Plângere contravenţională. Sentința nr. 3618/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 3618/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 27222/200/2011

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3618

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.03.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE C. I.

GREFIER N. A.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravenționala, promovata de petenta S.C. T. G. S.R.L., cu sediul in Buzau, . 15, ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la 21.11.2011 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, cu sediul in București, .. 401 A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, prin Serviciul registratură intimata CNADNR-CESTRIN a depus adresa prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă, planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator iar petenta a depus procura autentificata sub nr. 1101/5.05.2010 B.N.I. F. I., copie C.I.

Instanța de judecată, conform dispozițiilor art. 159 alin.3 din C.pr.civ. verifică competența și în temeiul art. 126 al.1 și al.2 din Constituția României și art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001, privind regimul contravențiilor, modificată prin Legea nr. 2/01.02.2013, constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial.

În temeiul art. 167 al. 3 Cod pr. civ., constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru petentă, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cauza în stare de judecata și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 28.11.2011, petenta . a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la 21.11.2011, solicitând în principal, anularea a procesului verbal, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment și anularea tarifului de despăgubire aplicat.

În fapt, a arătat că a fost sancționata contravențional întrucât la data constatării contravenției ar fi circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Aceasta stare de fapt a fost remediata la data de 5.07.2011, înainte de primirea primului proces verbal de contravenție, când a achitat c-val rovinietei, pe o perioada de l2 luni.

La data de l4.09.2011 a primit un nou proces verbal de contravenție, prin care i s-a adus la cunoștința ca a fost înregistrata la data de 26.05.2011 in localitatea Maracineni, județul B., circulând cu auto cu nr. de înmatriculare_ fara a avea achitat c/val. tarifului de utilizare.

Totodată susține petenta ca a fost sancționata contravențional pentru fapte similare prin mai multe procese verbale de contravenție.

În drept, au fost invocate disp. art. 5 al. 2, art. 20 al. 1 din OG 2/2001 si art. 8 al. 3 din OG 15/2002.

Deși legal citata, intimata nu a formulat întâmpinare in condițiile art. 114 –115 Cod pr. civ. prin care sa invoce excepții sau cereri in apărare, dar a inaintat certificat calificat pentru semnătura electronica, autorizația de control a agentului constatator si planșa foto reprezentând înregistrarea abaterii.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar de către petentă: procesul verbal de contravenție contestat, procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare, rovinieta, chitanța . nr._, ordin de încasare numerar, procura autentificata sub nr. 1101/5.05.2010 B.N.I. F. I., copie C.I.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 21.11.2011 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 26.05.2011, ora 11:57 a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatoarei, sancțiunea amenzii în cuantum de 750 lei și a fost obligata la plata tarifului de despăgubire în valoare de 96 euro, adică 414,24 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 și 17 din OG nr.2/2001).

Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului, inclusiv persoane juridice (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentului care era proprietara autovehiculului, aspect necontestat de acesta.

Așadar, este evident faptul că pentru autoturismul proprietatea petentului înmatriculat sub nr._, în ziua de 26.05.2011, momentul săvârșirii contravenției, nu exista achiziționată o rovinietă, aspect ce rezultă din planșa foto anexată la dosar și din faptul că petentul nu a făcut dovada că a avut achitată rovinieta pentru acea perioadă.

Cu toate acestea, în temeiul art.34 din OG 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională coroborat cu art.38 alin.3 din același act normativ, care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientului, instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, având în vedere împrejurările comiterii faptei. Din aplicația ECRIS, dar si din înscrisurile depuse la dosar de către petenta se constata ca prima abatere a fost savarsita la data de 16.08.2011, după care, petentei i s-au întocmit mai multe procese verbale de contravenție, inclusiv procesul verbal de contravenție contestat, petenta achitând c/val rovinietei pe o perioada de l2 luni, conform înscrisurilor atașate la filele 11 – 12 dosar.

Opinia instanței are la bază, pe de o parte, dispozițiile art 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și cele ale art.7 alin.3 din același act normativ, potrivit cu care, avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede în mod expres această sancțiune.

În ceea ce privește obligarea petentei de plată a tarifului de despăgubire în cunatum de 96 euro, adică 414,24 lei, instanța va dispune anularea tarifului de despăgubire având în vedere dispozițiile art. II din Legea nr.144/2012.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită în parte, să dispună înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment și să exonereze petentul de obligația achitării tarifului de despăgubire. De asemenea, va atrage atenția petentului ca pe viitor să respecte legislația în vigoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite în parte plângerea formulată de petenta S.C. T. G. S.R.L., cu sediul in Buzau, . 15, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 750 lei aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție . nr._/21.11.2011 încheiat de intimată, cu sancțiunea AVERTISMENT și anulează tariful de despăgubire în sumă de 96 euro.

Atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei si recomanda ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.03.2013.

Președinte, Grefier,

C. I. N. A.

Red. C.I./Tehnored. N.A.

4 ex/13.03.2013

Operator de Date Cu Caracter Personal_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3618/2013. Judecătoria BUZĂU