Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 5812/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 10.12.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – P. E.

GREFIER – C. E. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul N. C., cu domiciliul în B., ., jud. B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în B., . - 10, jud. B., în privința procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/23.03.2013 încheiat de intimată.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petentul N. C. și intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, intimatul in data de 05.06.2013 a depus concluzii de admitere, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 ind. 1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.94 pct.4 C.proc.civ. și teritorial în temeiul art.32 din OG nr. 2/2001.

Apreciind proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 255 si art.258 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data 27.03.2013 sub nr._, petentul N. C. a formulat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., contestație împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/23.03.2013, solicitând anularea procesului verbal sau înlocuirea amenzii cu avertisment.

În fapt a arătat că prin procesul verbal sus menționat a fost sancționat cu 300 lei, conform art. 61 lit. c din Legea 333/2003, pentru faptul că în timp ce se afla la serviciu în calitate de agent de securitate al firmei . SRL și efectua paza la obiectivul Auto Tranzit din șoseaua Spătarului ar fi dormit în post.

A arătat că la data de 29.03.2013 orele 3,45 se afla de serviciu la obictivul menționat, când au venit în control organele de poliție și l-au găsit în post dar nu dormea, ci stătea pe un scaun cu spatele spre poartă, fără să doarmă.

Intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care prin care solicită instanței să respingă acțiunea petentului.

Intimatul arată că la data de 23.03.2013, la ora 03,15, aflându-se în serviciul de pază din partea firmei . B., la Auto Tranzit SRL B., din șoseaua Spătarului, dormea în cabina de la punctul de control acces, încălcând prevederile consemnului general și particular al postului, conform Legii 333/2003, art. 48 lit. q și art. 60 lit. e, sancționat de art. 61 lit. c.

În drept își întemeiază cererea pe art. 205-208 cod procedură civilă.

În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse în acest sens: copie proces verbal de contravenție . nr._/23.03.2013 (f. 4), copie CI . nr._ (f. 4)

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 23.03.2013 fost întocmit de către un agent constatator din cadrul IPJ B., procesul verbal de contravenție . nr._/23.03.2013, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzută de art. 61 lit. c din Legii 333/2003 constând în aceea ca, la data de 23.03.2013, la ora 03,45, Municipiul B., aflându-se în serviciul de pază din partea firmei . B., la Auto Tranzit SRL B., din șoseaua Spătarului, a fost găsit dormind în timpul serviciului.

Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatorului, sancțiunea amenzii în cuantum de 100 lei.

Petentul a semnat procesul verbal de contravenție,.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001).

Pe fondul cauzei instanța reține că fapta a fost constatată cu propriile simțuri de către agentul constatator, motiv pentru care instanța apreciază că procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr. Prin urmare revine petentui sarcina de a dovedi o altă situație de fapt, decât cea menționată în procesul verbal și pe cale de consecință să înlăture prezumția de veridicitate a acestuia.

Instanța apreciază că prezumția de nevinovăție a petentului, prevăzută de art. 6 din CEDO, nu are un caracter absolut, și că această garanție este respectată, prin faptul că i se oferă petentului dreptul, ca, în fața unei instanțe independente și imparțiale, să propună probe, prin care să combată acuzația adusă în sarcina sa, și să dovedească netemeinicia acestei acuzații.

În condițiile în care petentul nu a adus nicio dovadă contrară situației de fapt reținută în procesul verbal, instanța constată că prezumția de veridicitate a procesului verbal atacat nu a fost înlăturată, și drept urmare, fapta reținută în sarcina petentului corespunde realității. Pentru aceste motive instanța nu poate reține simpla susținere a petentului că nu dormea.

În conformitate cu art. 48 lit. b din Legea 333/2003 în timpul serviciului, personalul de pază este obligat să păzească obiectivul, bunurile și valorile nominalizate în planul de pază și să asigure integritatea acestora; încălcarea de către personalul de pază ori gardă de corp a acestei obligații, constituie contravenție potrivit art. 60 lit. e, și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 300 lei, conform art. 61 lit. c din Legii 333/2003.

Cu toate acestea, în temeiul art.34 din OG 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională coroborat cu art.38 alin.3 din același act normativ, care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, instanța consideră că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, având în vedere că ora la care petentul a adormit în timpul serviciului de pază era târzie, respectiv 3, 45 noaptea, și este evident că a adormit în mod involuntar

Opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și art.7 alin.3 din OG 2/2001 potrivit cărora avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede în mod expres această sancțiune.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată doar în parte, urmând să o admită în parte, și să dispună anularea în parte a procesului verbal de contravenție, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale cu avertismentul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HORĂRĂȘTE,

Admite în parte plângerea formulată de petentul N. C., cu domiciliul în B., ., jud. B., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., cu sediul în B., . - 10, jud. B..

Anulează în parte procesul verbal de contravenție . nr._/23.03.2013 în sensul că înlocuiește amenda de 100 lei cu avertismentul.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.12.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

P. E. C. E. M.

Red. P.E../Tehnored. P.E./4 ex.20.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria BUZĂU