Pretenţii. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 11-12-2013 în dosarul nr. 4641/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 11.12.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – V. A. M.

GREFIER – C. M.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari PT 14 . în mun. B., . Magnolia, județ B., în contradictoriu cu pârâta M. C., cu domiciliul mun. B., . Magnolia, ., județ B..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit reclamanta Asociația de Proprietari PT 14 . M. C..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.

Instanța de judecată, conform dispozițiilor art.131 din C.pr.civ. verifică competența și în temeiul art. 126 al.1 și al.2 din Constituția României, precum și art. 94 alin.1 lit.c și art.107 C.pr.civ., constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial.

Instanța, în temeiul art. 255 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și apreciind că această cauză se judecă la prezentul termen, o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 06.03.2013, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 14 . obligarea pârâtei M. C. la plata sumei de 1002,33 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere curentă și la 94 lei penalități de întârziere.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta nu a achitat cheltuielile de întreținere pentru perioada parțial martie 2012-ianuarie 2013.

Acțiunea nu a fost motivată în drept.

În dovedirea pretențiilor, reclamanta a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus copii de pe: desfășurător calcul penalități și listele de plată afișate privind debitul solicitat, proces-verbal din data de 11.12.2003.

Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru în conformitate cu prevederile art. 15 lit.p din Legea nr. 146 / 1997 raportat la art.31 alin.3 din Anexa II a din Legea nr. 114/1996 si de timbru judiciar, in baza art. 1 alin.2 din OG nr. 32 / 1995.

Pârâta, deși legal citată, nu s-a prezentat și nici nu a formulat întâmpinare, în termenul prevăzut de art. 1141 alin.2 C.proc.civ.

În baza art. 167 alin.1 C.proc.civ. instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă dezlegării pricinii.

Analizând actele existente la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Pârâta a beneficiat de serviciile furnizate, însă acesta nu a respectat obligațiile ce îi reveneau, de a achita contravaloarea cheltuielilor de întreținere în perioada parțial martie 2012-ianuarie 2013, acumulând un debit de 1002,33 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, așa cum rezultă din cuprinsul listelor de întreținere aflate la dosarul cauzei, care reprezintă documente contabile ale Asociației de proprietari.

Potrivit dispozițiilor art.46 din Legea 230/2007 si art.32 din HG 1588/2007 privind aprobarea normelor de aplicare a Legii 230/2007, „toți proprietarii au obligația sa plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.”

De asemenea din cuprinsul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 și art. 25 alin.1 din Normele metodologice mai sus amintite reiese obligația proprietarilor din condominiu de a achita cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare dintre aceștia, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.

In cazul în care oricare dintre proprietari nu-și respectă obligația de a achita contravaloarea serviciilor de care a beneficiat și a cotei-părți din cheltuielile ce-i revin, potrivit art. 50 din Legea 230/2007 Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Examinând listele de plată aferente perioadei martie 2012-ianuarie 2013, aduse la cunoștință pârâtei prin afișare, prin raportare și la fișa centralizatoare aferentă apartamentului pârâtei, instanța constată că pretențiile reclamantei în ceea ce privește cheltuielile de întreținere în sumă de 1002,33 lei sunt întemeiate. Astfel, sumele înscrise în listele lunare concordă cu cele solicitate, iar termenul de plată a expirat.

Potrivit art. 12 pct. A lit. d din Norme, proprietarii au dreptul să primească explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, eventual, să o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată. Pârâtul nu a contestat calculul cotelor de contribuție la președintele asociației de proprietari și nici nu a formulat apărări în prezenta cauză, operând o prezumție de acceptare tacită a debitului.

Cu privire la penalitățile de întârziere aferente debitului restant, instanța va verifica dacă acestea sunt calculate și percepute de asociație cu respectarea dispozițiilor în vigoare, respectiv art.49 din Legea 230/2007: ”asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice suma cu titlu de restanta, afișată pe lista de plata; penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plata, fără ca suma penalizărilor sa poată depăși suma la care s-au aplicat; termenul de plata a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunara de plata, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Conform listelor de plată, reclamanta a calculat penalități de întârziere în sumă de 94 lei, după trecerea unei perioade de 30 de zile de la scadență, iar suma penalităților de întârziere nu depășește cota de contribuție asupra căreia acestea s-au aplicat.

Odată reținută situația de fapt de mai sus, instanța, observând și prevederile art. 249 NCPC potrivit cărora cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, consideră că acțiunea reclamantei este întemeiată, instanța urmând să oblige pârâta la plata sumei de 1002,33 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada martie 2012-ianuarie 2013 și la 94 lei reprezentând penalități de întârziere aferente pentru perioada martie 2012-ianuarie 2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 14 . în mun. B., . Magnolia, județ B., în contradictoriu cu pârâta M. C., cu domiciliul mun. B., . Magnolia, ., județ B..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1002,33 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada parțial martie 2012 - ianuarie 2013 și la 94 lei reprezentând penalități de întârziere aferente pentru perioada martie 2012-ianuarie 2013.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii la Tribunalul B..

Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 decembrie 2013.

Președinte, Grefier,

V. A. M. C. M.

Redactat/ Tehnored.V.A.M

18.12.2013/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria BUZĂU