Contestaţie la executare. Sentința nr. 28/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 28/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 24139/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDEȚUL B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 28.11.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – M. S.

GREFIER – I. A. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatorul I. I., cu reședința în com. M., ., în contradictoriu cu intimatul B. E. JUDECĂTORESC C. L. C., cu sediul în B., .. 176, ., ., jud. B..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit contestatorul I. I. și intimatul B. E. JUDECĂTORESC C. L. C..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că dosarul se află la primul termen de judecată după suspendarea acestuia în baza art.242 alin.1 pct.2 C.proc.civ., în data de 13.09.2012.

Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită, instanța de judecată, în temeiul art.252 alin.2 C.pr.civ., invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 23.08.2012 sub nr._, contestatorul I. I. a solicitat în contradictoriu cu intimatul B. E. JUDECĂTORESC C. L. C., anularea formelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 885/07.08.2011 prin care s-a dispus înființarea popririi ilegale pe veniturile sale.

Acțiunea nu a fost motivată în drept.

La termenul de judecata din data de 13.09.2012 (fila 27), instanta, în temeiul art.242 alin.1 pct.2 C.proc.civ., avand in vedere lipsa părților legal citate de la acest termen de judecată, a suspendat judecarea cererii.

Instanta, avand în vedere că prezenta cauză a fost suspendată la data de 13.09.2012, iar părtile nu au formulat cerere de repunere pe rol după această dată, la termenul din data de 28.11.2013, a invocat din oficiu, exceptia perimării cererii.

Analizand cu prioritate exceptia invocată din oficiu, conform art.137 alin.1 C.proc.civ., instanta constată că după data de 13.09.2012, data suspendarii cauzei, a început să curgă termenul de perimare.

Având în vedere dispozițiile art.248 C.proc.civ. (orice cerere de chemare în judecata se perimă de drept, chiar si în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare mai mult de un an), art.252 Cod procedura civila (perimarea se poate constata si din oficiu), instanta retine că prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, din vina părții interesate.

Față de faptul că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, în cursul termenului de perimare, instanța va admite excepția perimării cererii, invocată de către instanța din oficiu, urmând să constate perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite exceptia perimarii cererii, invocata de catre instanta din oficiu.

Constata perimata cererea având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatorul I. I., cu reședința în com. M., ., în contradictoriu cu intimatul B. E. JUDECĂTORESC C. L. C., cu sediul în B., .. 176, ., ., jud. B..

Cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 28.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. S. I. A. C.

Red. M.S.

Tehnored. IAC

2 ex./19.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 28/2013. Judecătoria BUZĂU