Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 4969/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR_
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.09.2013
PREȘEDINTE: D. P.
GREFIER: C. M.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul T. F., domiciliat în Beiuș, . nr. 44, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN – cu sediul în sector 6, București, .. 401 A.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că acțiunea este scutita de taxa judiciara de timbru, prin C. Registratură a fost depus de către intimată un set de înscrisuri, procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 1 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ. și teritorial în temeiul acelorași prevederi legale.
Instanța pune in dicutie excepția tardivității formulării plângerii contravenționale pe care o respinge intrucat procesul verbal a fost primit de petent la data de 23.01.2012, iar plangerea a fost depusa la data de 02.02.2012 asa cum rezulta de pe ștampila aplicata pe plic aflat la fila 12.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 13.02.2012, petentul T. F. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 11.01.2012 încheiat de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în fapt, la data de 11.01.2012 a fost sancționat contravențional reținându-se că la data de 29.07.2011 ora 20,46 autoturismul înmatriculat pe numele său cu nr._ a fost surprins, în timp ce circula pe DN2 km 115 + 80 m Mărăcineni, jud. Buzau fara a avea rovinieta valabila și a fost sancționată cu amenda in cuantum de 250 lei si tarif de utilizare in suma de 28 euro.
Petenta a învederat că la data întocmirii procesului verbal vânduse autoutilitara numitei A. A. ,respectiv la data de 08.10.2010 cu contractul de vanzare cumparare pentru vehicul folosit.
În drept,petentul a invocat disp. art. 31 din OG 2/2001, art. 112 Cod proc civila, OG 15/2002 solicitand judecarea in lipsa.
În dovedirea plângerii, petentul a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus în copie: procesul-verbal contestat, proces verbal de scoaterea din evidenta mijloacelor de transport emis de Primaria Municipiului Beius LA DATA DE 11.10.2010, date despre vehicul, contractul de vanzare cumparare pentru vehicul folosit, dovada de comunicare a acestuia către petent.
La termenul de judecata din data de 18.09.2013 petentul a depus concluzii scrise prin care solicita respingerea exceptiei tardivitatii invocata.
Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat dar a depus inscrisuri cu adresa nr._/10.05.2013 constand in: proces verbal contraventie, certificat calificat, confirmare de primire, plansa foto.
În temeiul art. 167 și urm C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă dezlegării pricinii.
Analizând mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Pe data de 29.07.2011 ora 20,46, locul DN 2 KM 115+80 m, loc. Mărăcineni, jud. B., vehiculul cu numărul de înmatriculare_ a circulat fără a deține rovinieta valabilă, așa cum rezultă din fotografia aflată la dosar. Din baza de date verificată de către intimată a reieșit că autoturismul este proprietatea petentului.
Pentru acest motiv, s-a aplicat petentei sancțiunea amenzii contraventionale în cuantum de 250 lei, prin procesul-verbal de constatare a contravenției ._ din 11.01.2012 încheiat de intimată.
Procesul verbal in discuție a fost generat si semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001 si HG 1259/2001 de către agentul intimatei, posesor de certificat acreditat conform legii.
Din examinarea cuprinsului procesului verbal se poate observa ca acesta respecta exigentele art. 16 al.1 din OG 2/2001, fapta fiind descrisă complet, iar prin neînscrierea obiecțiunilor cu ocazia întocmirii procesului verbal petentei nu i-a fost cauzată nici o vătămare în contextul în care prin plângerea dedusă judecății a putut invoca toate motivele de nelegalitate și netemeinicie ale actului în discuție.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.
Potrivit art. 1 lit. e din OG 15/2002 prin tarif de utilizare se înțelege o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.
Pe de altă parte, art. 1 alin. 1 lit. b din OG nr. 15/2002 definește noțiunea de utilizatori ca fiind - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
Așadar instanța constată că fapta reținută în sarcina petentului nu este săvârșită de acesta, deoarece petentul nu mai are calitatea de utilizator, în accepțiunea legii aplicabile, al autoturismului_ care este vânduta numitei A. A., asa cum rezulta din contractul de vanzare cumparare pentru vehicul folosit ,fiind radiata din evidentele fiscale la data de 11.10.2010 potrivit adresei nr. 5113/11.10.2010 emisa de Primaria mun. Beius –Directia taxe si impozite.
Prin urmare în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, neexistând identitate între persoana utilizatorului vehiculului și persoana contravenientului.
Conform art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege.
În cauza de față, însă, nu există vinovăția petentei în săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, deoarece nu acesta este utilizatorul autovehiculului.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța văzând și dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001 apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită, și să dispună anularea procesului verbal de contravenție contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge exceptia tardivitatii formularii plangerii.
Admite plangerea contravențională formulată de petentul T. F., domiciliat în Beiuș, . nr. 44, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN – cu sediul în sector 6, București, .. 401 A..
Dispune anularea procesului verbal de contraventie . nr._ /
11.01.2012 incheiat de intimata si a masurilor dispuse prin acesta .
Definitiva.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare .
Pronuntata in sedinta publica astazi 18.09.2013.
PRESEDINTEGREFIER
red. D.P.
tehnored. C.M./4 EX/05.10.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 12/2013.... → |
---|