Plângere contravenţională. Sentința nr. 225/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 225/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 9240/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA Nr. 225

Ședința publică de la 09 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier C. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul H. T., cu domiciliul în Buzau ,. C, ., judetul Buzau ,împotriva procesului verbal de contravenție . 12 nr._ din 31.01.2012 incheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în Sector 6, București, .. 401A.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petentul si intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,care învederează instanței faptul că procedura este legal îndeplinită, intimata a depus la dosar un set de înscrisuri ,după care:

Instanta, având in vedere ca petentul nu s-a prezentat în instanta in vederea semnarii plangerii, așa cum i s-a solicitat prin adresa aflata la fila 14 dosar, invoca din oficiu exceptia nulitătii plangerii si o retine spre solutionare.

INSTANȚA

:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul H. T. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/31.1.2012, solicitând anularea acestuia.

Plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 36 din O.G. 2/2001, rap. la art. 15 lit. p din Legea 146/1997, și de aplicarea timbrului judiciar, conform art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995.

În fapt, petentul a arătat că a circulat fara rovinieta o perioada de timp din cauza lipsei banilor,iar când a primit procesul verbal a achiziționat rovinieta pentru un an.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

În cauză, instanța a constat ca plangerea nu este semnata de petent,astfel ca a solicitat cu adresa acestuia la doua termene consecutive sa se prezinte in instanta pentru a semna plangerea sau sa depuna la dosar un exemplar semnat al acesteia.

Desi avea cunostinta de termenele acordate,petentul nu a dat curs solicitarilor instantei,astfel ca la termenul de judecata din 9.01.2012,instanta a invocat exceptia nulitatii plangerii.

Potrivit dispozitiilor art.133 Cod procedură civilă cererea de chemare în judecată care nu conține semnătura petentului se anulează.

În consecință,față de cele de mai sus,văzând și dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă,instanța va admite excepția invocată și va anula plângerea ca nesemnată.

Prezenta hotărâre, definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, potrivit dispozițiilor articolului 34 alineat 2 din O.G. nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia nulitatii plangerii .

Anuleaza ca nesemnată plângerea formulată de petentul H. T., cu domiciliul în Buzau ,. C, ., judetul Buzau ,împotriva procesului verbal de contravenție . 12 nr._ din 31.01.2012 incheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în Sector 6, București, .. 401A.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 09.01 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.M.

Tehnored. C.C.

4 ex.

12.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 225/2013. Judecătoria BUZĂU