Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 4166/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr._/2013
Ședința publică de la 01 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. I.
Grefier M. E.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petenta . SRL, cu sediul în comuna Mărăcineni, ., jud B. și pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, cu sediul în București, ..401A, sector 6, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, fiind scutită de taxa de timbru, prin serviciul registratură intimata a depus la dosar întâmpinare, planșa foto, certificat calificat și autorizația de control a agentului constatator, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.159 ind 1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial, în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001.
Instanța, deliberând asupra pertinenței, concludenței și utilității probelor, în conformitate cu dispozițiile art.167 C.proc.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreascã și, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.proc.civ, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr_, petenta . SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție R12 nr._ din 11.01.2012.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esențã, că a fost sancționată contravențional motivat de faptul că la data de 02.05.2012, a circulat pe DN 2km 115 în localitatea Mărăcineni, cu autoturismul cu nr de înmatriculare_, fără a deține rovinietă valabilă .
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001.
În sustinerea cererii, în conformitate cu dispozitiile art. 112 C.proc.civ, petentul a anexat, în copii certificate, înscrisurile cu care întelege să-si dovedească pretentiile.
Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru, potrivit art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata, legal citatã, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că, procesul verbal este legal și temeinic întocmit, petenta fiind sancționată contravențional întrucât a circulat la data de 14.07.2011, ora 07.10, pe DN2 km 115+80m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițile OG_, OG 15/2002, Ord.MTI nr. 769/2010 .
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri .
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 11.01.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . 12 nr._ din 11.01.2012, prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea cã, la data de 14.07.2011, ora 07,10 autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, în temeiul art.8 alin.2 și art.8 alin.(3) din OG nr.15/2002, s-a aplicat petentului sancțiunea amenzii în cuantum de 1.250,00 lei și a fost obligată la plata tarifului de despăgubire în valoare de 320,00 EURO.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
Instanța constată că plângerea a fost formulată la data de 06.02.2012 de către petent, în termenul de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din OG 2/2001, de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.
Conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Sub aspectul legalității, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care pot fi invocate de instanță din oficiu, iar petentul nu a invocat niciunul din motivele de nulitate prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001.
În privința temeiniciei procesului -verbal de contravenție, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români”, termenul de utilizator fiind definit la art. 1 alin.1 lit. b) din același act normativ, respectiv: „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.”
Insã, conform art.3 alin. (1) lit. b) din OG 15/2002 sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare vehiculele folosite exclusiv în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial-administrativă a unei localități. De asemenea, potrivit alin.(2) și (3) din același act normativ, vehiculele menționate sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare numai dacă sunt înregistrate ca vehicule exceptate în baza de date, iar obligația de a solicita înscrierea/eliminarea vehiculelor prevăzute la alin. (1) în/din baza de date revine utilizatorilor acestora.
Conform Autorizației de traseu emise de Asociația de dezvoltare intercomunitarã Buzãu-Mãrãcineni rezultă că societatea . SRL a deținut autorizație de traseu pentru efectuarea serviciului de transport public de persoane prin curse regulate pe traseele licențiate, pe DJ203-K.
Prin adresa nr.2/12.11.2010 Asociația Intercomunitară B.-Mărăcineni, a transmis către CNADNR –SA lista cu societățile comerciale și cu vehiculele care desfășoară activități de transport local în cadrul acestei asociații. Din aceste adrese rezultă că societatea . SRL a cerut scutirea mai multor autovehicule, printre care și microbuzul cu nr. de înmatriculare:_ . Conform adresei nr.92/5567/23.11.2010 a CNADNR – SA rezultă că vehiculele ce desfășoară activități de transport local de persoane, în cadrul Asociației Intercomunitare B.-Mărăcineni, conform listei transmise la CNADNR – SA prin adresa nr.92/_/23.11.2010, au fost înregistrate ca și scutite.
Astfel, rezultă că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ efectuează serviciul de transport public de persoane prin curse regulate pe traseele licențiate, pe DJ203-K și este scutit de la plata rovinietei, conform adresei nr.92/23.11.2010 CNADNR-SA.
Astfel, la data constatării faptei, 14.07.2011, ora 07,10, societatea . SRL, își îndeplinise obligația de a solicita înscrierea vehiculelor în baza de date, acestea fiind înregistrate ca vehicule exceptate de la plata tarifului de utilizare a drumurilor naționale.
Prin urmare, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de dispozițiile art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit cãrora, constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, nefiind întrunit elementul material al contravenției, întrucât instanța constată că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ este scutit de la plata rovinietei.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită și să dispună anularea procesului verbal de contravenție.
În ceea ce privește obligarea petentului la achitarea tarifului de despăgubire, instanța reține că, potrivit art II din Legea 144/2012 privind modificarea OG 15/2002 –„ tarifele de despãgubire prevãzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobatã cu modificãri și completãri prin Legea nr. 424/2002, cu modificãrile și completãrile ulterioare, aplicate și contestate în instanțã pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi se anuleazã”.
Așadar, prin anularea procesului verbal, se va înțelege anularea acestuia în totalitate, cu privire la toate dispozițiile conținute de acesta, inclusiv cele privitoare la tariful de despăgubire.
Față de soluția ce urmează a fi pronunțată și prevederile art. 274 C.proc.civ., în temeiul principiului disponibilității, instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite plângerea petenta . SRL, cu sediul în comuna Mărăcineni, ., jud B. și pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, cu sediul în București, ..401A, sector 6, având ca obiect plângere contravențională
Anulează pvc . 12 nr._ din 11.01.2012.
Exonerează petentul de plata amenzii în sumă de 1250 lei și a tarifului de despăgubire în sumă de 1375,36 lei.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 01.11.2013.
Președinte,Grefier,
Red./I.V.C-tin
Tehnored./E.M./12.11.2013/ 4 ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6657/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4286/2013.... → |
---|