Plângere contravenţională. Sentința nr. 1340/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 1340/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 29947/200/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1340
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 25.01.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – P. E.
GREFIER – I. D. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul B. C., cu domiciliu în municipiul R., ..11, . în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în București, bulevardul I. M., nr.401A, sector 6, București, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/24.10.2012, emis de către intimată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit, petentul B. C. și intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, acțiunea este scutită de taxă de timbru, iar intimata prin serviciul registratură a depus la dosar proba foto obținută în sistemul SIEGMCR, certificatul calificat privind semnătura electronică al agentului constatator și autorizația de control aparținând agentului constatator, petentul nu a depus dovada achitării rovinietei.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.159 ind. 1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001.
Constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 27.11.2012 petentul B. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/24.10.2012, în subsidiar a solicitat înclocuirea amenzii cu avertisment.
În fapt, petentul a arătat că invocă nulitatea procesului verbal pentru lipsa semnăturii agentului constatator, fiind întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001. a arătat că din eroare a verificat valabilitatea rovinietei, la câteva zile de la data săvârșirii faptei, dar anterior primirii procesului verbal a achitat rovinieta. A arătat că a avut o conduită corectă până în prezent.
Având în vedere lipsa de pericol social a faptei, a consecințelor negative în urma faptei, precum și circumstanțele personale ale contravenientului, buna conduită a contravenientului și lipsa oricăror abateri de acest gen anterior săvârșirii faptei, precum și situația sa financiară, fiind salariat bugetar, conducător auto la Primăria Municipiului R., se impune înlocuirea amenzii cu avertisment.
Intimata
C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA., Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatica - CESTRIN, nu a formulat întâmpinare.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: procesul verbal de contravenție . nr._/24.10.2012 ( f 6 ), certificat calificat și autorizație de control, f 9, planșa foto ( f 10).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 24.10.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._/24.10.2012, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 17.10.2012, ora 15,55 a circulat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, aparținând numitului B. C. fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatorului, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
În ceea ce privește lipsa semnăturii agentului constatator, instanța constată că potrivit art.7 din Legea nr.455/2001 „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.”. În cauză, procesul verbal se circumscrie acestei reguli, acesta fiind generat și tipărit în mod automat cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR, având asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001).
Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentei care este proprietara autovehiculului.
Așadar, este evident faptul că pentru autoturismul proprietatea petentului la data de 17.10.2012, ora 15,55, momentul săvârșirii contravenției, nu exista achiziționată o rovinietă pentru autovehiculul înmatriculat sub nr._, aspect ce rezultă din planșa foto anexată la dosar, și din faptul că petentul nu a făcut dovada achitării rovinietei.
În aceste condiții, instanța constată că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. art. 8 alin. 2 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea neîntemeiată, urmând să o respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul B. C., cu domiciliul în R., .. 11, ., în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6 București, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/24.10.2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.01.2013.
Președinte, Grefier,
P. E. I. D. C.
Grefier I. D. C. fiind în concediul medical prezenta a fost semnată de noi,
grefier șef sectie
Red.P.E/Tehnodact. I.D.C./11.02.2013/4 ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6923/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3088/2013.... → |
---|