de închiriere și a înaintat și o copie a Deciziei de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de depozit, din care rezultă că,la data de 21.11.2012, contractul de închiriere nr._/14.09.2011 a încetat.
Comisia pentru acordarea compensației pentru chirie a analizat aceste acte și a constatat că,începând cu data de 21.11.2012,nu mai sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru acordarea acestui drept,pentru lipsa temeiului legal,conform deciziei de impunere nr._/14.09.2012,contractul de închiriere nr._/14.09.2011 nemaifiind înregistrat la organele fiscale.
A mai susținut că,până în prezent,reclamantul nu a prezentat comisiei un contract de închiriere înregistrat la organele fiscale și,în aceste împrejurări,cel în cauză nu mai poate beneficia de compensația lunară pentru chirie.
În drept,a invocat dispozițiile art.115-118 cod procedură civilă și toate dispozițiile legale învederate prin întâmpinare.
A atașat în copie certificată,decizia de impunere pentru plăți anticipate pe anul 2012,procesul verbal încheiat la data de 2.11.2012,extras din ordinul de zi pe unitate al comandantului comandamentului diviziei 2 infanterie „G.” numărul 240 din 11.12.2012-filele 18-20.
La data de 02.12.2013,prin serviciul registratură,reclamantul A. I.-M. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a judecătoriei B. și înaintarea dosarului spre soluționare Tribunalului B.;admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE;respingerea excepției lipsei capacității procesuale de exercițiu a unității militare_,pentru considerentele de fapt și de drept dezvoltate în cuprinsul actului procedural.
Pentru aceleași considerente,a solicitat anularea actului administrativ eliberat de U.M._ B., reprezentat de procesul verbal nr.R-6131/28.11.2002,emis de unitatea militară,prin care s-a dispus încetarea compensației lunare pentru chirie,reacordarea compensației lunare pentru chirie prin obligarea pârâtei la plata a 500 lei pe lună la zi,începând cu data de 21.11.2012,prin restabilirea situației de fapt și de drept ,obligarea pârâtei la daune morale de 60.000 lei precum și la plata daunelor interese de 0,8% pe zi începând cu data de 21.11.2012,cu cheltuieli de judecată.
Ca temei juridic,a invocat dispozițiile Legii nr.554/2004 și cele ale H.G.nr.1867/2005.
În probațiune,a depus în copie certificată pentru conformitate cu originalul,următoarele înscrisuri: contractul de închiriere nr._/14.09.2011 și anexă;declarație notarială;decizia de impunere;declarația pe proprie răspundere a proprietarei;decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit;răspuns adrese AFPM B. nr._/28.11.2012 și nr._/27.05.2013; procesul verbal nr.R-6131/28.11.2002;extras O.Z.U. nr.240/11.12.2012;aprecierea de serviciu pe 2012;decizia civilă nr.110/24.05.2013;adresa nr._/19.11.2013.
La termenul de judecată din data de 04.12.2013,instanța a pus în discuție excepția necompetenței materiale,excepție care înlătură analizarea celorlalte excepții de procedură, cât și a problemei de drept,conform dispozițiilor art.137 Cod pr. Civilă,care reglementează obligația instanței de a se pronunța, mai întâi,asupra excepțiilor de procedură sau de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte,cercetarea pe fond a pricinii.
Conform acestor dispoziții,ordinea de soluționare a excepțiilor se realizează în raport de investirea instanței, de condițiile legale privitoare la elementele esențiale ale cererii de chemare în judecată și care este urmată în ordine firească de excepția dreptului la acțiune fiind o excepție de fond absolută ce poate fi invocată în orice stare a pricinii atât de părți, cât și de către instanță din oficiu.
Așadar,judecătoria se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale, invocată de către pârâtul M. APĂRĂRII NAȚIONALE iar, în ceea ce privește fondul cererii,se va aplica principiul proximității,reglementat de art.137 Cod pr. civilă, având în vedere următoarele aspecte:
Potrivit art.2 alin.1 lit.b din Legea nr. 554/2004,prin noțiunea de autoritate publică, se înțelege orice organ de stat sau al unităților administrativ teritoriale care acționează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim public, fiind asimilate autorității publice în sensul legii și persoanele juridice de drept privat care potrivit legii au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public în regim de putere publică.
Conform dispozițiilor art.10 din Legea nr.554/2004,competența materială a instanței de contencios administrativ este reglementată în funcție de două criterii:poziționarea autorității publice emitente a actului în sistemul administrației publice care poate fi centrală sau locală și valoarea impozitului, taxei,contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Potrivit primului criteriu, litigiul privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale TRIBUNALULUI,dacă prin legea specială nu se prevede altfel.
Raportat la dispozițiile art.2 pct.1,lit.d Cod pr. civilă și art.10 al.1 din Legea nr.554/2004 precum și la obiectul cererii de chemare în judecată,prin care se solicită anularea actului administrativ eliberat de U.M.nr._ B.,se constată că,acesta vizează contestarea unui act administrativ emis de o autoritate publică locală și care se soluționează în fond de secția de contencios administrativ și fiscal a TRIBUNALULUI,prin legea specială-H.G.R.nr.1867/2005,modificată și completată prin H.G.R. nr.1362/2006- neprevăzându-se altfel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență materială invocată de către pârâtul M. APĂRĂRII NAȚIONALE.
Declină competența soluționării cauzei formulată de reclamantul A. I.-M.,domiciliat în municipiul B.,Cartier Micro V,..1,.,în contradictoriu cu pârâtele U. MILITARĂ_,cu sediul în municipiul B.,. B. și M. APĂRĂRII NAȚIONALE,cu sediul în București,.-5,secror5, având ca obiect anulare act, în favoarea TRIBUNALULUI B.-SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE C. ADMINISTRATIV.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi-04.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. C. F. L.
Red. A.C
Tehnored. F.L
Exempl 5/10.12.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
JUDECĂTORIA BUZAU- SECȚIA CIVILĂ „Înregistrat în Registrul de evidență sub nr._”
DOSAR NR._
DATA: 17.12.2013
CATRE
TRIBUNALULUI B.
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE C. ADMINISTRATIV.
Vă înaintăm alăturat cauza cu numărul mai sus menționat, formulate de reclamantul A. I.-M., domiciliat în municipiul B., Cartier Micro V, ..1,.,în contradictoriu cu pârâtele U. MILITARĂ_, cu sediul în municipiul B.,. B. și M. APĂRĂRII NAȚIONALE,cu sediul în București,.-5,secror5, având ca obiect anulare act, întrucât prin sentința civilă nr._/04.12.2013, s-a dispus declinarea competenței de soluționare, în favoarea TRIBUNALULUI B.-SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE C. ADMINISTRATIV.
Dosarul are un număr de. file.
PREȘEDINTEGREFIER
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 23/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5355/2013.... → |
---|