Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 25/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 10829/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._

Ședința publică de la 25 Iunie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. - C. V.

GREFIER: S. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta ., cu sediul în Focșani, ., jud. V. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta .>SRL, și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată, plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței la data de 19.06.2013 adresă comunicare relații, dovada comunicării procesului verbal contestat, certificat calificat pentru semnătura electronică, autorizația de control și planșa foto care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat, după care:

Verificându-și din oficiu competenta, în conformitate cu dispozițiile art. 159 ind. 1 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, în temeiul art. 126 alin. 1 si 2 din Constituția României, material, în temeiul art. 1 alin. 3 Cod procedură civilă și teritorial, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, să judece cauza.

Luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile cauzei.

Totodată, în temeiul art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, ca urmare a verificării aplicației ECRIS, atașează fișa dosarului nr._/200/2012 având ca obiect plângere contravențională formulată de către petent din prezenta cauza împotriva procesului-verbal . 12, nr._/22.02.2012.

În temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată terminată cercetarea judecătorească și, apreciind cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față constată:

Prin plângereaînregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 28.03.2012, sub nr._, petenta .. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/22.02.2012.

În motivarea plângerii petenta a arătat că procesul-verbal nu poarta semnatura agentului constatator.

In drept a invocat dispozitiile art. 5 alin. 2, ale art. 20 alin. 2 din OG nr. 2/2001, ale art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.

În dovedirea plângerii, petenta a arătat ca înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri. În acest sens, a depus la dosarul cauzei, proces verbal de constatare a contravenției contestat si dovada comunicarii acestuia.

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Legal citată, intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar înscrisurile care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat.

Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri pentru parti.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție .>R12 nr._/22.02.2012 (fila 5) încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petenta .. a fost sancționata cu amendă în cuantum de 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 02.09.2011, orele 14.25, vehiculul cu nr. de înmatriculare _ aparținând petentei, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, petenta a fost obligat la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro (121,35 lei) reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.

În sarcina petentei a fost reținuta săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, sancțiunea contravențională fiind aplicată în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 3 al aceluiași act normativ.

Procesul-verbal poate atrage răspunderea contravențională în condițiile în care a fost legal și temeinic întocmit.

Instanța observa ca potrivit art. 7 din OG nr. 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.

Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.

Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

În drept, instanța are în vedere că până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, s-a conferit legii contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).

Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.

Mai trebuie precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi.

Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.

În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai dezincriminarea faptei și sancțiunea mai ușoară, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.

Astfel, trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc. Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.

În cauză, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, respectiv:

  • existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
  • toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precizate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
  • legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.

Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.

  • textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.

Conchizând, instanța reține că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentaui, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.

Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținuta în sarcina petentaui a fost constatata la data de 02.09.2011, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 22.02.2012, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța reține că la data întocmirii acestora răspunderea contravențională a petentei era prescrisă.

Pentru toate motivele de fapt și de drept anterior expuse, instanța va admite cererea și va dispune anularea procesului verbal contestat.

În ceea ce privește obligarea petentaui la achitarea tarifului de despăgubire, instanța reține că potrivit art. II din legea 144 privind modificarea OG 15/2002 - tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanța până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează. Așadar, prin anularea procesului verbal, se va înțelege anularea acestuia în totalitate, cu privire la toate dispozițiile conținute de acesta, inclusiv cele privitoare la tariful de despăgubire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea privind pe petenta ., cu sediul în Focșani, ., jud. V. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6.

Anulează procesul-verbal . nr._/22.02.2012.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

V. E.-CRISTINANEDELCOVICI S.

RED. ECV

TEHNORED. ECV-SN

27.06.2013/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria BUZĂU