Contestaţie la executare. Sentința nr. 8/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 8/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 21-05-2013 în dosarul nr. 4593/200/2013
DOSAR NR. 4._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8.470
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.05.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: N. N.
PROCUROR – I. C.
GREFIER: P. L. – S.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect contestație la executare - prescripția executării sancțiunii contravenționale, formulată de petentul B. E. CIVILE din cadrul Judecătoriei B., cu sediul în mun. B., ..8, jud. B., în contradictoriu cu intimații INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în mun. B., .-10, jud. B., M. E. - I., cu domiciliul în com. B., ., și P. C. B., cu sediul în ..
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 21.05.2013.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță, sub nr._ din data de 06.03.2013, contestatoarea Judecătoria B. – B. E. Civile a formulat, în contradictoriu cu intimații I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B., M. E. I. și P. . executare, prin care a solicitat sa se constate ca a intervenit prescriptia executarii sanctiunii contraventionale constand in prestarea unei activitati in folosul comunitatii, aplicata prin Sentinta civila nr. 123, pronuntata de Judecatoria Buzau la data de 05.01.2011, in dosarul nr._/200/2010.
În motivarea contestației, contestatoarea a aratat ca prin Sentinta civila nr. 123, pronuntata de Judecatoria Buzau la data de 05.01.2011, in dosarul nr._/200/2010, s-a dispus inlocuirea amenzii in cuantum de 200 de lei cu prestarea a 76 de ore de munca in folosul comunitatii de catre intimatul M. E. I..
La data de 11.02.2011 a fost emis mandatul de executare, ce a fost trimis spre executare la Primaria .> De asemenea, contestatoarea a invocat dispozitiile art. 211 alin. 1 din OG nr. 55/ 2002, care stipuleaza ca executarea santiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii se prescrie in termen de 2 ani de la data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti prin care s-a aplicat sanctiunea.
În dovedirea cererii, contestatoarea a atasat dosarul nr._/200/2010.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozitiile art. 211 alin. 1 din OG nr. 55/ 2002 si ale Legii nr. 42/ 2007.
Desi legal citați, nici intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B., nici intimatul M. E. I. nu au formulat intampinare, nu s-au prezentat in instanta si nu au solicitat administrarea de probe.
P. . întâmpinare prin care a arătat că prin dispoziția primarului nr. 339/10.08.2011 s-a dispus punerea în aplicare a mandatului, începând cu data de 22.08.2011, iar cu adresa nr. 3054/10.08.2011 i-a adus la cunoștință contravenientului că are obligația să se prezinte la P. B. pentru executarea mandatului.
De asemenea, arată că prin mai multe adrese a adus la cunoștința Biroului de executări civile că intimatul nu s-a prezentat pentru executarea mandatului.
Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 205 – 208 C. și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 411 al. 1 pct. 2 C..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 211 alin. 1 din O.G. nr. 55/ 2002, executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea.
În cauza de față, prin Sentința civilă nr. 123/05.01.2011, pronunțată în Judecătoria B. – Secția civilă, în dosarul nr._/200/2010, s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 200 de lei, cu prestarea de către intimatul M. E. I. a 76 ore de activitate în folosul comunității.
In baza acestei hotarari, care a devenit irevocabila, prin neformularea recursului impotriva sa de niciuna dintre parti, s-a emis de catre contestatoarea Judecătoria B. – B. E. Civile mandatul de executare a sanctiunii contraventionale constand in prestarea unei activitati in folosul comunitatii nr. 35/2011 din 11.02.2011, care a fost inaintat Primariei .> Cu adresa nr._/28.03.2011, Inspectoratul de Poliție Județean B. a înștiințat Judecătoria că intimatul nu a început executarea orelor de muncă în folosul comunității, pentru motivul că mandatul emis nu fusese primit la P. .> B. E. Civile a revenit cu adresele din data de 11.04.2011 și 13.06.2011, prin care s-a solicitat confirmarea primirii mandatului de executare nr. 35/2011, P. . adresa nr. 2873/25.07.2011 faptul că mandatul nu le-a fost comunicat. Prin rezoluția judecătorului din data de 01.08.2011 s-a dispus recomunicarea mandatului.
Cu adresa nr. 3255/05.09.2011, P. . primirea mandatului de executare, arătând însă că acesta nu a fost executat, deoarece intimatul se sustrage executării.
Deși P. . executarea mandatului de executare, fiind emise mai multe adrese către intimatul M. E. I., acesta nu s-a prezentat în vederea executării mandatului.
Instanța de judecată, pe baza probelor din dosar, constată astfel că, deși de la data rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 123/05.01.2011 prin care s-a aplicat sancțiunea prestării a 76 ore de activitate în folosul comunității fata de intimatul M. E. I., a trecut o perioada mai mare de 2 ani, in 06.02.2011, sanctiunea nu a putut fi executata, astfel incat a intervenit prescripția executării sale.
F. de aceste considerente, in baza dispozitiilor legale enumerate, instanta va admite contestația la executare si va constata că a intervenit prescripția executării de către intimatul M. E.-I., a sancțiunii prestării de 76 de ore de activități în folosul comunității, dispusă prin Sentința civilă nr. 123/05.01.2011, pronunțată în Judecătoria B. – Secția civilă, în dosarul nr._/200/2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare înregistrată sub nr._, formulată de contestatoarea Judecătoria B. – B. E. Civile, cu sediul în mun. B., .. 8, jud. B., în contradictoriu cu intimații I.P.J. B., cu sediul în mun. B., . – 10, jud. B., M. E.-I., domiciliat în com. B., . și P. ..
Constată că a intervenit prescripția executării de către intimatul M. E.-I., a sancțiunii prestării de 76 de ore de activități în folosul comunității, dispusă prin Sentința civilă nr. 123/05.01.2011, pronunțată în Judecătoria B. – Secția civilă, în dosarul nr._/200/2010.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.05.2013.
P.,GREFIER,
NASTASOIU N. P. L. - S.
Red NN/Tehnored PLS
4 ex/ 22.06.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 712/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria BUZĂU → |
---|