Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 5429/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr._/2013

Ședința publică de la 18 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier C. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta . sediul în București, ., nr.22, sector 2, împotriva procesului verbal de contravenție . 12, nr._ din 11.01.2012 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în Sector 6, București, .. 401A.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petenta si intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,care învederează instanței faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:

În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civila, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin plangerea contraventionala înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 15.02.2012, petenta S.C. S. S.A. a solicitat în termen legal, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . 12, nr._/11.01.2012.

În motivarea plângerii, petenta a invocat faptul ca nu a savarsit contraventia intrucat la data de 05.04.2007 a vandut autoturismul cu numărul de înmatriculare_ către S.C. ASTOR IMPEX .., potrivit facturii fiscale . nr._/05.04.2007.

În continuare, petenta a precizat că în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la data transferului dreptului de proprietate, începând cu data de 01.01.2007 nu mai era necesară radierea autoturismului din evidențele poliției de către fostul proprietar, fiind obligatorie înmatricularea de către noul proprietar, iar în cauza de față acesta nu și-a îndeplinit obligația legală de înmatriculare.

Pe de altă parte, petenta a menționat că a îndeplinit obligația radierii acestui autovehicul la Direcția de Taxe.

În dovedirea plângerii, petenta a depus, in fotocopii, procesul verbal, dovada primirii procesului verbal, factura fiscală . nr._/05.04.2007, matricola auto pentru rolul unic 9141, cartea de identitate a autovehiculului.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.

Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat in instanta si nu a solicitat administrarea de probe. La solicitarea instantei, planșa fotografică a abaterii, certificat calificat pentru semnătura electronică și autorizație de control ale agentului constatator.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal contestat petenta a fost sancționată cu amenda in cuantum 750 de lei și obligată la plata contravalorii tarifului de despagubire de 96 euro, întrucât la data de 24.07.2011, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni a fost depistat vehiculul categoria B, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, care circula fără a deține rovinietă valabilă.

La data încheierii procesului verbal contestat, în ceea ce privește normele legale aplicabile, conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/ 2002 constituia contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevedea ca obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.

Pentru vehiculul categoria B, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, limitele amenzii erau de la 750 lei la 1.250 lei, iar tariful de despăgubire era de 96 euro.

Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revenea în exclusivitate utilizatorilor români.

Art. 1 alin. 1 lit. b definea noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.

Conform art. 9 alin. 2, incepând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se putea face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se putea încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Ulterior încheierii procesului-verbal, O.G. nr. 15/ 2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/ 2012.

In acest sens, conform art. 8 alin. 1, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 a fost abrogat.

Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.

Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.

Conform art. 9 alin. 2, incepând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, în cazurile prevăzute la alin. 2, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini; procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.

În aceeași măsură, art. II din Legea nr. 144/2012 a prevăzut că tarifele de despăgubire, reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituitie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Conform art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.

In aceeasi masura, prin Decizia nr. 228/ 2007 pronuntata de Curtea Constitutionala, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 12 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.

Pentru a pronunta aceasta solutie, in considerentele deciziei s-a retinut ca sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. De asemenea, osancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.

F. de aceste dispozitii legale, instanta constata ca, prin Legea nr. 144/2012, modificandu-se O.G. nr. 15/ 2002, cu privire la contravențiile săvârșite anterior sub imperiul legii vechi, aceasta are caracterul unei legi contraventionale mai favorabile, care retroactivează.

În acest sens, pe de o parte, tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012.

Pe de altă parte, în cazul faptelor constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale pentru fapte similare. Este evident astfel, că, în situația în care, după încheierea unui astfel de act sancționator, contravenientului i s-ar mai întocmi un alt proces verbal de contravenție, acesta ar fi lovit de nulitate absolută.

În cauza de față, examinând aplicația Ecris, instanța constată că, în intervalul de timp de 30 de zile anterior emiterii procesului verbal contestat petenta a mai fost sancționată prin procesul verbal . 11, nr._ din 19.12.2011, pentru săvârșirea unei contravenții similare, cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ , așa cum reiese din considerentele sentinței civile nr. 8524/22.05.2013, pronunțată în dos._ .

Or, cum, prin procesul verbal contestat, petentul a fost sanctionat în termenul de 30 de zile de la data constatării unei contravenții similare, sancționată prin alt proces verbal de contravenție, se constata ca măsurile dispuse prin intermediul său au devenit lipsite de suport legal prin efectul retroactiv al legii mai favorabile intervenite după încheierea procesului verbal de contravenție . 12, nr._/11.01.2012 ceea ce atrage nulitatea sa și a sancțiunilor dispuse prin acesta.

F. de acest motiv de nulitate, instanta nu va mai analiza si celelalte motive de nelegalitate si netemeinicie invocate de petent prin plangerea contraventionala.

Având în vedere cele de mai sus și observând că a intervenit o lege contravențională mai favorabilă, aplicabilă faptei pentru care petentul a fost sanctionat, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/ 2001, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal . 12, nr._/11.01.2012 și va exonera petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 750 lei si a tarifului de despagubire de 96 euro.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petenta . sediul în București, ., nr.22, sector 2, împotriva procesului verbal de contravenție . 12, nr._ din 11.01.2012 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în Sector 6, București, .. 401A.

Anulează procesul verbal, amenda aplicata si obligația de plata a despăgubirii.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 18.09. 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.M.

Tehnored. C.C.

4 ex.

25.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU