Pretenţii. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 25061/200/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 19.06.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE – N. G.
GREFIER – GIOABA I.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETAR PT 27 NR 2 cu sediul în Buzau, cartier Dorobanti 2 ., judetul Buzau în contradictoriu cu pârâtul P. V. D., cu domiciliu in Buzau, cartioer Dorobanti 2, ..18, judetul Buzau.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETAR PT 27 NR 2, si paratul P. V. D. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura este legal îndeplinită, actiunea se afla la prim termen de judecata,
după care:
Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Analizând actele cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 04.09.2012 sub numărul_ reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETAR PT 27 NR 2 a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. V. D. obligarea acestuia la plata sumelor de 1.021,29 lei reprezentând cheltuieli de intretinere pe perioada lunilor octombrie 2010-iulie 2012, 512,70 lei contravaloare penalități de întârziere de 0,2% pe fiecare zi de întârziere pentru perioada octombrie 2010-mai 2012.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat în esență că pârâtul în calitate de proprietar al apartamentului nr. 18 din blocul F 23 desi a beneficiat de serviciile prestate de furnizorii de utilitati in favoarea tuturor ocupantilor unui apatament, respectiv agent termic, apa potabila, apa calda menajera, salubritate, energie electrica pe casa scarii, cheltuieli administrative, paratul a refuzat in mod nejustificat sa-si indeplineasca la termen obligatia de plata a cheltuielilor de intretinere.
Pentru neplata în termen a serviciilor, asociația a aplicat penalități de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, totalul acestora fiind 512,70 aferente perioadei octombrie 2010-mai 2012.
Ulterior, reclamanta a depus modificare la acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.131,48 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pentru perioada aprilie 2011 .- aprilie 2013 și 541 lei penalități de întârziere aferente aceleiași perioade, calculate până la 13.06.2013, ce se solicită a fi calculate, în continuare, în procent de 0,2% din valoarea debitului, până la data plății efective a acestuia
Pârâtul deși legal citat nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.
Conform dispozițiilor art. 15 lit. p din Legea nr.146/1997 republicată cu referire la art. 31 alin. 3 din Regulamentul de aplicare al Legii 114/1996 prezenta cerere este scutită de taxe judiciare de timbru și de timbru judiciar, conform art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța va reține, în fapt și în drept, următoarele:
Pârâtul este proprietarul apartamentului nr. 18 din blocul F 23 ce face parte din asociația de proprietari reclamantă și deși a beneficiat de toate serviciile pe care le impune folosirea în bune condiții a unui apartament, respectiv: căldură, apă caldă menajeră, apă rece curentă, salubritate, acesta nu a achitat cheltuielile comune de întreținere în perioada aprilie 2011- aprilie 2013, respectiv 1131,48 lei, la care s-au calculat penalitățile de întârziere în sumă de 541,03 lei, calculate până la data de 13.06.2013, conform conform art. 25 din H.G. 400/2003 și Statutului asociației de proprietari.
Conform art. 31 alin.2 din Regulamentul cadru la Legea 114/1996 asociația de proprietari are dreptul de a solicita obligarea proprietarului care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune de întreținere, inclusiv cele neprevăzute, timp de mai mult de 90 zile de la termenul stabilit, la plata sumelor restante, prin intermediul instanței de judecată.
Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 31 din Regulamentul - cadru la Legea 114/1996 și art. 1073 și următoarele Cod civil, întrucât pârâtul este proprietar, instanța va constata că acțiunea de față este întemeiată și o va admite.
Pe cale de consecință, instanța va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 1131,48 lei cheltuieli de intretinere restante aferente perioadei aprilie 2011- aprilie 2013, 541,03 lei penalități de întârziere aferente debitului calculate până la data de 13.06.2013 ce vor fi calculate, în continuare, în procent de 0,2% pe zi de întârziere, până la data plății efective a debitului .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă având ca obiect pretenții, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI P.T. 27 NR.2 cu sediul în Buzau, cartier Dorobanti 2 ., judetul Buzau în contradictoriu cu pârâtul P. V. D. cu domiciliu in Buzau, cartioer Dorobanti 2, ..18, judetul Buzau.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1131,48 lei cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei aprilie 2011 - aprilie 2013 și 541,03 lei penalități de întârziere calculate până la data de 13.06.2013, ce se vor calcula în continuare, în cuantum de 0,2% din valoarea debitului principal, pe zi de întârziere, până la data plății efective..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. G. Gioaba I.
Având în vedere că d-na grefier
G. I.
se află în CO prezenta hotărâre se
semnează de noi, grefier șef secție
N. R.
Red. N.G. /Tehnored. GI.
Exemplare 4/ 03.07.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 19/2013. Judecătoria BUZĂU | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 23/2013.... → |
---|