Plângere contravenţională. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 691/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la 10.09.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. L. A.
Grefier: I. D.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul N. M., domiciliat în Bîrlad, ., nr. 16, ., . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat în data de 12.12.2011 de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - CENTRUL DE STUDII RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, I. M., nr. 401A.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat si nici alte probe de administrat, instanța, în baza art. 150 C.pr.civ., apreciază cauza în stare de judecată si o retine pentru soluționare.
INSTANTA
La data de 9.01.2012, sub nr.691, s-a înregistrat pe rolul instanței plângerea contravențională formulată de petentul N. M. împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/12.12.2011, prin care a solicitat anularea acestuia.
În motivare, a arătat că la data sancționării deținea rovinieta valabilă, însă s-a greșit ultima literă din numărul de înmatriculare al mașinii. Astfel, în loc să se menționeze_, s-a înscris_ .
A mai invocat excepția prescrierii.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform art.13 din OG 2/2001- aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar conform art.14-executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de contravenție nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Instanța constată că fapta a fost săvârșită la data de 20.06.2011, iar procesul verbal de contravenție a fost încheiat la data de 12.12.2011- care este data aplicării sancțiunii amenzii contravenționale, deci în termenul de 6 luni prevăzut de art.13 alin.1 din OG 2/2001. În consecință, instanța va respinge excepția prescrierii aplicării sancțiunii amenzii contravenționale.
De asemenea, procesul verbal de contravenție a fost încheiat la data de 12.12.2011, care este data aplicării sancțiunii amenzii contravenționale și a fost comunicat la data de 30.12.2011- astfel cum a precizat petentul în plângerea contravențională- fila 3, deci în termenul de o lună prevăzut de art.14 din OG 2/2001. În consecință, instanța va respinge excepția prescrierii executării sancțiunii amenzii contravenționale.
În procesul verbal de contravenție s-a menționat nr. de înmatriculare_ .
Având în vedere bonul fiscal de la fila 6 și faptul că intimatul nu a făcut dovada că petentul mai are în proprietate un alt autovehicul, cu nr. de înmatriculare_, instanța constată că din eroare pe acest bon s-a trecut numărul de înmatriculare_, în loc de_ .
Întrucât această eroare nu este imputabilă petentului, instanța apreciază că acesta avea la data sancționării rovinietă valabilă.
Față de cele reținute, instanța va admite plângerea contravențională.
Va dispune anularea procesului verbal de contravenție întocmit de intimată și a măsurilor dispuse în baza acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂSTE
Respinge excepția prescrierii aplicării sancțiunii amenzii contravenționale.
Respinge excepția prescrierii executării sancțiunii amenzii contravenționale.
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul N. M., domiciliat în Bîrlad, ., nr. 16, . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat în data de 12.12.2011 de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - CENTRUL DE STUDII RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, I. M., nr. 401A.
Dispune anularea procesului verbal de contravenție ., nr._/12.12.2011, întocmit de intimată și a măsurilor dispuse în baza acestuia.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.09.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Tehnored.ALA/4 ex./4.10.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3414/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 04/2013.... → |
---|