Plângere contravenţională. Sentința nr. 21/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 21/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 4978/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 21. 10. 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: F. P.

GREFIER: C. T.

Pe rol soluționarea cererii formulată de petentul M. A., cu domiciliul în mun. B., ., jud. B., in contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN BUZAU, cu sediul în .-10, jud. B..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată: cauza are ca obiect plângere contravențională; procedura de citare este legal îndeplinită.

În temeiul art. 192 și urm. Cod proc. civ. și art. 196 C., ,instanța procedează, în mod separat la audierea martorilor aduși cu mandat, S. G. și S. C., cele declarate fiind consemnate și după citire și semnate atașate la dosarul cauzei.

În temeiul art. 150 Cod procedură civilă, instanța declară terminată cercetarea judecătorească și, dat fiind cererea de judecare a cauzei în lipsă conform art. 242 C., reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin plângerea contravențională formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 13.02.2012 sub nr._, petentul M. A. a solicitat instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta in contradictoriu cu intimatul IPJ Buzau, sa dispuna anularea procesului-verbal . nr._ din data de 27.11.2011 .

În motivarea plângerii contravenționale, petentul a învederat în esență nu a săvârșit contravenția întrucât era în vizită iar după plecarea sa, alte persoane rămase în locuința respectivă au aruncat de la balcon pungi cu apă din greșeală stropind trecătorii, a fost sancționat abuziv

Plângerea nu a fost motivată în drept

Potrivit dispozitiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum si prevederilor art. 15 alin. 1 lit. m din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea formulată de petent este scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.

Prin adresa nr. C_/07.01.2012 ( fila 3 ), intimatul a inaintat intampinare ( fila 4 ) precum si un set de inscrisuri.

Prin intampinare, intimatul a solicitat respingerea plangerii contraventionale intrucat fapta a fost săvârșită în modalitatea reținută în actul contestat.

În drept au fost invocate art 115-119 C.p.civ

Intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În cauză instanța a administrat la solicitarea părților proba testimonială ( depozițiile martorilkor S. G. și S. C. fiind consemnate la filele 25-26 dosar) și proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost atașate în copie :6-8

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/27.11.2011, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art 3 pct 33 din L.egea 61/1991 constând în aceea că la data de 27.11.2011 ora 18,20 în mun B., cart D. . petentul nu a supravegheat pe fiul minor I. A. care aflându-se în incinta apartamentului nr 5 al blocului B5 a aruncat o pungă plină cu apă pe numitul S. G. udându-l și care trecea împreună cu soția sa prin fața blocului.

Procesul verbal nu a fost semnat de petent, de față fiind și martor asistent.

Instanța in urma verificarii cerute de art.34 din OG 2/2001, constata ca plângerea a fost depusa in termenul legal de 15 zile de la comunicare, asa cum prevad dispozitiile art.31 din actul normativ anterior precizat.

De asemenea, potrivit dispozitiilor art .34 din OG nr. 2/2001, instanta investita cu solutionarea plângerii trebuie sa verifice legalitatea, temeinicia procesului verbal de contraventie si sa hotărască asupra sancțiunii.

Analizand actul in ceea ce priveste legalitatea, apreciaza ca acesta a fost legal intocmit cu respectarea conditiilor de forma prevazute de art 17 și 16, 19 din O.G. nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii.

Agentul constatator a inserat in procesul verbal toate imprejurarile in urma carora a fost aplicata sanctiunea contraventionala, toate aspectele ce pot duce la o corecta individualizare a contraventiei fiind vizibil și lizibil înscrise împrejurările comiterii contravenției, fiind încheiat în prezenta unui martor asistent .

În ceea ce privește temeinicia, pe de o parte instanța va avea în vedere depozițiile martorilor audiați în cauză, S. G. și S. C. ce au confirmat situația de fapt reținută în actul contestat

Pe de alta parte procesul verbal de constatare a contraventiei ,in masura in care cuprinde constarile personale ale agentului constatator are forta probanta prin el insuși si constituie o dovadă suficientă a vinovatiei contestatorului cât timp acesta din urma nu este in masura sa prezinte o proba contrara. A conferi forta probantă unui inscris nu echivaleaza cu negarea prezumtiei de nevinovatie ci poate fi considerat o modalitate de stabilire legala a vinovatiei, in sensul art.6 al.2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

In cauza A. vs România, Curtea a arătat că in orice sistem legal operează prezumtii de fapt si de drept, iar Convenția nu interzice in principiu astfel de prezumții, dar acestea trebuie sa respecte anumite limite rezonabile, tinând cont de gravitatea mizei si de conservarea drepturilor apararii.

În raportul întocmit de agentul constatator se arată că la data respectivă, fiind de serviciu, în urma sesizării primite, împreună cu reclamanții a efectuat verificări în . care a rezultat că fiul petentului a aruncat pungi cu apă în trecători de la balcon, fila 8 dosar

Intrucât pe parcursul judecatii contestatorul nu a facut in nici un fel dovada existentei unei alte situatii de fapt decât cea retinuta in procesul verbal de contraventie( deși, potrivit dispozitiilor art. 129 al.1 Teza finală C.p.c., lui îi incumba sarcina acestei probe ) instanta constată că forta probanta a acestuia nu a fost inlaturată.

Avându-se in vedere pericolul social al faptei savârsite ( art.5 al.5 din OG nr. 2/2001 ) precum si dispozitiile art.21 al.3 din OG nr. 2/2001, atitudinea procesuală a petentului care nu a recunoscut săvârșirea faptei și nu a creat convingerea că regretând nu va mai repeta în viitor comportamentul contravențional, instanta apreciază ca sanctiunea aplicată petentului a fost bine individualizată, neimpunându-se înlocuirea/înlăturarea acesteia.

F. de aceste considerente, în temeiul art 34 al 1 din OG 2/2001, instanta urmeaza a respinge ca neintemeiata plangerea contraventionala si a mentine ca fiind temeinic si legal intocmit procesul-verbal pendinte judecății intocmit de intimatul I. de P. Judetean Buzau precum si masurile dispuse in baza acestuia .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. A., cu domiciliul în mun. B., ., jud. B., in contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN BUZAU, cu sediul în .-10, jud. B..

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.10.2013.

PREȘEDINTE:GREFIER:

F. P. C. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 21/2013. Judecătoria BUZĂU