Evacuare. Sentința nr. 927/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 927/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 7824/200/2012

DOSAR nr. _

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 927

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.01.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE C. I.

GREFIER N. A.

Pe rol judecarea acțiunii având ca obiect evacuare, formulate de reclamanții C. F. și C. G., ambii cu domiciliul în com. Vadu Pașii, ., J. B., în contradictoriu cu pârâtul M. N. M., cu domiciliul în com. Vadu Pașii, ., J. B..

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei au răspuns reclamanții C. F. și C. G. prin avocat T. N., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind pârâtul M. N. M..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată, procedura de citare legal îndeplinită, nu s-a depus taxa judiciară de timbru, nu s-a depus întâmpinare, după care:

Avocat T. N. pentru reclamanți arată că aceștia nu au mai luat legătura cu ea, nu știe dacă s-a procedat la evaluare și solicită instanței să revină cu adresă către aceștia dacă insistă în acțiune.

Instanța, potrivit art. 137 cod proc. civ, invocă din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată iar apărătorul părților, având cuvântul, solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a lua legătura cu reclamanții și a vedea care este intenția acestora în legătură cu procesul de față.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei nu a răspuns nicio parte.

Instanța, potrivit art. 137 cod proc. civ, invocă din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată rămâne în pronunțare pe această excepție.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile, constata următoarele:

Prin cererea înregistrata sub nr._ /06.03.2012 pe rolul acestei instanțe, reclamanții C. F. și C. G. au solicitat ca instanța, în contradictoriu cu pârâtul M. N. M., să dispună evacuarea acestuia din imobilul casă de locuit situat la adresa domiciliului lor, care este proprietatea reclamantei C. F..

In motivarea cererii au arătat că pârâtul stă ilegal în locuința respectivă, refuzând să plece de bunăvoie și provocând scandaluri. Pârâtul a fost căsătorit cu reclamanta C. G. însă în anul 2011 s-a pronunțat sentința de divorț, în urma căreia a devenit și mai scandalagiu, deranjând și vecinii. Poliția nu a putut interveni în sensul îndepărtării acestuia motivând că nu au hotărâre judecătorească, astfel că s-au adresat cu prezenta cerere în instanță.

In drept, au invocat dispozițiile art. 86-91 din Codul Civil, art. 373 și urm. Cod civil, art. 555 cod civil, art. 274 cod proc. civ.

In dovedirea cererii a arătat că înțelege sa se folosească de proba cu înscrisuri: sent. civ. nr. 6491/2011, adeverința nr. 1557/29.02.2012, certificatul de atestare fiscală nr._/2012,.

Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.

Pentru termenul de judecata de astăzi instanța a pus în discuție excepția netimbrarii cererii de chemare in judecata invocată din oficiu.

Deliberând asupra excepției netimbrării cererii, retine următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 146/1997 in cazul acțiunilor evaluabile in bani taxa de timbru se calculează la valoarea pretențiilor, după regulile arătate, iar potrivit art. 14 din Legea nr. 146/1997 taxa de timbru se datorează pentru fiecare dintre capetele cu finalitate diferita.

Reclamanții au fost legal citați pentru acest termen cu mențiunea achitării taxei de timbru in cuantum de 8 lei și timbru judiciar in cuantum de 1,5 lei, stabilite conform dispozițiilor legale anterior menționate.

Având in vedere ca nu si-au îndeplinit obligația timbrării cererii formulate, având in vedere dispoz. art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 si ale art. 9 alin. 2 din OG nr. 32/1995, instanța va admite excepția si va anula cererea ca netimbrata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C. F. și C. G., ambii cu domiciliul în com. Vadu Pașii, ., J. B., în contradictoriu cu pârâtul M. N. M., cu domiciliul în com. Vadu Pașii, ., J. B., ca netimbrată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.01.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. I. N. A.

Red. C.I./Tehnored.N.A.

5 ex/28.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 927/2013. Judecătoria BUZĂU