Plângere contravenţională. Sentința nr. 09/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 09/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 15413/200/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.-JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.12.2013
INSTANTA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. B.-C.
GREFIER: G. A. – L.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect plangere contraventionala formulată de petentul M. F., domiciliat in B., Cart. D. 1, ., jud. B., in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. – SECȚIA RUTIERĂ, cu sediul in B., .-10, jud. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, în primă instanță, procedura de citare este legal îndeplinită, dupa care,
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 alin.1 N.C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004; material, în temeiul art.94 pct.1 lit.j) și art.1015 C.proc.civ. și teritorial, în temeiul art.107 C.proc.civ.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 255 raportat la art. 258 N.C.pr. civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar si înregistrarea video, apreciindu-le admisibile potrivit legii.
Instanța, considerându-se lămurită, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, reține următoarele:
Prin cererea introdusă la aceasta instanța la data de 06.09.2013 și înregistrată sub nr._, petentul M. F. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 05.09.2013 de intimatul I.P.J. B., solicitând anularea acestuia.
In motivarea plângerii, petentul a arătat că prin procesul verbal contestat a fost sancționat cu 4 puncte amendă în cuantum total de 320 lei și reținerea permisului de conducere, pe motiv că nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton.
A precizat că pietonul nu era angajat în traversarea străzii și nici nu se asigurase în traversarea ei. Oprirea autovehiculului nu se putea face în condiții de siguranță pentru celelalte mașini aflate în trafic, distanța fiind prea mică între ele.
În drept, nu a indicat temeiul juridic al acțiunii.
In probațiune, petentul a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosar copii de pe procesul verbal contestat, dovada . nr._ și cartea de identitate.
Petentul a achitat taxă judiciară de timbru în valoare de 20 de lei, conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013
In termen legal I.P.J. B. a formulat întâmpinare, în condițiile art. 205-208 Cod pr.civ. solicitând respingerea plângerii petentului ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, intimatul a învederat instanței că la data de 05.09.2013, ora 16:01, petentul, în timp ce conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe .. B., din direcția Pomul V. către Al. M., ajungând la trecerea pentru pietoni de la intersecția cu . acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal, pe sensul său de mers.
Ca sancțiune complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru 30 de zile.
Prin fapta sa reclamantul a pus în pericol viața sau integritatea corporală a pietonilor care traversau regulamentar ., nerespectarea regulilor de prioritate fiind o cauză frecventă generatoare de accidente.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 205-208 Cod pr.civ.
D. dovadă, I.P.J. B. a depus, pe suport CD, filmarea cu abaterea săvârșită de către petent .
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar si înregistrarea video.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/05.09.2013 întocmit de intimatul I.P.J. B., petentul M. F. a fost sancționat contravențional cu 4 puncte amenda, in suma de 320 lei, iar ca măsura complementară s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării, pentru care s-a eliberat dovada cu drept de circulație l5 zile.
Petentul a semnat procesul verbal de contravenție, consemnând că nu are de făcut alte mențiuni.
În urma verificării efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului-verbal de constatare a contravenției.
Potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța investita cu o asemenea cerere trebuie sa verifice legalitatea, temeinicia si sa hotărască cu privire la sancțiunea aplicată, pronunțându-se de asemenea si cu privire la sancțiunea aplicată de agentul constatator.
Așadar, sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art. l6 – l7 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care în lipsă ar putea atrage nulitatea absolută.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că prezentul litigiu trebuie sa confere petentului garanțiile procesuale recunoscute si garantate de art. 6 din CEDO, care face parte din dreptul intern, potrivit art. ll din Constituția României si au prioritate in temeiul art. 20 al. 2 din legea fundamentală.
Aceasta deoarece, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost dezincriminate, în lumina jurisprudenței CEDO acest gen de contravenție referitoare la circulația pe drumurile publice intra in sfera acuzațiilor in materie penala la care se refera primul paragraf al art. 6 din CEDO.
In consecință, petentului îi sunt recunoscute garanțiile specifice in materie penala, printre care si prezumția de nevinovăție, până la proba contrara.
Astfel, procesul verbal de contravenție nu poate face dovada prin el însuși a existentei faptei, a autorului acesteia si a vinovăției, fiind doar actul prin care o persoana este acuzata de săvârșirea contravenției.
Deoarece petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, sarcina administrării probelor revine agentului constatator.
Astfel, instanța constată că intimatul a depus drept dovezi: CD care conține filmarea cu abaterea săvârșită de către petent.
Abaterea săvârșită de petent a fost filmată cu instalația de supraveghere montată pe autospeciala MAI_.
Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, potrivit art. l35 lit. h din ROUG l95/2002 R, conducătorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, pe loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzător, atunci când acesta se afla pe sensul său de mers. Așadar, textul de lege mai sus menționat prevede ca în astfel de situații conducătorii auto sunt obligați să acorde prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public pe locurile special amenajate.
Din coroborarea materialului probator administrat în cauză, instanța constată ca I.P.J. B. - prin înregistrarea video depusă la dosar a făcut dovada temeiniciei si legalității procesului verbal de contravenție, în timp ce petentul nu a adus nici o dovada contrară care sa înlăture cele consemnate în procesul verbal și de natura să conducă la înlăturarea răspunderii contravenționale a acestuia, simpla afirmație că pietonul nu ar fi fost angajat în traversarea străzii nefiind suficientă pentru a combate cele probate de intimat.
Astfel, instanța reține ca fiind nefondate susținerile petentului, din înregistrarea video depusă la dosar reieșind în mod clar atât faptul că pietonul era angajat în traversarea regulamentară a străzii, cât și faptul că autovehiculul condus de către acesta, cu nr. de înmatriculare_, este cel care a fost înregistrat cu instalația de supraveghere montată pe autospeciala MAI_.
De asemenea, instanța apreciază ca la aplicarea sancțiunii contravenționale agentul constatator a avut în vedere dispozițiile art. 5 si art. 21 al. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea aplicată fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit și urmarea produsă, dar și de circumstanțele personale ale contravenientului, ținându-se cont de criteriile de individualizare prevăzute de lege.
Reținând vinovăția petentului, dar și gradul de pericol social deosebit de ridicat al contravenției săvârșite, instanța va respinge plângerea petentului ca neîntemeiată si va menține ca temeinic și legal procesul verbal de contravenție întocmit de I.P.J. B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. F., domiciliat in B., Cart. D. 1, ., jud. B., in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. – SECȚIA RUTIERĂ, cu sediul in B., .-10, jud. B., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 05.09.2013, ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal, ca fiind legal și temeinic întocmit.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.12.2013.
PREȘEDINTE | GREFIER |
A. B. C. | G. A.-L. |
Red. A.B.C./Tehn. A.B.C./5 ex./21.01.2014
← Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 01/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|