Anulare act. Sentința nr. 17/2013. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 29580/200/2012
DOSAR NR_ /200/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 17.12.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – P. E.
GREFIER – C. E. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect anulare act, privind pe reclamantul C. G. E., cu domiciliul în com. Chiojdu, ., județul B., în contradictoriu cu pârâta . SRL B., cu sediul în B., .. 1, județul B..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10.12.2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la 17.12.2013.
După deliberare:
INSTANȚA:
Deliberând asupra acțiunii civile de față,constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.11.2012, sub dosarul nr._, reclamantul C. G. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . SRL B. pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate că referatul nr. 1148/29.12.2000, adresa nr. 850/28.11.2001 și adresa nr. 8/07.01.2002 sunt înscrisuri falsificate, în care au fost menționate fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, să se dispună desființarea totală a acestor înscrisuri și sa fie obligată pârâta la plata sumei de 30.000 lei, reprezentând despăgubiri civile, compensații, reparații, pentru prejudiciile însumate de înscrisurile pretins falsificate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt, reclamantul a învederat că, la data de 29.12.2000 A. N., director de producție la . SRL B. a întocmit referatul înregistrat sub nr. 1148 referat în care se precizează faptul că reclamantul începând cu data de 22.12.2000 a părăsit locul de muncă comunicând că nu se mai prezintă la serviciu, refuzând să facă paza societății pe timp de zi.
Arată că precizarea că a părăsit locul de muncă începând cu data de 22.12.2000 constituie o afirmație necorespunzătoare adevărului.
În situația în cere reclamantul ar fi părăsit locul de muncă, în mod normal și legal în evidențele societății trebuia să se consemneze zilele de absențe nemotivate, inclusiv pentru ziua de vineri, 22.12.2000, dată la care la sfârșitul programului s-au achitat drepturile salariale, avansul pentru luna decembrie 2000, drepturi pe care le-a ridicat pe semnătură. A precizat că nu avea atribuții de serviciu, paza pe timp de zi, că era angajat ca muncitor necalificat, .
Având în vedere referatul conducerii, a fost emisă Decizia nr. 44/29.12.2000, prin care unilateral s-a dispus concedierea sa,, în temeiul art. 130 lit. i din Legea 10/1972, pentru absențe nemotivate.
Astfel înscrisul pretins falsificat referatul nr. 1148/29.12.2000 a produs consecințe juridice.
A mai precizat că a formulat plângere penală împotriva numitei A. N. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, însă prin Rezoluția din 3.04.2012 din dosarul nr. 4874/P/2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru că a intervenit termenul de prescripție al răspunderii penale.
La data de 28.11.2011 pârâta . SRL B. a transmis tribunalului București, pentru Dosarul nr. 6018/2001, dosar în care avea calitatea de pârâtă într-un litigiu de muncă, adresa nr. 850/, în care se menționa” vă comunicăm că în data de 29.12.2000, a fost emisă decizia de desfacere a contractului individual de muncă, al d-lui C. G. E., angajat al societății noastre, în baza referatului nr. 1148/29.12.2000, întocmit de conducătorul direct pentru părăsirea locului de muncă și acumularea a trei zile consecutive de absență nemotivată de la locul de muncă”. Prin adresa nr. 8/07.01.2001 este reluată comunicare către Tribunalul București.
Aceste adrese au fost considerate de instanță drept probe în soluționarea dosarului nr. 6018/2001 al tribunalului București, în care prin sentința civilă nr. 139/08.02.2002 contestația sa a fost respinsă. Instanța printre altele a motivat respingerea contestației „ în mod legal și temeinic s-a dispus desfacerea contractu7lui individual de muncă prin decizia nr. 44/29.12.2000, în temeiul art. 130 lit. i codul muncii, întrucât acesta a acumulat mai mult de trei zile de absențe nemotivate de la serviciu.
Prin sentința civilă nr. 7788/31.07.2001 a Judecătoriei Sectorului 1 București în dosarul nr. 5200/2001, . SRL a fost obligată printre altele la plata indemnizației de incapacitate temporară de muncă, pentru perioada 27.12._01 plata acestor drepturi a fost făcută la data de_ prin stat suplimentar de plată.
Prin sentința nr. 227/21.04.2003 pronunțată de Tribunalul B. instanța constată că perioada 27.12._01 constituie vechime în muncă.
Prin sentința nr. 203/12.02.2007 pronunțată de Tribunalul B. instanța a obligat pârâta să emită o adeverință privind vechimea în muncă a reclamantului, adeverință vizată de ITM și care să includă cuantumul salariului în perioada 27.12._01.
La data de 27.02.2007 s-a eliberat adeverința nr. 370, în care se precizează printre altele: „ de la data de 20.11.2000 până la data de 28.02._ figurând în incapacitate temporară de muncă în perioada 27.12._01, .. la data de 28.02.2001 i s-a desfăcut contractul individual de muncă, conform art. 130 lit. i din Codul muncii, … în perioada 20.11._01 nu a avut absențe nemotivate sau concediu fără plată.. „
Precizează că perioada corectă în care nu a avut absențe nemotivate sau concediu fără plată a fost 01.11._01.
În situația în care, ori de câte ori, repararea pagubei produse nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, în cazul de față acțiunea publică stingându-se deoarece, a intervenit termenul de prescripție în raport cu prevederile art. 184 cod procedură civilă, potrivit cărora când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă.
În drept a invocat dispozițiile art. 3, art. 998, art. 1000 alin. 3 cod civil, art. 184 cod procedură civilă, art. 35 alin. 1 – 3 din Decretul 31/1954.
Prin serviciul registratură la data de 13.03.2013 reclamantul a depus precizări la cerere arătând în esență că obiectul cererii este desființarea totală a unor înscrisuri, pretins și dovedit a fi falsificate, înscrisuri ce au produs consecințe juridice, temeiurile de drept ale acțiunii sunt art. 3, art. 998, art. 1000 alin. 3 cod civil, art. 184 cod procedură civilă, art. 35 alin. 1 – 3 din Decretul 31/1954.
Prin încheierea de ședință din data de 17.09.2013 instanța a respins excepția autorității de lucru judecat, pentru motivele consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.
În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri,fiind depuse la dosar următoarele înscrisuri: nr. 1148/29.12.2000, f 5, adresa nr. 850/28.11.2001, f 6, adresa nr. 8/07.01.2002, f 7, adeverința nr. 370/27.02.2007, f 8, Rezoluția din 3.04.2012 dată în dosarul nr. 4874/P/2011 de neînceperea urmăririi penale, f 9, referat cu propunere de a nu se începe urmărirea penală dat în dosarul nr. 4874/P/2011, f 10, stat de plată, f 11, Decizia nr. XV/21.11.2005 a ICCJ, f 12-13, adresa nr. 133/18.02.2013 emisă de pârâtă, f 19, Sentința civilă nr._/12.12.2012 a Judecătoriei B., f 26-27, adresa nr. P2193/_/28.03.2013, f 33, date referitoare la activitatea în muncă, f 34, foi colective de prezență, noiembrie – decembrie 2000,, f 37, 38, grafic al serviciului de pază, f 39, certificat de concediu medical ._, f 40, certificat de concediu medical . 1992- A_, f 41, copie plic, f 42, sentința civilă nr. 139/08.02.2002 a tribunalului București, f 65—68, foi de prezență, noiembrie – decembrie 2000, f 69-85, state de plată decembrie 2000, f 86, 90, foi de prezență, noiembrie 2000- ianuarie 2001, f 91-155.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită să se constate că sunt false următoarele înscrisuri: referatul nr. 1148/29.12.2000, adresa nr. 850/28.11.2001 și adresa nr. 8/07.01.2002.
Prin referatul nr. 1148/29.12.2000 întocmit de numita A. N., director de producție la . SRL se menționează faptul că dl. C. G. E. salariat al aceste societăți, începând cu data de 22.12.2000 a părăsit locul de muncă comunicând că nu se mai prezintă la serviciu, refuzând să facă paza societății pe timp de zi. Pentru această abatere propunându-se desfacerea contractului de muncă.
Prin adresele nr. 850/28.11.2001 și nr. 8/07.01.2002, eliberate de . SRL se comunică către Tribunalul București, pentru dosarul nr. 6018/2001, faptul că în data de 29.12.2000, a fost emisă decizia de desfacere a contractului individual de muncă, al d-lui C. G. E., angajat al societății noastre, în baza referatului nr. 1148/29.12.2000, întocmit de conducătorul direct pentru părăsirea locului de muncă și acumularea a trei zile consecutive de absență nemotivată de la locul de muncă”.
Reclamantul susține că aceste înscrisuri descriu situații de fapt care nu corespund realității întrucât din adeverința nr. 370/27.02.2007 eliberată de către pârâtă, rezultă că reclamantul C. G. E. a fost angajat al . SRL, în baza contractului individual de muncă nr. 9627/21.11.2000, pe perioadă nedeterminată, în funcția de muncitor necalificat, de la data de 20.11.2000 până la data de 28.02._ figurând în incapacitate temporară de muncă în perioada 27.12._01, .. la data de 28.02.2001 i s-a desfăcut contractul individual de muncă, conform art. 130 lit. i din Codul muncii, … în perioada 20.11._01 nu a avut absențe nemotivate sau concediu fără plată.. „. De asemenea în susținerea afirmațiilor sale reclamantul a depus la dosar, certificatul de concediu medical ._, care nu conține data eliberării acestuia, însă se menționează în cuprinsul său că este valabil pentru perioada ianuarie 2001, se menționează data acordării concediului 03.01.2001, 9 zile de concediu, de la 01 până la 09.01.2001, precum și certificatul de concediu medical . 1992- A_, care de asemenea nu conține data eliberării acestuia, însă se menționează în cuprinsul său că este valabil pentru perioada ianuarie 2001, se menționează data acordării concediului 26.01.2001, 10 zile de concediu, de la 17 până la 26.01.2001, pe perioada internării, și 4 zile de concediu acordat la ieșire pentru perioada 27.01.-31.01.2001.
Instanța constată că referatul nr. 1148/29.12.2000 care a stat la baza desfacerii contractului individual de muncă al reclamantului, și prin care se constată că începând cu data de 22.12.2000 reclamantul nu s-a prezentat la locul de muncă, și prin care se propune desfacerea contractului de muncă al reclamantului începând cu data de 27.12.2000, a fost emis anterior datei acordării primului concediu medical, respectiv 03.01.2001, prin urmare este logic că la data emiterii referatului nr. 1148/29.12.2000 pârâta nu avea cunoștință că reclamantul își va lua concediu medical. Cât privește adresele nr. 850/28.11.2001 și nr. 8/07.01.2002, eliberate de . SRL prin care se comunică către Tribunalul București, pentru dosarul nr. 6018/2001, faptul că în data de 29.12.2000, a fost emisă decizia de desfacere a contractului individual de muncă, al d-lui C. G. E., angajat al societății parate, în baza referatului nr. 1148/29.12.2000, întocmit de conducătorul direct pentru părăsirea locului de muncă și acumularea a trei zile consecutive de absență nemotivată de la locul de muncă, instanța reține că este real faptul că în data de 29.12.2000, a fost emisă decizia de desfacere a contractului individual de muncă, al d-lui C. G. E., angajat al societății parate, în baza referatului nr. 1148/29.12.2000, în ceea ce privește motivele desfacerii contractului individual de muncă, menționate în adrese, acestea sunt aceleași pentru care s-a emis decizia de desfacere a contractului individual de muncă.
Mai mult instanța constată că reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, care a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 139/08.02.2002 a Tribunalului București. De asemenea din considerentele acestei sentințe rezultă că la data desfacerii contractului individual de muncă 29.12.2000, unitatea angajatoare nu avea cunoștință că angajatul său C. G. E., se afla în incapacitate de muncă, acesta încunoștințând unitatea despre incapacitatea sa temporară de muncă ulterior desfacerii contractului individual de muncă, prin cererile din datele de 05.01.2001, 29.01.2001, 25.02.2001 și 02.03.2001.
În ceea ce privește adeverința nr. 370/27.02.2007, acesta a fost eliberată la mult timp după emiterea înscrisurilor a căror anulare o solicită reclamantul, în urma unor litigii purtate între reclamant și pârâtă, însuși reclamantul arată prin cererea de chemare în judecată că prin Sentința nr. 227/21.04.2003 pronunțată de Tribunalul B. instanța constată că perioada 27.12._01 constituie vechime în muncă, iar prin sentința nr. 203/12.02.2007 pronunțată de Tribunalul B. instanța a obligat pârâta să emită o adeverință privind vechimea în muncă a reclamantului, adeverință vizată de ITM și care să includă cuantumul salariului în perioada 27.12._01.
Potrivit dispozițiilor art.184 cod de procedură civilă, când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea penală s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă,prin orice mijloace de probă.
Cercetarea falsului de către instanță presupune convingerea că actul analizat prezintă elemente neconforme cu realitatea că, în mod ilicit, cu rea credință, pârâta a întocmit actul, cu scopul de a produce efecte juridice.
Însă, instanța constată că la data emiterii înscrisurilor a căror anularea o solicită reclamantul, mențiunile din acestea constatau realitatea faptelor de la data emiterii lor, împrejurarea că reclamantul a făcut dovezi că ar fi fost o anumită perioadă de timp în concediu medical, nu înseamnă că acele înscrisuri au fost falsificate, întrucât înscrisurile atestă realitatea stării de fapt de la data emiterii lor. De vreme ce la data emiterii referatului nr. 1148/29.12.2000, care a stat la baza desfacerii contractului individual de muncă, unitatea angajatoare, nu a cunoscut faptul că reclamantul se afla în incapacitate de muncă, și reclamantul nici nu încunoștințase unitatea în acest sens, și nici nu formulase nicio cerere de concediu fără plată, în mod firesc unitatea angajatoare, a constat că reclamantul a lipsit nemotivat de la serviciu.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a falsificării înscrisurilor, de vreme ce s-a constatat că înscrisurile nu au fost falsificate, nu există prin urmare o faptă ilicită care să justifice acordarea unei reparații reclamantului, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 998, 999 și următoarele din codul civil.
Față de considerentele mai sus expuse instanța apreciază cererea de chemare în judecată neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Reclamantul fiind în culpă procesuală, va suporta potrivit art. 274 cod procedură civilă, cheltuielile de judecată, efectuate de către pârâtă, constând în onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul C. G. E., domiciliat în B., .. 18E, ., județul B., și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în localitatea Poenițele, nr. 133, ._, județul B., în contradictoriu cu pârâta . SRL cu sediul în B.,.. 1, județul B..
Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 17.12.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. P.E./Tehnored. P.E./04.01.2014
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
|---|
