Contestaţie la executare. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 20/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 18886/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR_

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 20.11.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE – N. G.

GREFIER – H. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria B..

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea Judecătoria B. – B. E. Civile în contradictoriu cu intimații Poliția M. B., și M. I. cu domiciliul în B., cartier dorobanți I, ..11, jud. B..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit contestatoarea și intimații.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura este legal îndeplinită, cauza este la primul termen, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 alin. 4 C. pr. civ, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.

Reprezentanta Parchetului, având cuvântul, expune pe scurt situația de fapt arătând că prin sentința civilă nr.1294/16.02.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/200/2010 s-a dispus înlocuirea amenzii în cuantum de 70 lei aplicată intimatului contravenient prin procesul verbal de contravenție . nr._/30.01.2006 încheiat de INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. cu prestarea unui număr de 23 ore, muncă în folosul comunității la P. mun. B., jud. B.. În data de 13.07.2011 a fost emis mandatul de executare, care a fost trimis spre executare la P. B..

Procuror I. C. mai precizează faptul că, potrivit art. 211 alin.1 din OG 55/2002, executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea, motiv pentru care solicită instanței să ia act de cele expuse .

Instanța de judecată, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 04.11.2013, contestatoarea Judecătoria B. – B. E. Civile a formulat, în contradictoriu cu intimații POLIȚIA M. B. si P. M. B. și M. I., contestație la executare, prin care a solicitat sa se constate ca a intervenit prescriptia executarii sanctiunii contraventionale constand in prestarea unei activitati in folosul comunitatii, aplicata prin Sentința civilă nr. 1294/16.02.2011, pronunțată în Judecătoria B. – Secția civilă, în dosarul nr._/200/2010.

În motivarea contestației, contestatoarea a aratat ca, prin Sentinta civila nr. 1294, pronuntata de Judecatoria Buzau la data de 16.02.2011, in dosarul nr._/200/2010, s-a dispus inlocuirea amenzii in cuantum de 70 de lei cu prestarea a 23 de ore de munca in folosul comunitatii de catre intimatul M. I.. La data de 13.07.2011 a fost emis mandatul de executare, ce a fost trimis spre executare la Primaria municipiului B., jud. Buzau, care a instiintat instanta, ca intimatul M. I. nu s-a prezentat sa efectueze numarul de ore de munca in folosul comunitatii.

De asemenea, contestatoarea a invocat dispozitiile art. 211 alin. 1 din OG nr. 55/ 2002, care stipuleaza ca executarea santiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii se prescrie in termen de 2 ani de la data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti prin care s-a aplicat sanctiunea.

În dovedirea cererii, contestatoarea a atasat dosarul nr._/200/2010.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozitiile art. 211 alin. 1 din OG nr. 55/ 2002 si ale Legii nr. 42/ 2007.

Desi legal citati, intimații nu au formulat intampinari, nu s-au prezentat in instanta si nu au solicitat administrarea de probe.

Analizând actele cauzei, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 211 alin. 1 din O.G. nr. 55/ 2002, executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea.

În cauza de față, prin Sentința civilă nr. 1294, pronuntata de Judecatoria Buzau la data de 16.02.2011, in dosarul nr._/200/2010, s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 70 de lei, cu prestarea de către intimatul M. I. a 23 ore de activitate în folosul comunității.

In baza acestei hotarari, care a devenit irevocabila prin neformularea recursului impotriva sa de niciuna dintre parti, s-a emis de catre contestatoarea Judecătoria B. – B. E. Civile mandatul de executare a sanctiunii contraventionale constand in prestarea unei activitati in folosul comunitatii nr. 183/ 13.07.2011 ( dosar nr._/200/2010 ), care a fost inaintat Primariei municipiului B., jud. Buzau.

Cu toate acestea, prin adresele comuznicate instanței, Primaria municipiului B., jud. Buzau a instiintat contestatoarea ca intimatul M. I. nu s-a prezentat in vederea executarii mandatului nr. 183/2011.

Instanța de judecată, pe baza probelor din dosar, constată astfel că, deși de la data rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 1294/ 16.02.2011, prin care s-a aplicat sancțiunea prestării a 23 ore de activitate în folosul comunității fata de intimatul M. I., a trecut o perioada mai mare de 2 ani, sanctiunea nu a putut fi executata, astfel incat a intervenit prescripția executării sale.

F. de aceste considerente, in baza dispozitiilor legale enumerate, instanta va admite contestația la executare si va constata că a intervenit prescripția executării de către intimatul M. I., a sancțiunii prestării de 23 de ore de activități în folosul comunității, dispusă prin Sentința civilă nr. 1294/ 16.02.2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea Judecătoria B. – B. E. Civile în contradictoriu cu intimații Poliția M. B., P. municipiului B., și M. I..

Constată că a intervenit prescripția executării de către intimatul M. I., a sancțiunii prestării de 23 ore de activități în folosul comunității, dispusă prin Sentința civilă nr. 1294/ 16.02.2011, pronunțată de Judecătoria B. – Secția civilă, în dosarul nr._/200/2010.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.11.2013

Președinte Grefier

N. G. H. A.

red.NG/ tehnored. NG, HA/03.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria BUZĂU