Plângere contravenţională. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 04/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 3637/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ DIN DATA DE_

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 04.12.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – B. M. A.

GREFIER – T. C.

Pe rol soluționarea cauzei având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta S.C. R &G I. P. SRL cu sediul in mun. Buzau, .. B, . în contradictoriu cu intimata I. T. DE MUNCĂ B. cu sediul in mun. B., .. 1B, J. B..

Prezența, referatul și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27.11.2013, parte integrantă a prezentei hotărâri.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 15.02.2013, petenta . P. SRL, a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă B. în principal anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 08.02.2013 și exonerarea de plata amenzii în cuantum de_ lei și în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii, petenta a arătatca procesul verbal de contraventie este lovit de nulitate, acesta nerespectand prevederile art. 16 al. 1 si art 21 alin. 3 din OG 2/2001.

In probatiune a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si cu un martor.

A depus la dosarul cauzei in copie procesul verbal de contraventie,

In data de 01.03.2013 petenta si-a precizat actiunea, aratand ca isi mentine aceasta cerere, si aratand în esență, că ceea ce s-a reținut în procesul verbal atacat este nereal întrucât numitul M. I. avea încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă incă din data de 02.02.2013, dar acesta incepea activitatea in data de 06.02.2013.

A precizatcaacesta se afla in acea data la depozitul societatii deoarece urma sa se intalneasca cu administratorul societatii, pentru a primi o suma de bani de la acesta in vederea finalizarii analizelor medicale necesare angajarii.

A precizat că procesul verbal este nelegal întocmit, deoarece este întocmit cu încălcarea dispozițiilor art.16 alin.1, care stabilesc prezentarea împrejurărilor reale ce pot servi la aprecierea gravității faptei.

De asemenea, petenta a invocat nulitatea procesului verbal deoarece în procesul verbal a fost precizat ca și temei de drept un articol de lege care nu corespunde situației de fapt existente. Astfel, a precizat că în momentul controlului pentru numitul M. I. era încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă, care cuprindea toate mențiunile obligatorii pentru valabilitatea sa, și că deși la acea dată nu fusese înregistrat în programul REVISAL, neînregistrarea contractului constituie contravenția prevăzută de art.8 alin.1 lit.d din HG nr.161/2006 și nu cea reținută în procesul verbal.

Petenta a indicat ca temei de drept al acțiunii sale dispozițiile art.31 O.G. 2/2001.

În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând copia procesului verbal de constatare a contravenției atacat, copie Registru de intrari iesiri, contract individual de munca, raport, registru salariati, fisa de post, reteta medicala,fisa examen clinic la angajare, carti de identitate, buletin de analiza, aviz psihologic, fisa de solicitare a examenului medical la angajare, precum și proba cu martori

Plângerea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimatul a depus întâmpinare solicitând respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, arătând în esență, că procesul verbal este temeinic și legal întocmit, că angajatorul a primit la muncă o persoană pe nume M. I., fără a-i încheia în formă scrisă contractul individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă și că acest contract nu a fost transmis la ITM-B.. De asemenea, a precizat că numitul M. I. a consemnat în declarația dată pe proprie răspundere că este în probă și că nu a semnat contract de muncă.

În probațiune, intimatul a anexat întâmpinării, în copie, procesul verbal de contravenție, procesul verbal contestat, înștiințare de plată, procesul verbal de control nr._/08.02.2013 cu anexa, fișa de identificare completată de numitul M. I., extras din aplicația ITM, certificat de inregistrare.

Petena a depus raspuns la intampinare prin care a precizatca solicita anularea procesului verbal de conraventie . nr_ din data de 08.02.2013, invederand cele precizate in cererea principala.

Intimata a depus note de concluzii scrise, solicitand in esenta respingerea actiunii ca neintemeiate.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, iar pentru petentă și proba testimonială cu martorii L. E. G. si M. I. I., declarațiiile acestora fiind consemnate la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contraventie . nr_ din data de 08.02.2013, încheiat de intimat, petenta a fost sanctionata cu amenda contraventionala de 10.000 Ron, în temeiul art.260 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003 modif. si completata, retinându-se că a primit la muncă la punctul de lucru din localitatea Mărăcineni o persoană pe nume M. I. care lucrează din data de 02.02.2013, fără încheierea în formă scrisă a contractului indivicual de muncă conform prevederilor art. 16 alin. 1 din Codul muncii rep.

Procesul verbal a fost semnat de către reprezentantul petentei cu obiecțiuni.

Analizând cuprinsul procesului verbal, sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.

Potrivit art 16 din Og 2/2001 procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Potrivit art 17 din Og 2/2001 lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate ale procesului verbal de contravenție atacat, invocate de petentă instanța le apreciază neîntemeiate pentru următoarele motive:

Nu era necesar ca la descrierea faptei contravenționale agentul constatator să menționeze alte împrejurări în afară de cele înscrise în procesul verbal, deoarece față de cele reținute în cuprinsul actului constatator, instanța apreciază că agentul constatator a realizat o descriere concretă a contravenției, cu arătarea inacțiunii reținute în sarcina petentei și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei caracter contravențional și a permite verificarea corectei încadrări juridice a acesteia și aprecierea asupra gravității sale și asupra individualizării sancțiunii.

Nici apărarea petentei referitoare la faptul că procesul verbal este lovit de nulitate întrucât în cuprinsul acestuia a fost precizat ca și temei de drept un articol de lege care nu corespunde situației de fapt existente nu poate fi reținută de instanța.

In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal de contravenție instanța retine că actul de sancționare face dovada celor menționate în cuprinsul său până la proba contrară.

Potrivit art. 260 alin.1 lit. e din Codul Muncii primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

Conform art.16 alin.1 din Codul Muncii contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.

Astfel, instanța constată că pentru încheierea valabilă contractul individual de muncă trebuie să fie rezultatul acordului de voință al părților și să fie redactat în scris și în limba română.

Potrivit declarației martorului M. I. I., instanța reține că acesta a semnat contractul de muncă pe data de 02.02.2013 cand i s-a dat un formular si inscrisuri pentru a efectua analizele medicale incepand cu ziua de luni, iar activitate trebuia sa o inceapa de la data de 06.02.2013. Acesta a precizat ca a contactat-o pe d-na. C. in data de 01.02.2013 in vederea angajarii sale si s-au intalnit a doua zi, cand au semnat actele.

Conform declaratiei martorei L. E. G., numitul M. I. I. a semnat conractul de munca in data de 02.02.2013, cand a venit impreuna cu administraorul societatii la sediu din mun. Buzau, unde a facut copii de pe mai multe inscrisuri.

Potrivit contractului individual de munca nr. 49 incheiat intre angajatorul . P. SRL si numitul M. I. I., acesta a fost incheiat la data de 02.02.2013.

Potrivit acestui contract durata sa este nedeterminata si urma sa inceapa la data de 06.02.2013, iar perioada de proba era de 90 de zile.

Faptul ca acest contract a fost incheiat in data de 02.02.2013 reiese si din registrul de intrari iesiri depus de petenta la dosarul cauzei, unde se observa la pozitia 49 faptul ca a fost inregistrat acest contract.

Acest fapt se coroboreaza si cu inscrisul reprezentand fisa de post, care a fost incheiatat tot in data de 02.02.2013, asa cum reiese si din registrul de intrari iesiri al petentei.

Potrivit fisei de solicitare a examenului medica la angajare depus de petenta, aceasta a solicitat examenul medical pentru numitul M. I. I. in data de 01.02.2013, data la care martorul a precizat ca a contactat-o initial.

Față de cele menționate coroborate și cu declarația dată pe propria răspundere de către numitul N. N., conform fișei de identificare, prin care arată că la data de 06.02.2013 a fost în probă, instanța constată că în ziua efectuării controlului, 08.02.2013, numitul M. I. I. avea încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă.

Față de considerentele mai sus expuse, va dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 08.02.2013 și toate măsurile luate prin acesta.

În temeiul art. 453 C.pr.civ, văzând și principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, reținând culpa procesuala a intimatului, il va obliga pe acesta la plata către petenta a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu aparator, potrivit chitantei nr. 237/27.02.2013

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulata de petenta S.C. R &G I. P. SRL cu sediul in mun. Buzau, .. B, . în contradictoriu cu intimata I. T. DE MUNCĂ B. cu sediul in mun. B., .. 1B, J. B..

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 08.02.2013 și toate măsurile luate prin acesta.

Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 400 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.12.2013.

Președinte, Grefier,

B. M. AdrianaTănase C.

RED. BMA 27.01.2014/4 EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria BUZĂU