Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 11/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 10657/200/2012

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA BUZAU-JUDETUL BUZAU

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR._

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 11.09.2013

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

P.: B. M. A.

GREFIER: U. R.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta . cu sediul in mun. Buzau,., J. B., în contradictoriu cu intimata G. F. BUZAU cu sediul in mun. Buzau, ..48, J. B.

Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentinta, atunci când instanța a amânat pronunțarea la data de 11.09.2013 termenul prezent, având nevoie de timp pentru a delibera.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 27.03.2012 petenta . a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 15.03.2012, încheiat de intimata MINISTERUL FINANTELOR – G. F. BUZAU, prin care a fost sancționată cu amendă în sumă de 5000 lei, pentru contravenția prevăzută de art. 6 alin.2 din OG nr.15/1996 republicată și modificată, iar in subsidiar inlocuirea sanctiunii aplicate cu avertisment.

In motivarea plangerii a aratat ca la data de 15.03.2012,in urma unui control efectuat de catre comisarii din cadrul Garzii Financiare, s-a retinut in sarcina sa ca ar fi incalcat prevederile art. 6 alin.2 din OG nr.15/1996 republicată și modificată.

A considerat aceasta masura ca fiind nelegala si netemeinca.

A apreciat ca au fost incalcate de agentul constatator dispozitiile art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, referitoare la prezentarea imprejurarior reale ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei. A aratat ca nu au fost stabilite in mod clar toate imprejurarile in urma carora s-a aplicat sanctiunea contraventionala, respectiv aspecte care sa duca la corecta individualizare a presupusei contraventii, fara a arata care este temeiul pe care se bazeaza presupunerea personala a agentilor constatori.

Pe fond, a aratat ca sanctiunea aplicata este netemeinica, deoarece se retine in sarcina sa ca ar fi achizitionat de la . un chioșc comercial in suprafata de 23 mp situat in mun. Buzau, . in valoare totala de_ lei si ca reprezentantul societatii petente s-ar fi inteles cu reprezentantul societatii vanzatoare sa plateasca contravaloarea bunului cumparat fractionat in numerar, in cinci transe de cate 4950 lei si in aceasta masura ar fi incalcat prevederile OG nr. 15/1996.

A mai precizat ca nu a existat niciodata o facturare mai mare de 500 lei a carei plata sa fie fragmentata, in cazul sau fiecare facturaachitata catre societatea vanzatoare a imobilului reprezentand o factura de sine statatoare, iar plata acestora nu incalca vreo prevedere legala. A mai aratat ca in mod netemeinic organele de control au apreciat ca intre cele doua societati ar fi existat vreo intelegere in vreun sens de natura sa contravina legii, conventia fiind ca se vor plati sume de bani la momentul cand va exista disponibil pentru a achita contravaloarea chioscului achizitionat.

In drept cererea a fost intemeiata pe prevederile art. 31 din OG 2/2001.

In probatiune a solicitata admiterea probei cu inscrisuri, depunand in acest sens copie de pe procesul verbal de contraventie, de pe facturi.

Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat pe cale de exceptie introducerea in cauza in calitate de parat in locul sau a Garzii Financiare – Comisariatul General organ ierarhic superior.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea plangerii contraventionale si mentinerea procesului verbal de contraventie, acesta fiind incheiat cu respectarea prevederilor legale. A aratat ca petenta a achitionat un chioșc metalic de la . totala de_ lei pe care l-a platit fractionat in numerar in cinci transe de 4950 lei, conform chitantelor atasate.

Referitor la primul motiv uinvocat de petenta, intimata a aratat ca echipa de comisari a descris toate imprejurarile care au servit la individualizarea corecta a contraventiei precizand casanctiunea s-a aplicat ca urmare a unui control incrucusat asupra actelor si documentelor aferente lunii octombrie 2011 puse la dispozitie de reprezentantul legal al societatii. Descrierea facuta fiind dovedita cu acte cat si recunoscuta de petenta in nota explicativa din data de 15.03.2011, invocand in apararea sa necunoasterea legii.

Cu privire la fondul cauzei, intimata a aratatca afirmatiile petentei sunt nereale, deoarece echipa de control, pe baza documentelor prezentate, a constatat ca peenta aachizitionat un chioșc metalic in valoare de_ lei pe care l-a platit in 5 zile consecutive prin chitante separate, incalcand astfel prevederile art. 6 alin.2 prin nerespectarea art. 5 alin. 2 lit c din OG nr.15/1996.

In drept a invocat prevederile art. 115 – 118 C.pr.civ. in temeiul art. 242 alin 1 pct 2 C.pr.civ. a solicitat judecarea cauzei in lipsa.

In probatiune a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri.

La termenul din data de 29.05.2013 instanta a admis cererea paratei si a dispus introducerea in cauza in calitate de parata a Garzii Financiare – Comisariatul General, a incuviintat proba cu inscrisuri si cu un martor pentru petenta si pentru intimata proba cu inscrisuri, considerand-o pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei.

Analizând mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._ din data de 15.03.2012, încheiat de intimata MINISTERUL FINANTELOR – G. F. BUZAU, petenta . a fost sanctionata cu amenda in cuantum de 5000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 6 alin. 2 din OG 15/1996 cu modoficari, reținându-se că in luna octombrie 2011 aceasta a achizitionat de la . un chioșc comercial in suprafata de 23 mp situat in mun. Buzau, . in valoare totala de_ lei, pe care a platit-o fractionat in numerar, in cinci transe de 4950 lei fiecare conform chitantelor.

Potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001 – legea cadru în materie contravenționala - procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: [...] descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite [...] iar în conformitate cu prevederile art. 17 din același act normativ lipsa mențiunilor privind [...] fapta săvârșita [...] atrage nulitatea procesului-verbal, nulitate care se constată și din oficiu.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Verificând temeinicia procesului-verbal, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv facturi si chitante, reiese ca petenta a achizitionat un chioșc comercial, (constructie metalica) in suprafata de 23 mp, in valoare totala de_ lei, pentru care s-au emis 5 facturi si s-a platit prin cinci chitante diferite, fiecare in valoare de 4950 lei.

Aceste plati s-au facut in zile consecutive, respectiv prin chitanta nr. 1 din 04.10.2011, chitanta nr. 2 din 05.10.2011, chitanta nr. 3 din 7.10.2011, chitanta nr 4 din 10.10.2011 si chitanta nr 5 din 11.10.2011

Chiar daca aceste plati au acoperit fiecare cate o factura, avand in vedere ca bunul cumparat nu se putea fractiona, iar petenta nu a facut dovada ca intelegerea cu societatea . a fost ca plata sa se faca pe masura ce are disponibil, instanta apreciaza ca a fost facuta o plata fractionata a pretului.

Potrivit art. 6 alin. 2 din OG 15/1996 Nerespectarea prevederilor art. 5 alin. 2 lit. c), alin. 4 și ale art. 6 alin. 1, după caz, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000.000 lei la_ lei.

Conform art. 5 alin. 1 - Pentru întărirea disciplinei financiare și evitarea evaziunii fiscale, operațiunile de încasări și plăți între persoanele juridice se vor efectua numai prin instrumente de plată fără numerar.

La alin 2 lit c se prevede ca Prin excepție de la prevederile alineatului precedent, persoanele juridice pot efectua plăți în numerar în următoarele cazuri: plăți către persoane juridice în limita unui plafon zilnic maxim de_ lei, plățile către o singură persoană juridică fiind admise în limita unui plafon zilnic în sumă de 50.000.000 lei. Sunt interzise plățile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri și servicii, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 50.000.000 lei. Se admit plăți către o singură persoană juridică în limita unui plafon zilnic în numerar în sumă de_ lei, în cazul plăților către rețelele de magazine de tipul Cash&Carry, care sunt organizate și funcționează în baza legislației în vigoare. Sunt interzise plățile fragmentate în numerar către astfel de magazine, pentru facturile a căror valoare este mai mare de_ lei.

Astfel, instanta apreciaza ca fapta petentei întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 5 alin. 2 lit.c din OG 15/1996

. Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Având în vedere că petenta a recunoscut in nota explicativa ca nu a avut cunostinta de prevederile legale si a consideratca platind cinci facturi nu depaseste plafonul legal, instanța apreciază că aplicarea unei sancțiuni contravenționale cu avertisment este de natură să reflecte gradul concret de pericol social al faptei comise.

Față de aceste considerente, instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională formulată de petentă, în contradictoriu cu intimata MINISTERUL FINANTELOR – G. F. BUZAU și să modifice procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 15.03.2012, în sensul că va înlocui amenda aplicată cu avertisment.

Conform art. 274 alin. 1 C.pr.civ. instanta va respinge cererea de acoradre a cheltuielilor judiciare ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite in parte plangerea contraventionala formulata de petenta . cu sediul in mun. Buzau,., J. B., în contradictoriu cu intimata G. F. BUZAU cu sediul in mun. Buzau, ..48, J. B.

Dispune inlocuirea sanctiunii amenzii aplicate petentului, in cuantum de 5000 lei cu sanctiunea avertismentului.

Atrage atentia petentului ca pe viitor sa respecte dispozitiile legale.

Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor judiciare.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 11.09.2013.

Președinte, Grefier,

B. M. A. U. R.

Red.BMA/Tehn.B.M.A./19.09.2013/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria BUZĂU