Plângere contravenţională. Sentința nr. 1078/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 1078/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 9757/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 1078

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: E. - C. V.

GREFIER: S. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul G. G., cu domiciliul în B., . E, . – Cabinet Avocatură G. G. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul G. G. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.

Procedura nelegal îndeplinită cu petentul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că plângerea se află la primul termen de judecată, este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, la data de 13.11.2012 adresă comunicare relații, certificat calificat pentru semnătura electronică, autorizația de control și planșa foto care au stat la baza emiterii procesului verbal și înscrisurile solicitate de instanță, după care:

Verificându-și din oficiu competenta, în conformitate cu dispozițiile art. 159 ind. 1 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, în temeiul art. 126 alin. 1 si 2 din Constituția României, material, în temeiul art. 1 alin. 3 Cod procedură civilă și teritorial, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, să judece cauza.

În temeiul dispozițiilor art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile cauzei.

Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, ca urmare a verificării aplicației ECRIS, atașează fișa dosarului nr._ având ca obiect plângere contravențională formulată de către petentul din prezenta cauza împotriva procesului-verbal . 12 nr._/31.01.2012.

Apreciază cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile, constata următoarele:

Prin plângerea înregistrata sub nr._ /19.03.2012 pe rolul acestei instanțe, petentul G. G. a formulat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA-CESTRIN plângere împotriva procesului-verbal . nr._/22.02.2012, solicitand in principal constatarea nulitatii acestuia si indepartarea platii amenzii aplicate si a tarifului de despagubire, iar in subsidiar inlocuirea sanctiunii amenzii cu cea a avertismentului si indepartarea obligatiei de plata a tarifului de despagubire.

În motivarea plângerii a arătat că la data de 31.08.2010 autoturismul Dacia cu numar de inmatriculare_ ce apartinea Cabinetului de Avocatura G. G. a fost vandut numitului B. george M., la aceeasi data acesta fiind radiat din evidentele fiscale.

A invederat ca la data de 01.01.2010, Cabinetul Individual de Avocatura G. G. si-a incetat activitatea, conform Deciziei nr. 132/15.12.2010 a Consiliului Baroului Buzau, iar noua forma de exercitare a profesiei „G. G. si G. G. Cabinete Asociate de Avocati” care s-a constituit la data de 01.01._, in aportul de bunuri nu se regaseste autoturismul Dacia.

A invederat ca a fost sanctionat de mai multe ori pentru fapta de a fi circulat cu autoturismul cu numarul de inmatriculare de mai sus fara a detine rovinieta valabila.

A mai sustinut nulitatea procesului-verbal generata de lipsa semnaturii agentului constatator si de neaplicarea sanctiunii complementare a retinerii certificatului de inmatriculare pana la achitarea tarifului de despagubire.

În subsidiar a solicitat înlocuirea amenzilor cu avertisment.

În drept a invocat dispozitiile OG nr. 2/2001 si ale OG nr. 15/2002.

În dovedirea cererii a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și a anexat plângerii formulate următoarele înscrisuri, în fotocopie: procesul-verbal . nr._/22.02.2012, dovada comunicării procesului verbal, contract de vanzare-cumparare pentru un vehicul folosit, carte de identitate, chitante emise de Primaria Buzau, Decizia nr. 132/15.12.2010, bon fiscal nr. 613/16.09.2011, rovinieta seria_, cerere adresata IPJ Buzau, procesul-verbal . nr._/09.09.2011.

Intimata nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei înscrisurile care au stat la baza încheierii procesului-verbal . nr._/22.02.2012.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ încheiat de către intimata CNADR-CESTRIN la data de 22.02.2012 CABINETULUI INDIVIDUAL DE AVOCATURA G. G. i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei, fiind totodată obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 EURO, reținându-se că la data de 07.09.2011, ora 16:25 la km. 115+80 m pe DN 2, Mărăcineni, B., vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând cabinetului, a circulat fără a deține rovinieta valabilă.

În sarcina petentului a fost reținuta săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, sancțiunea contravențională fiind aplicată în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 3 al aceluiași act normativ.

Procesul-verbal poate atrage răspunderea contravențională în condițiile în care a fost legal și temenic întocmit.

Instanta observa ca potrivit Deciziei nr. 132/15.12.2010 a Baroului Buzau (fila 10) la data de 01.01.2011 a incetat activitatea Cabinetului Individual de Avocatura G. G., astfel incat plangerea contraventionala a fost formulata de catre titularul acestuia, petentul G. G..

Instanta observa ca intre momentul constatarii faptei si primul termen de judecata, OG nr. 15/2002, act normativ ce incrimineaza fapta de a circula fara rovinieta valabila, a suferit o . modificari prin Legea nr. 144/2012.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, iar potrivit prevederilor art. 9 alin.3 stipulând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

Mai mult, potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 :” Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.”

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune pentru viitor cu excepția legii penale și contravenționale mai favorabile.

În stabilirea legii contravenționale mai favorabile, trebuie cercetat dacă noua reglementare vizează regimul sancționator.

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001 dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar potrivit alin. 2 dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.

Caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator.

Prin prisma prevederilor legale anterior menționate, se va face aplicarea legii mai favorabile, dispozițiile din noua reglementare urmând să se aplice și cauzelor având ca obiect plângerile contravenționale formulate împotriva proceselor-verbal încheiate de intimata CNADNR-CESTRIN aflate în curs de soluționare.

În consecință, din extrasul din aplicația ECRIS depus la dosarul cauzei rezultă că pe rolul instanței a fost înregistrată cauza_ având ca obiect plângere contravențională formulată de către petentul din prezenta cauza împotriva procesului-verbal . 12 nr._/31.01.2012 prin care Cabinetul Individual de Avocatura G. G. a fost sanctionat pentru fapta de a fi circulat cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ fara a avea rovinieta valabila.

Astfel, observând că procesul-verbal ce face obiectul prezentei plângeri contravenționale a fost încheiat la mai puțin de 30 de zile de la data încheierii celui indicat în paragraful anterior, făcând aplicarea legii contravenționale mai favorabile, fără a mai analiza motivele de fapt si de drept invocate în cerere, văzând și dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012, va proceda la admiterea plângerii și la anularea procesul-verbal . nr._/22.02.2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea privind pe petentul G. G., cu domiciliul în B., . E, . – Cabinet Avocatură G. G. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6.

Anulează procesul-verbal . nr._/22.02.2012.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

V. E.-CRISTINANEDELCOVICI S.

RED. ECV

TEHNORED. ECV-SN

25.02.2013/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1078/2013. Judecătoria BUZĂU