Plângere contravenţională. Sentința nr. 08/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 08/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 13579/200/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 08.11.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. D. N.
GREFIER: M. B. Ș.
Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul R. N., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a raspuns petentul, personal, lipsa fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că la data de 09.09.2013 prin serviciul registratură, intimata a depus la dosarul cauzei intampinare si documentatia care a stat la baza emiterii procesului-verbal contestat, in doua exemplare, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere - în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material - în temeiul art. 94 C.proc.civ. și teritorial în temeiul art. 32 al. 2 din OG nr. 2/2011.
Instanta procedeaza la legitimarea petentului, care prezinta CI . nr._, CNP_.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat si exceptii de invocat, instanta acorda cuvantul asupra probelor.
Petentul, personal, solicita incuviintarea probei cu inscrisurile de la dosar.
Apreciind că proba cu înscrisurile de la dosar este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 255 alin.1 rap. la art.258 alin.1 C.proc.civ, instanța o încuviințează pentru ambele părți.
Nemaifiind cereri de formulat si probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in dezbateri, pe fondul cauzei.
Petentul, personal, solicita admiterea plangerii, anularea procesului-verbal contestat si exonerarea sa de la plata amenzii si tarifului de despagubire. F. cheltuieli de judecata.
Instanta, considerându-se lămurită, declară încheiate dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângereaînregistrată pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 13.08.2013, sub nr._, petentul R. N. a chemat în judecată pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/14.06.2011 întocmit de un agent constatator din cadrul CESTRIN și, pe cale de consecință, exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 250 lei și a tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, la plata cărora a fost obligat prin procesul-verbal menționat. In subsidiar, a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a aratat ca potrivit art.9 alin.3 din OG nr.15/2002, procesul-verbal se intocmeste si se comunica contravenientului in termen de 30 zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese-verbale de constatare a contraventiei, or in speta fapta a fost savarsita la data de 17.12.2010, iar procesul-verbal a fost intocmit la data de 14.06.2011, cu depasirea evidenta a termenului de 30 zile de la data savarsirii contraventiei.
Petenta a solicitat sa-i fie aplicata legea contraventionala mai favorabila si nu cea in vigoare la data savarsirii faptei.
În drept, petentul a invocat dispozițiile OG nr.2/2001 si OG nr.15/2002.
În dovedire, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, un set de acte, reprezentând: procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/14.06.2011 întocmit de către instituția intimată (fila 5), dovada comunicarii acestuia prin afisare catre petent (fila 6) si adresa emisa de Primaria Municipiului Buzau (fila 8).
Plângerea contravențională formulată de petentul a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei – chitanta . nr._ (15)/12.08.2013 (fila 8), conform art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (in vigoare la data introducerii plangerii).
La data de 09.09.2013, intimata a depus la dosarul cauzei intampinare, solicitand respingerea plangerii ca neintemeiata.
In motivare, intimata a aratat ca procesul-verbal contestat este incheiat cu respectarea tuturor prevederilor legale.
In drept, intimata a invocat dispozitiile PG nr.2/2001, OG nr.15/2002 si Ordinul MTI nr.769/2010.
In probațiune, intimata a depus la dosarul cauzei documentatia care a stat la baza emiterii procesului-verbal contestat, anume: planșa foto (fila 16) si autorizația de control si certificatul calificat al agentului constatator (fila 15).
Instanta a incuviintat in cauza proba cu inscrisuri pentru ambele parti.
Deliberand asupra exceptiei tardivitatii formularii plangerii, invocata din oficiu, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/14.06.2011 (fila 5), încheiat de agentul constatator D. G. C. din cadrul instituției intimate C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, petentul R. N. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.1 și sancționate de art. 8 alin.2 din OG nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 17.12.2010, orele 00.11, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă.
Totodată, în temeiul art. 8 alin.3 din OG. nr. 15/2002, petentul a fost obligat la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro (115,38 lei), reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
În urma verificării efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001 și având în vedere Decizia X/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs in interesul legii, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției.
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța observă că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor impuse de OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității, de către un agent constatator competent în raport cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii arătate la art. 17 din actul normativ citat.
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul temeiniciei sale, instanța apreciază că probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că procesul-verbal este temeinic, pentru considerentele ce urmează:
Examinand materialul probator aflat la dosarul cauzei si coroborand procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/14.06.2011 întocmit de către instituția intimată (fila 5), cu planșa foto (fila 16), instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal corespunde realității în sensul că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ apartinand petentului a circulat, într-adevăr, la data de 17.12.2010, orele 00.11, pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B. fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin.2, în Anexa nr. 2, care prevede o amendă de la 250 la 500 lei, pentru autoturisme.
Potrivit art. 8 alin.3, contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, pentru vehiculul din cauză, de tip A, fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 28 de euro.
Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin.2, începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit.e, acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”
Art. 1 lit.j definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.
Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Termenul de utilizator este definit la art. 1 alin.1 lit. b, din același act normativ respectiv: „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului sau utilizatorului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentului care era proprietarul si utilizatorul autovehiculului la momentul constatarii contraventiei.
Instanta nu poate primi critica petentului in sensul ca procesul-verbal este nelegal intrucat a fost incheiat cu depasirea termenului de 30 de zile prevazut de art.9 alin.3 din OG nr.15/2002, pentru urmatoarele considerente:
Chiar daca petentul beneficiaza in temeiul art.15 alin.2 din Constitutie de prevederile legii contraventionale mai favorabile, instanta retine ca termenul de 30 de zile la care face referire petentul nu este un termen de prescriptie speciala a dreptului de aplicare a sanctiunii contraventionale, derogatoriu de la termenul de 6 luni prevazut in acest sens de art.13 alin.1 din OG nr.2/2001, ci un termen care defineste caracterul continuu al contraventiei, de vreme ce el interzice organului constatator ca in acest interval sa mai incheie alte procese-verbale pentru aceeasi fapta.
Din interpretarea logico-sistematica a dispozitiilor art.9 alin.3 din OG nr.15/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.144/2012 rezulta ca legiuitorul nu a inteles sa reglementeze o prescriptie speciala a raspunderii contraventionale pentru savarsirea faptei prevazuta de art.8 alin.1 din OG nr.2/2001 distincta de cea reglementata de de art.13 alin.1 din OG nr.2/2001, ci doar sa stabileasca in mod expres un termen limita de 30 de zile in care agentul constatator trebuie sa intocmeasca si sa comunice procesul-verbal.
Ratiunea pentru care s-a introdus acest termen de 30 de zile, ce se regaseste in expunerea de motive la Legea nr.144/2012 a fost aceea de a permite celui care a incalcat dispozitiile legale in materia achitarii taxei de drum ca, . de 30 de zile, sa ia cunostinta de incalcare si sa intre in legalitate.
Ori de cate ori legiuitorul a dorin reglementarea unui termen special de prescriptie, l-a definit ca atare in lege, fara a lasa loc de interpretare.
Cu toate acestea, luând în considerare faptul că sancțiunea contravențională are nu numai un rol de constrângere, ci și unul preventiv-educativ, urmărind ocrotirea relațiilor sociale și formarea unui spirit de responsabilitate, față de dispozițiile art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, instanța consideră că nu se justifică menținerea amenzii aplicate de agentul constatator, sanctiunea avertismentului fiind suficienta pentru atingerea scopului urmarit de legiuitor.
Instanta apreciaza ca aplicarea unui avertisment este proportionala cu gravitatea faptei savarsite de petent si cu circumstantele reale ale savarsirii acesteia, petenta fiind astfel suficient atentionata asupra consecintelor negative ale incalcarii normelor legale privind obligativitatea achitarii taxelor de drum, fara a mai fi necesara aplicarea unor amenzi in sarcina acestuia.
Opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, dar și dispozitiile art.7 alin.3 din OG 2/2001 potrivit cărora în cazul în care fapta este de gravitate redusă, se poate aplica sancțiunea avertismentului, chiar și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța urmează să admită plângerea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 250 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/14.06.2011, cu avertisment.
Față de dispozițiile art. 38 alin. 3 rap. la art. 7 alin. 1 din OG nr. 2/2001, va atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi va recomanda să respecte pe viitor prevederile legale.
În ceea ce privește tariful de despăgubire la plata căruia a fost obligată petenta, la care se face referire în procesul-verbal și al cărui cuantum a fost stabilit prin înștiințarea de plată, conform art. 8 alin.3 rap. la Anexa nr. 4 din OG nr. 15/2002, instanța reține că, potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
F. de aceste considerente, instanța va anula tariful de despăgubire în valoare de 28 euro, stabilit prin procesulul-verbal contestat.
În temeiul art. 129 alin. 6 C.proc.civ, care statuează principiul disponibilității în procesul civil, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plangerea contraventionala formulată de petentul R. N., cu domiciliul în Buzau, Cartier Micro 3, ., jud. Buzau, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 250 lei, aplicate petentului prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/14.06.2011, cu sancțiunea avertismentului.
Anulează tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro stabilit prin procesul-verbal contestat.
Atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. D. N. M. B. Ș.
Red. A.D.N.
4 ex. /29.11.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 07/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 05/2013.... → |
---|