Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 15/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 28945/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECTIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._

Ședința publică de la 15.11.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. I.

GREFIER: C. Z.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul M. N. V., cu domiciliul în B., ., ., . și pe intimatulINSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.- cu sediul în B., .-10, jud.B.., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cererea se află la primul termen de judecată, fiind scutită de taxa de timbru, prin serviciul registratură intimatul a depus la dosar concluzii de admitere a cererii, după care:

Instanța, deliberând asupra pertinenței, concludenței și utilității probelor, în conformitate cu dispozițiile art.167 C.proc.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreascã și, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.proc.civ, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.11.2012, sub nr._, petentul M. N. V. a formulat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._ din data de 04.11.2012,.

In motivarea cererii, petentul a arătat ca a fost sancționat contravențional întrucât la data de 04.11.2012 a condus autoturismul cu numãrul de înmatriculare_ pe ..Buzãu, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar ca având o viteză de 102 km/h.

A apreciat petentul că nu se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, întrucât distanța de deplasare de la semaforul amplasat în intersecția Unirii Nord-zona Peco OMV și zidul Episcopiei este de circa 200m, și nu permite unui autoturism să se deplaseze cu o asemenea viteză.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițile din OG 2/2001.

În probațiune, au fost depuse înscrisuri, în fotocopie: procesul-verbal contestat și cartea de identitate a petentului.

Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995

Fiind legal citat, intimatul IPJ B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea acțiunii.

În motivarea concluziilor, intimatul a arătat că cinemometrul de control rutier tip R. Autovision este dotat cu camera video . 387 iar la data constatării contravenției, din motive obiective, nr de înmatriculare este ilizibil astfel, nefiind îndeplinite cerințele tehnice funcționale prevăzute în NML.

Sub aspectul probatoriului, instanța a administrat la propunerea ambelor părți proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar procesul -verbal contestat.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 04.11.2012, petentul M. N. V. a fost sancționat cu 9 puncte de amendă contravențională în cuantum de 630,00 lei, iar ca mãsurã tehnico-administrativã i s-a reținut permisul de conducere, în vederea suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 raportat la art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002.

S-a reținut în fapt că petentul a condus autoturismul cu numãrul de înmatriculare_ pe ..Buzãu, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar ca având o viteză de 102 km/h.

Instanța constată că plângerea a fost formulată de către petent la data de 07.11.2012, în termenul de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din OG 2/2001, de la data comunicării procesului -verbal de constatare a contravenției, 04.11.2012.

Conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Sub aspectul legalității, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care pot fi invocate de instanță din oficiu. Astfel, procesul- verbal conține mențiunile privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, instanța constată că procesul-verbal de contravenție indică dispozițiile art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevãd „conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.”

Instanța reține cã petentul a condus autoturismul în localitatea Buzãu, unde viteza maximã admisã este de 50 km/h, conform disp.art. 49 din OUG 195/2002, iar depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, constituie contravenție, conform disp. art. 102 alin.3 lit.e) din OUG 195/2002, și se sancționeazã cu amenda prevãzutã de clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Potrivit art. 98 alin. 4 lit d) din OUG 195/2002, clasa a IV-a de sancțiunieste reprezentată de posibilitatea aplicării de la 9 la 20 puncte-amendă, fiecare punct reprezentând 10% din din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.

Prin urmare, se poate concluziona că fapta a fost corect încadratã, iar sancțiunile au fost individualizate între limitele fixate de actul normativ de incriminare, procesul verbal fiind legal întocmit cu privire la acest aspect.

Sub aspectul temeiniciei,

petentul solicitã anularea procesului-verbal atacat, întrucât apreciazã cã viteza înregistratã de aparatul radar nu este realã.

Instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, făcând dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Analizând fapta și sancțiunea aplicată prin procesul-verbal de constatare atacat, prin prisma criteriilor stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instanța constată că fapta reținutã în sarcina petentului reprezintã o „acuzație în materie penalã”, având în vedere cã norma juridica pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor participanților la trafic, natura faptei, sancțiunea aplicatã, natura și gradul de severitate al acesteia, petentului fiindu-i aplicată și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, restituirea permisului de conducere urmând să aibă loc la expirarea termenului de suspendare, numai în măsura în care titularul a promovat testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, în conformitate cu disp. art.219 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002. Pe de altã parte, rațiunea urmãritã de legiuitor în incriminarea unei astfel de fapte o reprezintã protejarea siguranței pe drumurile publice.

În această situație, instanța apreciază că în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu toate garanțiile conferite de acesta, petentul beneficiind de prezumția de nevinovăție (Cauza A. contra României), sarcina probei revenind organului constatator, cu respectarea în acest mod a principiului egalității armelor, garanție instituită tot prin articol sus-menționat.

Insã, instanța constatã, din probele administrate, cã nu a rezultat comiterea faptei reținute în sarcina petentului, aspect de natură a înlătura răspunderea contravențională a acestuia.

În acest sens, intanța reține cã, prin întâmpinarea formulatã, intimata Inspectoratul de Poliție al Județului B. a arãtat referitor la dovedirea abaterii ce face obiectul cauzei, cã cinemometrul de control rutier tip R. Autivision etse dotat cu camerã video . 387, însã, la data înregistrãrii faptei, din motive obiective, numãrul de înmatriculare al autoturismului condus de petent este ilizibil, astfel nefiind îndeplinite cerințele tehnice funcționale prevãzute de subpunctul 3.5.1 din Norma de metrologie legalã NML 021-05, solicitând admiterea acțiunii petentului.

Procedând la vizionarea înregistrării de pe suportul CD depus la dosarul cauzei de cãtre intimatã, instanța constată, într-adevãr, cã numãrul de înmatriculare a autoturismului este neclar.

Or, în aceste condiții, în care numãrul de înmatriculare nu rezultã din înregistrarea video, instanța apreciază că dovedirea de către intimat a faptei pentru care petentul a fost sancționat, exclusiv pe baza raportului agentului constatator pe baza prezumției legale de autenticitate și validitate a procesului verbal de contravenție, ar depăși limitele rezonabile impuse de gravitatea mizei și de dreptul la apărare al petentului.

În lipsa oricărui element probatoriu care să confirme susținerile intimatului, în cauză se naște o stare de dubiu care, pe baza prezumției de nevinovăție, coroborată cu formularea de obiecțiuni de către petent încă de la momentul sancționării sale, nu poate decât să profite acestuia, sarcina probei revenind organului sancționator, iar nu contravenientului, care nu poate fi obligat să-și dovedească nevinovăția.

În concluzie, instanța apreciază că, a da relevanță absolută celor consemnate în actul sancționator de către agentul constatator, care nu au fost susținute de nicio probă administrată în cauză, ar duce la încălcarea flagrantă a prezumției de nevinovăție de care trebuie să beneficieze petentul.

Pentru considerentele sus-expuse, având în vedere că sancționarea petentului apare ca netemeinică, în lipsa probării de către intimat a faptei reținute în sarcina acestuia, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/ 2001, instanța va admite plângerea contravențională, și, pe cale de consecințã, va anula procesul- verbal de contravenție atacat și mãsurile dispuse prin acesta.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere principiul disponibilității procesului civil, instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite plângerea contravențională formulată de către petentul M. N. V., cu domiciliul în B., ., ., . și pe intimatulINSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.- cu sediul în B., .-10, jud.B., împotriva procesului verbal . nr._, întocmit la data de 04.11.2012.

Anuleazã procesul-verbal verbal . nr._, întocmit la data de 04.11.2012.

Ia act cã pãrțile nu au solicitat cheltuieli de judecatã.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțatã în ședințã publicã, azi, 15.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. I. C. Z.

Red. E.I./ Tehnored.: E.I.

4 ex./ 20 noiembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria BUZĂU